Poem scris de Ada Aitonean, la Atelierul Mornin’ Poets #91, cu Alina Purcaru, din 26 mai 2024, la tema poemului în proză care să evoce o schimbare importantă sau o perioadă decisivă de formare.
Pe uliță, o puteți admira pe Mara. Lucește sepia-n lumina amiezii, a lustruit-o tata Sandu ieri. Atașul e pentru mama Leana, uite-o după gard, ne face cu mâna din altă poză.
Acum uitați-vă din nou la Mara. Dacă sunteți atenți, o veți vedea în culori. Uite-o pe mama. De ceva vreme, s-a născut și ea.
Din curte se-aude muzică. Pășim înăuntru și casa se surpă puțin. Pe la picioare ni se gudură buruieni, Lăbuș crește din pământ cu gâtul în lanț.
Nu vă fie frică, e doar mama Leana pe jos, cu capul spart. Dar încă nu. Acum râde, acum ne face cu ochiul și ne cheamă. Să mergem după ea.
În colțul ăsta al casei sunt eu, priviți-mă. Jucăriile mamei sunt vechi, dar mie-mi plac păpușile fără cap. În magazinul din bucătăria de vară, azi totul face o mână de frunze.
Am căutat în gunoi și mă plimb prin casă cu o găină moartă în mână. Am turnat toată țuica în pompa de apă și mama Leana s-a supărat.
Acum plânge-n verandă și sparge farfurii, veți vedea un semn discret pe perete acolo unde mă face muta lu’ Aitonean.
Urmați-mă-n cameră, aici m-arunc pe pat dar nu pe ăsta. Aici s-a pișat Benga azi-noapte când s-a îmbătat.
Vrem celălalt pat, unde l-am găsit pe tata Sandu de Paști, acum câțiva ani. Era singur de mult. S-a întors pe o parte și nu s-a mai sculat.
Ne privește din poze acum, încadrat de ștergar. Uite-o pe Mara, pe mama Leana, uite-o pe mama cu cravata de pionier.
Uite-ne pe noi, ca și cum am exista. Mulțumesc c-ați venit, de-acum mai puteți ieși doar pe geam.
