Povestire scrisă de Gelu Blanariu, aleasă de Corina Sabău la Creative Writing Sundays, pe 30 mai 2021, la tema „să construiască un personaj care să folosească într-o conversație aceste cuvinte care-i aparțin lui Franny din Franny și Zooey (J.D. Salinger) . Citatul în original: „I’m sick of not having the courage to be an absolute nobody””.
(Atenție, conținut 18+)
Eram într-o sesiune de mentorat, organizată de un ONG, cu niște copii din Vaslui, când în partea de întrebări a apărut asta:
— Cum ați reușit să vă convingeți părinții în legătură cu decizia pe care ați luat-o legată de facultate și eventual de cariera de după?
Ce puteam să răspund? Din câte am înțeles până atunci puștoaica voia să dea la filosofie. Eu nu am avut problema asta. Încă din clasa a 10-a îmi era foarte clar că vreau să mă fac inginer și că o să merg în București la facultate. Mama a avut o tentativă să mă convingă să merg mai aproape, dacă nu Suceava, măcar la Iași sau Cluj, dar după ce i-am spus că salariile sunt mult mai mari în capitală, la fel și șansele de angajare, nu a mai spus nimic. Nu înțelegea exact ce vreau să fac, dar clar nu era de rău să fac Poli și în viitor sa scrie pe ușa mea Ing.
După un an și ceva de lucrat de acasă și interacțiuni sociale la minim, plus patru ani de la nuntă și zece ani de la ultima primă întâlnire, mi-am adus aminte de ce îmi plăcea să cunosc oameni noi. Cu timpul am ajuns să-mi perfecționez la maximum acest prim monolog despre cum am ajuns aici. Aduc cumva la început vorba de „fizicianul Bucovinei”, cum îmi spunea parohul de fiecare dată când mă vedea, după ce m-am calificat la naționala de fizică. Nici asta, nici faptul că am fost singurul din Satu Mare de la un liceu industrial nu m-au făcut să nu mă simt un geniu lovit de noroc.
Am fost ultimul din clasă care și-a luat telefon. Asta s-a întâmplat cu două zile înainte să plec la admitere. Un Nokia 3310 cu care mi-am terminat tot creditul în mesaje romantice către fosta prietenă în drum spre București. A trebuit să dau două bipuri scurte mamei ca să mă sune să-i spun că am intrat cu bursă. În primul an de facultate mi-am dat seama că de la olimpic și cel mai deștept am ajuns mediocru, că nu mai eram la mine în sat, și că ar trebui să schimb ceva. O spun acum, că atunci m-am trezit fără să vreau într-o nouă nișă.
Prima mea vizită în Vamă a fost la singurul hotel de acum 15 ani și mergeam ostentativ cu sticla de Jack prin Expirat și Stuf. Aveam 20 de ani, o cameră de hotel și complexe de omorât. Nu a fost atunci primul threesome, dar a fost prima oară când m-am îndrăgostit și am uitat pe cineva într-o singură zi. Era o Anca găsită pe plajă despre care am povestit mult prea mult. Ca un idiot.
Ai fi crezut că pentru că am o gură spartă, a se vedea acum, mi-aș fi pus bețe în roate. Nu a fost cazul; nu știu dacă e din cauză de Poli sau altceva, dar îmi devenise aproape imposibil să rămân singur și să fiu eu tipul care face primul pas. Asta nu mă ajuta cu nimic. Eram într-un sprint între relații. În momentul în care am fost mândru de mine că am agățat la întâmplare o tipă de 18 ani la un concert, s-a dovedit că eu am fost cel cucerit. Ea a venit la concert cu sora ei, care aflase că merg (trăiască Twitter) și a vrut să-i facă în ciudă. Atunci am zis că asta e, trebuie să mă las, sau cel puțin să iau o pauză.
Cea mai evidentă soluție a fost să merg în India. Aș fi vrut să plec pur și simplu pentru un an, să-mi dau demisia și asta să fie tot. Să mă întorc purificat, sau pula mea; să scriu cărți motivaționale, sau ce fac oamenii care nu au lucruri serioase de făcut. Eu din păcate credeam că am. Eram corporatist și tot primeam acțiuni care creșteau. Prima încercare a fost de două săptămâni ca turist. Punctual am obținut ce mi-am propus. 16 zile fără penetrare. M-am întors totuși în București și nimic nu se schimbase.
Am mai băgat o fisă. De data asta singur ca un localnic într-un cartier mărginaș din Noida. Eram cam singurul european de pe acolo așa că nu se punea problema să fiu primit cu hello sir! când intram într-un magazin; lucru care mi-a convenit, deși am petrecut multe seri împărțind coate prin jur, încercând să-mi păstrez rândul la geamul care vindea bere la prețuri decente. Așa am ajuns în baruri și cluburi de localnici (dansam cu tipi de frică să nu încalc ceva normă socială). Am ajuns să mă plâng că fut prea mult acasă unor oameni care așteptau după rude să le găsească neveste. Am simțit nevoia să mă scuz și m-am trezit zicând că eu nu fut, eu creez experiențe. Eram idiot. Încă sunt, dar măcar nu mă mai mir de ce nu am rămas cu niciun prieten din toată povestea asta.
Acum, ca și atunci, nu știu unde e granița între a fi deschis și a fi arogant și lăudăros. Dacă ar fi existat șanse de futut mai încolo, era momentul propice de a băga subtil și povestea cu momentul de sinceritate care a dus la primul threesome, că tot am adus aminte de el. Dar nu e. Bine, foarte pe scurt: tipa cu care eram m-a întrebat ce vreau să fac într-un weekend și eu i-am zis: fie mergem împreuna acasă, unde ai mei sunt plecați, fie merg singur și sunt șanse mari să combin o tipă cu care mai vorbesc pe Messenger. Ea a apreciat răspunsul și mi-a zis simplu: de ce nu ambele?
Unde am rămas? Da, aș vrea să zic că sunt și super bun la pat, dar nu sunt neapărat sigur. După numere aș zice că sunt, dar tot timpul îmi aduc aminte de un filmuleț cu ceva comediant britanic în Los Angeles care spunea că nu înțelege operațiile de mărire de penis. Spunea ceva de genul „La noi când își dau seama cât de mic e, e prea târziu”. Cred ca așa e și la mine. Deși de obicei fac aceeași greșeală de multe ori.
M-am dus pe arături. O puștoaică de liceu m-a întrebat ceva de carieră și eu am ajuns la sex. Promit, serios, chiar nu e de anunțat HR-ul sau ceva. Nici măcar soția. Sunt OK. Poate am o problemă, dar clar minoră. Problema, nu puștoaica. Poate că nu e minoră. Când am mers cu ea la un psiholog mi-a zis că am rezolvat-o singur. Dar dacă după o singură ședință nici nu avea cum să o identifice? Căcat. Hai să-i răspund.
— Înțeleg ce întrebi și posibil ca la mine să fi fost diferit. Ai mei ar fi preferat, probabil, să merg la facultate mai aproape, dar erau și ei la fel de realiști ca și mine, legat de București. Oricum, când eram de vârsta ta am avut un fel de interviu în care am fost întrebați despre ce vrem să fim în zece ani. Toți colegii mei au răspuns că se văd doctori, ingineri sau arhitecți. Eu m-am simțit mulți ani după aia mândru de ce am răspuns: Vreau să mă simt bine în pielea mea. Eram convins că asta contează; și încă cred, dar pula mea, poți să o faci și ca un nimeni dacă…
Am fost deconectat din Zoom de către organizator.
