Povestire scrisă de Iza
Maxentiu este alcătuit din urechi, mustaţă şi manta şi-l poţi găsi azi peste tot.
Cu ceva ani în urmă creştea şi în Sera din Codlea, iar mai târziu, cu ajutorul modernizării literaturii, scriitorii au reuşit să producă unul pe cale literară, prin inovare.
Maxentiu nu umblă niciodată singur. Dar, poate fi găsit pe la 3 noaptea, zbătându-se din toate încheieturile în discoteca Hacienda, alături de o veveriţă de care-i îndrăgostit dar asta nu-l împiedică în timpul nopţii să o mănânce crudă şi vie, după ce prima dată i-a jupuit blana şi a unso cu sirop de arţar… Alte veveriţe mai culege Maxentiu dintr-o vie aşezată pe dealurile Huşiului, unde stă cu ele până împlinesc 20 de ani când sunt gata de distracţii şi el fiind la adăpost de orice răspundere penală, le trimite fără mustrări de conştiinţă, pe trotuar, la produs.
Tot anul, Maxentiu nu se ştie unde locuieşte. Se crede că stă congelat într-un congelator situat în pivniţa locuinţei şmecherei de maică-sa, o bătrânică oacheşă cu gura ascuţită la polizor şi colorată cu trandafirii din jurul ei. Aceasta, din dragoste maternă exagerată, se spune că îl ţine aşa împresurat pentru a-l feri de muşcăturile lupilor şi de minciunile campaniilor electorale. Totuşi, Maxentiu reuşeşte să scape de acolo câte jumătate de an, pe timpul primăverii şi verii, când este foarte încântat să-şi poarte mantaua nouă, făcută din blana tuturor veveriţelor înşelate de el şi apoi să se dea în spectacol dansând pe mese, în ziua când se dă un chef onomastic, cu scopul de a fi observat de fete şi împărţit între ele. Astfel crede el, că va contribui la stoparea crizei financiare… Maxentiu primeşte şi audienţe, dar doar pe deal, în via de veveriţe. Sute de disperate pentru un loc de muncă, ajutoare în euro şi centrale termice pe gaz sunt introduse mai întâi lângă o plasmă imensă, unde sunt obligate să legene câte 7 pui de veveriţă. Apoi sunt puse într-o telecabină a Primăriei şi urcate rapid până sus la Maxentiu, de către un prieten al acestuia, care-i este bun şi de computer, numit Lefter, personaj ciudat, care, în timpul procesării, are obiceiul meschin de a cere solicitantelor promisiuni pentru satisfacerea plăcerilor, contrar ameninţă cu „delet”.
Lefter a fost multă vreme doar un simplu mobil pe la diferiţi şmecheri slinoşi, de pe diferite străzi din Braşov. Nemaisuportând să fie gâdilat la butoane, Lefter a făcut mai multă vreme proteste şi aşa a ajuns să fie un I’Phone, în serviciul Interpolului.
La o băută l-a cunoscut pe Maxentiu. Explicându-i acestuia starea de nervi în care a ajuns din cauza uzurii, Maxentiu, milos, l-a luat sub aripa lui. I s-a promis că i se va oferi imediat câte 20 de euro pe zi şi cazare, cu singura îndatorire a lui Lefter de a-l ajuta la jupuit veveriţe; în plus, să-i iasă înainte, în fiecare seară, pe strada Lungă şi, prefăcându-se că nu-l vede, să calce veveriţa pe o lăbuţă pentru a-i cere apoi mii de scuze pentru neatenţie, iar pe Maxentiu să-l ungă pe manta cu o perie înmuiată în ulei de trandafir, urându-i bogăţie şi fericire…
Pentru a-i fi pe plac prietenului său şi protector, Lefter ia o dată pe an formă de avion, iar dacă i se face plinul, întreprinde o excursie îndepărtată, de obicei în insulele Bora Bora şi Tahiti: mai toate aceste călătorii se compun din dus, din punerea unui cameleon în faţa uşii Direcţiunii aeroportului şi apoi reîntoarcerea acasă.
Într-una din aceste călătorii, Lefter, s-a contaminat cu o gripă nasoală, când s-a întors a dat-o la toate veveriţele, în aşa măsură încât, din cauza tusei şi a strănuturilor foarte dese Maxentiu nu le mai putea avea la dispoziţie oricând. L-a concediat.
Având o fire foarte sensibilă, Lefter şi-a pus în aplicare planul pe care-l avea, acela de a se sinucide, dar mai întâi a avut grijă să-şi scoată ceara din urechi…
Înainte de moarte, s-a răzbunat pe Maxentiu, căci, fiind computerul lui, ştia că acesta avea doar două mantale, deci, le-a aruncat în Ghimbăşel. Aşa că, Maxentiu, rămânând alcătuit doar din urechi şi mustaţă, abia a reuşit să se târască până în via cu veveriţe; acolo a căzut în melancolie şi în starea asta zace şi azi…
Feedback Motanov:
– din când în când ai niște exprimări care scârțâie: şi-a pus în aplicare planul pe care-l avea; I s-a promis că i se va oferi imediat câte 20 de euro pe zi şi cazare; a făcut mai multă vreme proteste; promisiuni pentru satisfacerea plăcerilor, contrar ameninţă cu „delet”; introduse lângă o plasmă; în ziua când se dă un chef onomastic
– altfel, e o lectură plăcută, ritmată, uneori amuzantă, alteori surprinzătoare, gratuită – joc
Seamana foarte mult cu Ismail si Turnavitu a lui Urmuz…
Ismaïl este compus din ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte astăzi cu foarte mare greutate.
Înainte vreme creştea şi în Grădina Botanică, iar mai tîrziu, graţie progresului ştiinţei moderne, s-a reuşit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză.
Ismaïl nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 ½ dimineaţa, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoţit fiind de un viezure de care se află strîns legat cu un odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu, după ce mai întîi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămîie Alţi viezuri mai cultivă Ismaïl în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreţine pînă au împlinit vîrsta de 16 ani şi au căpătat forme mai plin, cînd, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinsteşte rînd pe rînd şi fără pic de mustrare de cuget. Cea mai mare parte din an, Ismaïl nu se ştie unde locuieşte. Se crede că stă conservat într-un borcan situat în podul locuinţei iubitului său tată, un bătrîn simpatic cu nasul tras la presă şi împrejmuit cu un mic gard de nuiele. Acesta, din prea multă dragoste părintească, se zice că îl ţine astfel sechestrat pentru a-l feri de pişcăturile albinelor şi de corupţia moravurilor noastre electorale. Totuşi, Ismaïl reuşeşte să scape de acolo cîte trei luni pe an, în timpul iernii, cînd cea mai mare plăcere a lui este să se îmbrace cu o rochie de gală, făcută din stofă de macat de pat cu flori mari cărămizii şi apoi să se agaţe de grinzipe la diferite binale, în ziua cînd se serbează tencuitul, cu scopul unic de a fi oferit de proprietar ca recompensă şi împărţit la lucrători În acest mod speră el că va constribui într-o însemnată măsură la rezolvarea chestiunii muncitoreşti Ismaïl primeşte şi audienţe, însă numai în vîrful dealului de lîngă pepiniera cu viezuri. Sute de solicitatori de posturi, ajutoare băneşti şi lemne sînt mai întîi introduşi sub un abat-jour enorm, unde sînt obligaţi să clocească fiecare cîte 4 ouă. Sînt apoi suiţi în cîte un vagonet de gunoi de-al primăriei şi căraţi cu o iuţeală vertiginoasă pînă sus la Ismaïl, de către un prieten al acestuia, care îi servă şi de salam, numit Turnavitu, personaj ciudat, care, în timpul ascensiunii, are urîtul obicei de a cere solicitatorilor să i se promită corespondeţă amoroasă, contrar ameninţă cu răsturnarea.
Turnavitu nu a fost multă vreme decît un simplu ventilator pe la diferite cafenele murdare, greceşti, de pe strada Covaci şi Gabroveni. Nemaiputînd suporta mirosul ce era silit să aspire acolo, Turnavitu făcu mai multă vreme politică şi reuşi astfel să fie numit ventilator de stat, anume la bucătăria postului de pompieri ˝Radu-Vodă.
La o serată dansantă făcu cunoştinţă lui Ismaïl. Expunîndu-i acestuia mizera situaţie în care a ajuns din cauza atîtor învîrtituri, Ismaïl, inimă caritabilă, îl luă sub protecţiunea sa. I se promise să i se servească de îndată cîte 50 de bani pe zi şi tain, cu singura obligaţiune pentru Turnavitu de a-i servi de şambelan la viezuri; asemenea, să-î iasă înainte, în fiecare dimineaţă, pe strada Arionoaiei şi, prefăcîndu-se că nu-l observă, să calce viezurele pe coadă spre a-i cere apoi mii de scuze pentru neatenţie, iar pe Ismaïl să-l măgulească pe rochie cu un pămătuf muiat în ulei de rapiţă, urîndu-i prosperitate şi fericire
Tot spre a place bunului său prieten şi protector, Turnavitu ia o dată pe an formă de bidon, iar dacă este umplut cu gaz pînă sus, întreprinde o călătorie îndepărtată, de obiecei la insulele Majorca şi Minorca: mai toate aceste călătorii se compun din dus, din spînzurarea unei şopârle de clanţa uşii Căpităniei portului şi apoi reîntoarcerea în patrie
În una dina ceste călătorii, Turnavitu, constractînd un guturai nesuferit, molipsi la înapoiere, în aşa hal, pe toţi viezurii, încît, din cauza deselor lor strănuturi Ismaïl nu îi mai putea avea la discreţie oricum. Fu imediat concediat din serviciu.
Fire afară din cale sensibilă şi neputînd suporta o atare umilinţă,disperat, Turnavitu îşi puse atunci în aplicare funestul plan al sinuciderii, după ce avu însă mai întîi grijă să îşi scoată cei patru dinţi canini din gură
Înainte de moarte se răzbună grozav pe Ismaïl, căci, punînd să i se fure acestuia toate rochiile, cu gaz dintr-însul le dădu foc pe-un maidan. Redus astfel la mizerabila situaţie de a rămîne compus numai din ochi şi favoriţi, Ismaïl abia mai avu puterea să se tîrască pînă la marginea pepinierei cu viezuri; acolo căzu el în stare de decrepitudine şi în această stare a rămas şi pînă în ziua de azi.
Așa e :)