Autor: Alina Zară
Măriuca s-a împrietenit într-o zi cu un înger! Se jucau împreună, mâncau, dormeau, citeau, ascultau poveştile bunicului, se dădeau în leagăn, se ţineau de mână, îşi împleteau părul, alergau după fluturi, se ascundeau de ploaie, râdeau în hohote şi inventau cântecele. Duminica dimineaţa, însă, îngerul dispărea. Îşi punea o pereche de aripi strălucitoare şi pleca la liturghie. Maria vroia să mergă şi ea, dar nu avea aripi să zboare odată cu el. Degeaba i-au pregătit părinţii cele mai diafane rochiţe, i-au confecţionat aripi din pene de gâscă, i-au luat pantofiori fermecaţi sau caleaşcă să o ducă la biserică. 6 ani fetiţa şi-a tot căutat aripile în zadar! Până într-o sâmbătă seara când trăgea la biserică, iar Măriuca se juca prin pod. O îngeriţă bătrână, din neamul îngeraşului ei, i-a pus mâinile la ochi şi a deschis o ladă de zestre veche, din care ieşea o lumină orbitoare. Când aceasta s-a mai domolit, i-a arătat fetiţei ce era înăuntru. A doua zi dimineaţa, micuţa s-a trezit prima şi a aşteptat cuminte, în curte, pe scăunelul ei albastru, să plece la biserică. Îşi găsise aripile! Din uşa podului, îngeriţa privea fericită cum Măriuca alerga spre dealul bisericii în ia cu care se îmbrăcase şi ea, la începuturile lumii, când a mers prima dată la împărtăşit.
