Poem scris de Raluca Urse, la Atelierul Mornin’ Poets #100, cu Andrei Zbîrnea, din 24 noiembrie 2024 la tema subculturilor în poezia contemporană.
există un moment în care războiul se termină și ceva continuă să se zbată în pieptul soldatului care încă nu știe că a fost declarat mort.
dacă citești asta, îți spun:
nu te caut pe tine,
ci tot ceea ce nu pot numi,
tot ceea ce se sparge
când cineva rostește numele tău
(numele tău urlă ca o ploaie peste o rochie de vară)
aici, in semiîntuneric, știu să țin moartea pe umăr fără să mă taie.
am inchis toate sertarele,
am păstrat afară doar ceea ce nu poate fi distrus- șuruburile, ordinele, zgomotul tastelor-
acum scriu pentru ei. degetele mele continuă să sape tranșee pentru un front care mă refuză
(literele se zbat în pieptul soldatului)
tastez și aud rugina cum se întinde în toate locurile din mine care prelungesc metalul & pe care nu le înțeleg
tastez, tastez
toți vor scrisori în care să li se spună că viaţa e mai mult decât pragul de care te impiedici somnoros dimineaţa
toţi vor scrisori în care cuvintele să fie mai mult decât două linii care se curbează, se apropie și nu se strivesc
toţi vor scrisori,
dar nu au aflat că hârtia cedează și începe să crape sub corpul lucrurilor pe care le avem de zis.
dacă citești asta, iţi spun:
nu e pentru tine,
ci pentru tot ceea ce nu ești
pentru locurile în care ar fi trebuit să te afli
pentru tot ce tu ai spus, iar eu
nu am înţeles.
există un moment în care războiul se termină și ceva continuă să se zbată în pieptul soldatului care nu știe dacă a fost declarat mort.
există un moment, la finalul zilei, când îmi așez mâinile pe masă ca pe niște
arme descărcate
și plâng
dacă citești asta, iţi spun:
nu te caut pe tine
ci trecerea prin viață care te învelește.
