19 martie , 2023

LORETTE & GRISETTE

LORETTE & GRISETTE

Poem scris de Anca Ioana Câdă, la Atelierul Mornin’ Poets #70 cu Ioana Miron, din 12 martie 2023, la tema însingurării la nivelul (re)compunerii poetice. Acest poem a fost votat de cursanți drept cel mai popular al ediției.

 

în fața bordelului de pe regina elisabeta
multă poliție și multe surori frumoase pe
tocuri de 18 cu platformă transparentă
prin care văd în stil bokeh
luminile de pe bulevard

studentă la drept matrafoxată cu vin ieftin
soră-mamă soră-soră soră de lux
soră care și-o spală cu bidonul de 2 l în văzul lumii pe centura bucurești
fără dinți, cu buzele inflamate, cu sufletul uitat pe banchete de camion

că te vinzi sau nu,
că te uiti de sus sau,
deasupra ta sau suflându-ți în ceafă
cineva tot își va scoate prezervativul fără să-ți zică,
îți va pune pistolul la cap într-un fel sau altul,
te va spurca după,
va grohăi fără să înțeleagă că ești mai mult decât atât

#anca-ioana câdă

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *