Poem scris de Alin Dimache, la Atelierul Mornin’ Poets #76 cu Silvia Grădinaru, din 1 octombrie 2023, la tema numelor din buletin sau a celor folosite de cei apropiați.
Mama nu mi-a spus niciodată „te iubesc”.
Mama mi-a spus „Lili” şi mi-a dat de mâncare seara târziu
doar pentru că ceream.
Am crezut că oamenii se informează despre sentimentele lor doar la televizor.
În primele telenovele româneşti,
lucrurile erau sigure şi cei buni aveau dreptate şi erau mereu sinceri iar cei răi erau răi ca să facă mai multe episoade.
Mie mama nu mi-a spus „te iubesc”.
M-a strigat „Liliac”, m-a pupat şi m-a trimis la şcoală
cu numele meu mic de buletin scris pe eticheta gecii
pentru că uneori mă îmbrăcam cu hainele colegilor.
Atunci toate semănau,
atunci se întâmplau amintirile,
totul conta şi oricum
la noi la Dobroteşti nu erau multe locuri de unde să cumperi geci şi fiecare făcea cum putea pentru copil.
La şcoală credeam că poezia era ceva ce s-a întâmplat mai de mult unor oameni care au murit
şi o învăţam pe dinafară să iau notă mare la autodictare unde conta dacă era virgulă după vers.
Ajungeam acasă şi mama îmi lua din spate ghizodanul.
„Liliac, ce mai făcuşi la şcoală?”
