Poezie scrisă de Oana Nasta, câștigătoare a votului cursanților, la Atelierul Mornin’ Poets, pe 27 februarie 2022. Tema workshop-ului a fost rescrierea unui poem prin trecerea lui în rimă.
Lovită în freză
Stau pe-o bordură cu capu-ntre mîini
Și lacrimile calde ca niste pîini
Mi-alunecă strîmb de pe brațe
Fără-ncetare, ca niște cațe,
Copiii mă-ntreabă de ce plîng.
Le răspund, dînd din umărul stîng,
Că mă doare capul, am facut insolație
De la stat prea mult, la 335 în stație.
Cum să am inima să le răspund
Că pisica obeză, dragostea noastră,
Purtată pe umeri și-n gînd,
Noaptea trecută a sărit pe fereastră
Și-am găsit-o de dimineață zăcînd
Lată, pe caldarîm, lîngă o glastră?
Ca să nu mai plîng
Copiii se strîng
Îmi cer sa întind palma
Și-n ea pun de-a valma:
Două frunze de nuc,
Trei pene de cuc năuc,
Un dinte de lapte,
Al puștiului de la șapte,
Și-un pupic rotund,
Cu un gust profund
De cireșe coapte
De la Chupa-Chups.
Cum să am inima să recunosc
Așa tam-nesam-trosc
Că nu sînt copiii noștri
Poate nici ai voștri
Și că pisica obeză,
aflată-n călduri,
Mă înșelase deja
în mai multe rînduri?
Nu pot să recunosc
Acest adevăr odios
Așa că-nchid pumnul
Și nu dau drumul
La nimic
Nici chiar la pupic.
Păstrez frunzele, dintele, penele,
Să îi arăt cui vine dupa mine
să hrănească pisica obeză,
semnele
În ziua cînd va sta și ea să bocească
Pisica aruncată pe fereastră.
Pentru că pisicile au nouă vieți
Și noi doar una, vreți, nu vreți.
