Poem scris de Oana Nasta, la Atelierul Mornin’ Poets #104, cu Miruna Vlada, din 16 februarie 2025, la tema sănătății mintale versus poezie.
Mă plimb zilnic prin cartierul de case
Cele mai multe nefolosite și triste,
Ca o gură știrbă horcăind, în ultimul ceas.
M. mi-a arătat odată una în care, pe acoperiș,
Acolo unde celelalte, normalele, au coșuri de fum
Exista o piscină, acum și ea goală.
De atunci, când mă plimb prin cartierul de case,
Îmi ridic privirea și mă văd ca fiind ultimul ei locatar,
Stând pe marginea atrăgătoare a piscinei,
Între două zodii, de apă și aer,
Și simt cum limita i se face din ce în ce mai subțire,
Iar eu, cu capul dat pe spate, îmi repet : « lasă-te ! lasă-te ! »
[Cadrul care urmează lipsește:
Ed Harris/domnul Brown, în Orele, încă se balansează,
Iar mâna Yvettei primind lalele galbene iarna
Încă e întoarsă.]
Gestul elegant, desuet e neterminat : Lasă-te !
