Venind eu în vizită pe site, m-am gândit să dau o tură prin camere să văd dacă sunt toate la locul lor. Iată-mă ajuns pe propriul meu blog, unde ultima chestie e o scrisoare din decembrie, de la Polul Nord. Păi e frumos, domnule? m-am întrebat. Mi-am răspuns că nu.
Să vă povestesc ce mi s-a întâmplat ieri. Observând o lipsă de antrenament peste vară, un strat adipos mi s-a strecurat sub blană. O vreme m-am făcut că n-am observat, până mi-a spus-o în față șoarecele Gică, într-unul dintre jocurile noastre de-a el și de-a mine.
– De trei luni nu m-ai mai prins, grăsanule!
Bine, Gică, las că vezi tu. Și mi-am făcut abonament la sală, că aici voiam s-ajung.
Ieri, m-am dus prima oară. Mi-am pus un maiou și o banderolă. De mare efect. Când am intrat, s-a făcut liniște. Greutățile au căzut, benzile de alergare s-au oprit, corpuri s-au rostogolit.
Deci pe bandă nu mă pun, asta e clar. Bicicletele sunt prea mainstream. Până una-alta, mă atârn de spalier și mai văd eu. Am stat o vreme acolo și-apoi mi-a venit ideea să m-atârn invers, ca liliacul. Mi-a căzut maioul peste cap și s-a făcut întuneric. Ca-n peșteră, liliac adevărat! Poate chiar Batman.
La un moment dat mi-am dat seama că așa n-o să slăbesc niciodată și am coborât. M-am dus la rowere, adică să dau la vâsle. Cu puțină imaginație, am reușit să văd și lacul. Ba chiar și câteva gâște în zbor, uite-l și pe Nils. Și o barcă inamică în paralel cu mine. Măi ce viteză prinsese tipul de lângă! Și ce mai șiroiau apele pe el. Dar tot nu mă depășea.
Uite asta nu-nțeleg eu la sală. Tragi, împingi, și nimic nu se mișcă!
Am ajuns acasă deprimat. Noroc că Gică mă aștepta cu o surpriză.
– Ta-daaaam! Ți-am luat o roată. Să n-aud comentarii, și-așa m-am dat peste cap să găsesc una așa de mare. E pentru hamsteri supraponderali, dar ți-e bună și ție. Stai frumos acasă și alergi. Îți pun și-un diafilm pe ea, să nu te plictisești. Nu e mișto?
