povestire de Cealaltă Ioana
Mi-aduc aminte foarte bine când l-am inventat. Acum 6 ani, 11 luni și 2 zile. Nu râdeți de mine, ca orice femeie, și eu țin minte aniversarile și datele importante.
Îl cheamă Filip și e prietenul meu imaginar.
Prietenia noastră a avut câteva suișuri și coborâșuri, cum e și firesc, mi-aduc aminte că după cea mai groaznică ceartă n-a mai vorbit cu mine vreo lună. Dar una peste alta, ne înțelegem de minune.
Prima noastră dispută a survenit în seara când am sărbătorit un an de când ne cunoșteam. O seară care ar fi trebuit să fie perfectă, amândoi ne pregătisem cu tot soiul de cadouașe, surprize, și amândoi optasem pentru “multe și mici”, de la liste de cumpărături pe care le concepuserăm împreună până la biletele de tren de la prima noastră excursie, un soi de expoziție siropoasă de amintiri. Totul era perfect, până când m-a întrebat: “nu crezi că a sosit momentul să mă prezinți? Cât mai ai de gând să mă ții secret, nu sunt o șosetă murdară ascunsă sub pat”.
Sigur că în principiu avea dreptate, îi povestisem atâtea despre Vali, Simona, Costin, Andi, Ama, practic, Filip îmi cunoștea prietenii reali ca și cum ar fi fost ai lui. Le știa ticurile verbale, obsesiile, manierismele, le știa slăbiciunile, preferințele muzicale. Iar ei habar n-aveau de existența lui.
“Știu ce se va întâmpla dacă te prezint. Știu exact cum voi fi privită, și mai știu și cât de îngrijorați vor fi ei că am luat-o pe ulei. Mișto-urile care se vor face în prezența mea ar fi chiar mai puțin jenante decât ședințele pe care le-ar ține în lipsa mea, cu nobilul subiect “ce ne facem cu Ana?”
Aș mai fi avut multe de spus, dar Filip m-a întrerupt: “observ, și te invit și pe tine să observi, că vorbești numai și numai despre tine. Or asta era o discuție cu un alt subiect. Era despre mine, nu din cauza mea. Dacă îți e așa de rușine cu prietenia noastră, poate că ar fi mai bine să te dedici 100% realilor tăi, și să ne despărțim aici.”
Seara s-a fâsâit cu totul, am continuat polemica, dar era clar că situația nu se putea rezolva doar la masa argumentelor.
După alte câteva zile tensionate, mi-a venit ideea salvatoare: Filip va fi prietenul meu la distanță. Am definitivat povestea până în cele mai mici detalii (Filip avea să locuiască într-o suburbie a Londrei, orașul meu preferat) și toate s-au aranjat de minune. Acum puteam să vorbesc despre el în orice context, și mă mândresc cu faptul că am reușit să îl introduc în cercul “realilor” ca membru cu drepturi depline.
Filip și Vali au început chiar să corespondeze pe net, despre marea lor pasiune comună: motociclismul. Discuții între “băieți” din care eram exclusă, ceea ce îmi convenea de minune, ca să fiu sinceră.
Dar să revin la marea ceartă, cel mai mare hop al relației noastre. Totul a plecat de la un articol pe care l-am citit online: cineva scosese la licitație, pe eBay… identitatea secretă a unui celebru street artist, Banksy. Câștigătorul urma să afle, în exclusivitate, cine este de fapt Banksy. Și atunci m-a lovit ideea: să scot la licitație… prieteni imaginari. Nu toată lumea e în stare să-și inventeze unul, așa că de ce să nu le dau eu o mână de ajutor? Cine n-are prieteni imaginari să-și cumpere, vorba aia. Se poate spune că a fost un gest altruist, că am vrut să îi ajut pe cei ce se simțeau singuri, bla bla bla. Aiurea. Adică da, și asta, dar în primul rând îmi surâdea ideea de a face bani, de a monetiza (un termen la modă azi) experiența mea de succes în domeniul prieteniei imaginare.
Cel mai delicat lucru era, desigur, cum să pun problema în fața lui Filip, pentru a nu se simți jignit. Am mizat pe un soi de latură emoțională: nu negam interesul financiar, dar îl prezentam ca fiind doar un instrument pentru consolidarea respectului de sine. Faptul că aș fi reușit să am un business al meu, funcțional și absolut original. Filip a cedat, mi-a urat succes și m-a rugat doar să mă ocup de această trăznită afacere când el doarme, nu voia să fie martor la așa ceva.
Am demarat plină de entuziasm, și nu m-am împiedicat de primele detalii tehnice: eBay nu îmi permitea să vând lucruri imaginare, se pare că doar obiectele palpabile erau admise. M-am repliat rapid și mi-am făcut propriul site. Prima comandă a fost urmată de o cronică pozitivă atât de călduroasă încât le-a atras pe următoarele, și tot așa. Dar succesul și-a arătat și colții: nu mai reușeam să fac față comenzilor. Cu 2-3 comenzi pe zi mă descurcam, dar mai mult de 3 prieteni imaginari zilnic mi-era imposibil să inventez. Degeaba puneam eu anunțul cu “indisponibil momentan”, eram bombardată cu solicitări și mi-am dat seama că frustrarea posibililor mei clienți mă va costa scump pe termen lung.
Obișnuiam să bag marfă în magazinul meu virtual pe la ora 6, și vizitatorii mei s-au prins repede de asta, intrau buluc pe site la ora aia și în câteva secunde cei 3 prieteni imaginari se epuizau.
Într-o zi, copleșită, am încălcat convenția și m-am plâns la Filip, nu atât pentru un sfat, ci mai ales pentru o vorbă de încurajare, consolare, ceva. Spre mirarea mea, Filip m-a ascultat zâmbind foarte înțelegător, apoi mi-a propus să îl iau partener în afacere.
Planul lui? De-a dreptul perfect, e clar că îl cocea de ceva vreme:
Bunul meu prieten s-a oferit să îmi furnizeze prieteni imaginari… dintre propriii lui prieteni! Avea o mulțime, se pare. Până atunci nici nu-mi trecuse prin cap că ar avea și el propriul lui cerc de “imaginari”, așa cum eu aveam “realii” mei. În orbirea mea, crezusem că eu sunt singura lui prietenă.
Și acum negocierea. Nu aveam de gând să profit de bunul meu prieten, așa că i-am propus un parteneriat egal: 50% din afacere. Filip însă voia cu totul și cu totul altceva: un schimb în natură. Pentru fiecare 10 prieteni imaginari pe care mi-i livra, eu trebuia să îi povestesc despre un “real”. “1 la 10 e un raport rezonabil, recunoaște”. Și am recunoscut. Doar că… dădeam o problemă pe alta. Rezolvasem sursa de imaginari, dar de unde să fac eu rost de reali, când cercul meu era limitat și eu șchiopătam serios la capitolul socializare? “O să ieși mai des, o să fii mai atentă în jurul tău, te descurci tu cumva”, mi-a zis Filip în timp ce îmi întindea contractul la semnat.
Gestionarea afacerii mele s-a schimbat de atunci radical, eram într-adevăr foarte ocupată, doar că… implicarea mea consta în ieșiri în oraș! Permanent la vânătoare de “reali”, pentru a-mi onora contractul. Filip îmi livra personaje interesante și exact asta mă străduiam să fac și eu, la schimb. În fiecare seară țineam o mică ședință: el îmi prezenta cifrele de vânzări, iar eu îi povesteam despre noile personaje întâlnite prin oraș.
Și abia când Filip m-a anunțat că a decis să plece din țară (într-o suburbie a Londrei, unde altundeva) iar eu, in loc să mă agăț disperată de el, am acceptat că asta era o etapă firească, abia atunci am priceput ce făcuse el de fapt pentru mine. Și nu avea nicio legătură cu afacerea noastră de prieteni imaginari. Nu, adevăratul lui proiect fusese să mă facă independentă de el. Mă împinsese să fac o baie de “reali” până învățasem să înot.
***
Feedback Motanov
Dacă sunt mai multe liniuțe la minus asta spune doar ceva despre înclinația mea. Liniuțele de la plus sunt mai „grele” decât cele de la minus. Minusurile se repară.
Să nu uit: Îți mulțumesc, Ioana, că ai spart gheața pe secțiunea asta cu povestiri și feedback!
Minus:
