Poem scris de Oana Nasta, la Atelierul Mornin’ Poets #100, cu Andrei Zbîrnea, din 24 noiembrie 2024 la tema subculturilor în poezia contemporană.
Când mănânci și când dormi, ești în pericol.
De aceea mă hrănesc puțin și pe fugă,
În singurătate.
Înghit supa, țin bolul fierbinte cu ambele mâini.
Nu îi simt gustul.
Lichidul se scurge prin mine înapoi în pământ
Și unde ajunge nu cresc violete.
Sentimentul acesta nu îl cunosc.
Emoția aceasta îmi este străină.
Nu vă înțeleg cuvintele.
Cum să pricep ce simțiți?
Privindu-vă ochii ? Atingându-vă mâinile ?
Mâinile mele sunt reci,
Fața mea e inertă,
O iau în palme și întind colțurile gurii în sus,
Nu reușesc să vă păcălesc.
Mi-au spus că tot trupul mi-a ars, nu doar mâinile.
Mă uit la el ca la un inamic căruia caut în zadar să îi țintesc inima.
În dreptul pieptului, o broșă verde astupă un gol.
Dacă o scot și îmi apropii urechea de ea, îți aud vocea
Aplificată, ca într-un tunel:
Kokoro kara
Kokoro
