Povestire scrisă de Livia Popescu, aleasă de Andrei Crăciun la Creative Writing Sundays, pe 17 septembrie 2023, la tema: „să transforme într-o ficțiune ceva ce li s-a întâmplat în realitate”.
4 august 1998
Doctorul m-a liniștit că mai am de așteptat cel puțin o săptămână până să te țin în brațe. Eu n-aș prea crede că mai e așa mult. Oricum, am totul pregătit. Azi mi-am verificat bagajul din nou, oare pentru a câta oară? Alex îmi spune să mă calmez, să mă relaxez, să citesc, să ascult muzică, să fac orice numai să nu mă mai agit atâta. Așa o să fac. Mi-am făcut și lista de nume. Săptămâna trecută rămăsesem la trei nume de fetiță și trei de băiețel. Ar cam trebui să rămână câte unul de fiecare. Mai am timp. În momentul în care te vei naște voi ști exact cum o să te cheme.
Aș fi vrut să încep jurnalul ăsta exact în ziua în care te vei naște, dar simt că degetele mă mănâncă încă de pe acum.
Sigur că mi-e puțin frică de nașterea naturală − puțin mai mult, dar doctorul a zis că pot s-o fac. Iar te-ai rostogolit acum. De azi-dimineață tot îmi dai câte-un picior în burtă. Mai ai puțină răbdare. Simți cum te mângâi? Cred că simți, pentru că văd că te liniștești. Simți cât te iubesc? Sper să simți. Am un gol în stomac când mă gândesc că nu mai e mult până o să te țin în brațe.
Cred că mi s-a rupt apa. Exact acum. Cred. Trebuie să-l sun pe doctor.
10 august 1998
În sfârșit, acasă, cu tine. Tot nu-mi vine să cred. Mă uit la mânuțele astea roz și mi se pare ireal. Ești un bebeluș așa de frumos, Matei. Nici acum nu-mi vine să cred că ești al meu. Săptămâna trecută eram doi, iar acum suntem trei. Mă uit la Alex, cât e el de mare și se emoționează tot când e să te ia în brațe. Oricum, e un tătic curajos. El îți face băiță, să știi.
Nici n-am ajuns bine acasă, că a început iureșul. Parcă sunt într-un carusel. Ai acaparat totul, lucru care pare să fie copleșitor uneori. Respiri atât de ușor că am senzația că nu te aud și mă panichez. Te-ai trezit, nu plânge, mama e aici.
12 august 1998
Am zis c-o să scriu în fiecare zi, asta ca să știi și tu cum au fost primele tale zile de viață. Dar nu pot. Sunt tare obosită. Alex e dărâmat. De luni începe serviciul. Ești așa dulce, Matei.
18 august 1998
Am senzația că nu te saturi cum trebuie. Doctorul îmi spune să stau liniștită că am suficient lapte, doar că tu ai prins gustul statului în brațe și de-asta plângi când te las în pătuț.
Totul e altfel de cum mi-am imaginat. Nu știu de ce-ți place să plângi noaptea și să dormi ziua. Deja mă simt obosită. Dar nimic nu mai contează când îți mângâi pielicica asta fină de bebeluș.
21 august 1998
Cred că abia acum te-ai obișnuit cu băița și a început să-ți placă apa, că până ieri țipai ca din gură de șarpe. Alex e din ce în ce mai îndemânatic. Te îmbracă și te dezbracă aproape la fel de repede ca mine. Chiar îți și cântă, cântă groaznic, dar ție pare că îți place.
28 august 1998
Mateiaș, știi că zâmbești în somn? Ți-am făcut o mulțime de poze. Alex zice că-s bolnavă cu asta, dar nu-i adevărat. Doar te iubesc tare, tare mult.
Am crezut că o să fie mai bine și-o să am mai mult timp când o să mă obișnuiesc cu tine, dar nici asta nu-i adevărat. Nici nu știu când trece ziua. Când vine Alex acasă, eu sunt deja obosită. Ar fi bine să nu te fi învățat în brațe, dar acum e prea târziu.
6 septembrie 1998
Azi am ars friptura iar cartofii mi s-au prins de fundul cratiței. Am vrut să te adorm, dar am adormit lângă tine, cu siguranță înaintea ta, iar tu, ca niciodată, ai dormit o oră fără să te foiești. Noroc că flacăra era dată la minimum și nu a apucat să se facă nici prea mult fum. Așa că tăticul tău a mâncat zacuscă de la bunica.
9 decembrie 1998
N-aș fi crezut că e așa greu să tai unghiile unui bebeluș. Ești foarte încăpățânat, Mateiaș. Când nu vrei tu ceva, nu vrei și gata.
29 ianuarie 1999
Mateiaș, crești prea repede, puiule. Pozele au ieșit superbe. O să le vezi când o să fii mare. Ea e Bella, e la noi de când era puiuț. Vezi cum te privește? E nedezlipită de tine de la început. E tare curioasă, de afectuoasă nu mai spun și tresare la cel mai mic zgomot care vine din camera ta. Draga de ea… Nici să latre nu mai știe.
4 august 1999
Azi ai făcut un anișor, copil neastâmpărat. Ți-ai găsit tocmai acum să cazi și să-ți julești năsucul. Alex s-a supărat pe mine. Zice că nu te-am supravegheat cum trebuie, dar nu-i chiar așa. Să ne trăiești, Mateiaș. Ți-am făcut un tort cu fructe și blat din pișcoturi. Ți-ai pus frișcă peste tot, până și pe cap. Apoi te-ai dus la bunica Ana și te-ai lipit de ea. Nu s-a supărat, săraca, deși aia era rochia ei bună. Ți-a șters părul, cu răbdare, în timp ce te jucai cu mărgelele ei pe care ai reușit să le rupi și care s-au împrăștiat peste tot, prin cameră. Și bunicii Mia era cât pe ce să-i spargi ochelarii, noroc cu Alex că i-a prins la timp. Sunt atât de fericită că bunicii tăi au reușit să vină la ziua ta și să fim cu toții. Tare frumos a fost. De la botezul tău nu ne-am mai strâns. Am uitat să-ți spun, o clipă n-ai tăcut din gură.
19 septembrie 1999
Ce ne-ai speriat săptămâna asta. Acum ești doar mucios, dar am tras ceva, ceva până ți-am scăzut febra. Sigur ai luat-o de la locul de joacă, dar trebuie să te călești și tu cum se călesc toți copiii. Mai ești puțin mârâit, dar bine că nu mai ești așa apatic ca zilele trecute.
18 aprilie 1999
E urât tare afară. Plouă de câteva zile iar tu n-ai stare deloc, deloc. Te plictisești în casă. Biata Bella e atât de tolerantă când tu o chinui cu jucăriile. Alex zice că-i place, altfel n-ar sta. O să-mi fie dor de clipele astea. Crești așa repede, Mateiaș.
27 septembrie 2001
Te-am dus la creșă. Ai program lung, ca un om mare, dar, cum ție îți plac copiii, n-ai mai vrea să pleci de acolo. Am înțeles că mănânci tot, nu ca acasă unde veșnic mă rog de tine. În primele zile n-a mai trebuit să mergem la culcare cu scandal, că ai adormit aproape imediat.
16 februarie 2002
Azi, tot drumul spre casă, din nou m-ai bătut la cap că vrei un frățior cu care să te joci, și care seara să plece la casa lui, pentru că, da, ești tare gelos ca nu cumva un alt copil să se apropie prea mult de mine. Încă dormi cu mami și cu tati, Matei, că nu-i chip să dormi singur, în camera ta. Lui Alex îi sticlesc ochii când te aude că mai vrei un frățior și-ți spune că merge cu mine să-i scrie lui Doamne-Doamne. Tu râzi atunci și bați din palme, iar el îmi face cu ochiul și mai face și gropița aia, pe care tu ai moștenit-o, lucru de care el e tare mândru. Bine, ai moștenit și ochii lui verzi-căprui, și părul castaniu, și ovalul feței, că mulți mă întreabă eu unde am fost când te-am făcut.
12 aprilie 2006
Nici nu știu dacă să mă bucur sau să plâng. Ai aproape opt ani și n-ai mai amintit de ceva vreme că vrei un frățior. Iar acum se pare că-l vei avea. Doctorul mi-a confirmat că sunt gravidă și că voi naște de Crăciun. Alex e în culmea fericirii. Tot drumul spre casă a fredonat ca nebunul, în mașină, melodiile de pe stick. Iar eu, eu mă gândesc doar la ce înseamnă s-o iau de la capăt cu colici, febră, nopți nedormite, diversificare, spate rupt de atâta ținut în brațe, stat acasă doi ani de zile, lecții cu tine, gătit, spălat și așa mai departe. Alex îmi spune să privesc partea bună a lucrurilor, că și tu ești mare de-acum, el are ceva mai mult timp liber decât când erai tu bebeluș și, în plus, lucrurile merg mai ușor la al doilea copil. Cel puțin așa e în teorie.
11 mai 2006
Ce te-ai bucurat când ți-am spus că o să ai un frățior sau o surioară. Peste vreo oră ai venit la mine să mă întrebi unde o să doarmă copilul. Mi-ai spus că tu nu vrei să dormi cu el, că sunt oribili copiii mici când plâng, dar nu vrei nici ca el să doarmă cu mine. Când te-am întrebat de ce, ai făcut botic și ai plecat supărat în cameră. Rezolvăm noi cumva și gelozia asta până la urmă.
7 iunie 2006
M-ai întrebat cât timp e mic un copil mic. Când ți-am spus că destul timp și că ar trece cam trei ani de școală de-a ta până se duce și el la grădiniță, mi-ai spus că e mult timp și m-ai întrebat dacă nu vreau să-l dau înapoi. Și nu, nu vreau să-l dau înapoi. Azi frățiorul sau surioara ta a mișcat pentru prima oara.
13 iulie 2006
Vii mereu și te uiți suspicios la burta mea cum crește. Când stau în pat, Bella stă lipită de mine, uitându-se mirată cum îți pui urechea pe buricul meu – pe-acolo zici tu că vorbește bebelușul când vrea el. Doctorul mi-a spus că va fi o fetiță, era aproape convins de asta. Se vede că ești nerăbdător, dar parcă nici n-ai vrea să mă împarți cu cineva.
10 august 2006
Te macină gândul că e fetiță și nu băiat și mă întrebi uneori dacă n-aș putea s-o schimb cu un băiețel în spital. Alex râde când te aude și te ia la joacă, spunându-ți ce frumos o să fie când o să ne jucăm toți patru: echipa de băieți și echipa de fete.
19 septembrie 2006
Alex s-a supărat iar pe mine. Sunt paranoică. Îl sun pe doctor cu probleme închipuite, așa zice el. Doctorul e drăguț și mă liniștește mereu, că doar a mai avut gravide de patruzeci de ani.
25 decembrie 2006
Azi e Crăciunul. Am picioarele butuc. Toți s-au mobilizat la pregătiri ca să stau eu liniștită. Fetița parcă s-a agitat mult zilele astea, probabil se apropie sorocul. Doctorul mi-a spus să vin pe 27 decembrie la control. Nu-i risc să nasc până atunci, și dacă, prin absurd ar fi așa, el e aici, așa că, zice tot el, să mă bucur de sărbători și de ce-mi aduce Moș Crăciun.
26 decembrie 2006
E a doua zi de Crăciun. Simt că ceva nu e în regulă. Fetița nu mai mișcă absolut deloc. Mă mângâi pe burtă și nici măcar o tresărire. Alex îmi spune că e totul în regulă și probabil fetița se odihnește pentru când se va naște. Nu m-a lăsat să-l sun pe doctor. Până și Bella cred că simte ceva, altceva decât până acum. Știi că surioara ta are deja un nume? E cel de atunci, de când te-ai născut tu. Nu vreau să-l spun nimănui, că sunt superstițioasă. Dar ție ți-l spun. Mara. Mara va fi numele ei.
27 decembrie 2006
Doctorul mi-a spus la telefon să nu mai plâng, să fiu calmă că totul e în ordine. Acum plec la spital. În câteva zile mă voi întoarce cu Mara, surioara ta.
6 ianuarie 2007
„Sarcina s-a oprit din evoluție, doamnă Toma.” Mintea mea s-a blocat când am auzit asta. Apoi agitație, alergătură, operație, pericol de septicemie, ca prin vis l-am văzut pe Alex rămânând stană de piatră preț de câteva secunde, totul s-a dilatat iar eu și gândurile mele am rămas acolo, în cabinetul doctorului. Parcă îmi simt și acum burta bombată, unsă cu gelul acela rece.
„Sarcina s-a oprit din evoluție, doamnă Toma.” Când s-a terminat totul, exact cu vorbele astea am venit acasă, repetate la nesfârșit în mintea mea. Goală pe interior, la propriu și la figurat. Alex mi-a cărat bagajul. Scoica pentru Mara a dispărut. La fel și hăinuțele ei. Matei, tu stăteai timid, în brațele bunicii Ana. Încă din spital l-am pus pe Alex să-mi promită că nu demontează pătuțul, de fapt că lasă camera Marei neschimbată. Nimeni n-a vorbit cu mine despre fetiță, de parcă aș fi putut uita.
Am ajuns sus, în camera ei, și am adormit acolo, pe pat, exact cum eram îmbrăcată. Când m-am trezit, se întunecase. Nu se auzea nici nici un zgomot de niciunde…
9 ianuarie 2007
Zilele astea le-am petrecut în camera Marei. Alex are grijă de tine să mănânci și să nu faci zgomot.
13 ianuarie 2007
A trecut o săptămână de când am venit acasă. M-am hotărât. Mara trebuie să fie cu mine, aici, în pătuțul ăsta.
27 ianuarie 2007
Mara, împlinești azi o lună de zile. Ești exact ca Matei. M-am uitat la pozele tale, Matei, și semănați ca două picături de apă. Tu ești tare gelos și nu înțelegi de ce stau atât în camera ei, iar tu, Mara, n-ai mai vrea să plec de lângă tine. Alex încearcă să mă scoată din casă, că uite, ninge așa de frumos, dar nu te pot lăsa singură, Măruța. Ești așa de micuță și de fragilă.
16 februarie 2007
Alex mi-a spus să merg la un psiholog. Nu am de ce. Totuși a trebuit să-i promit că n-o să mai stau așa de mult în camera ta, Mara. Și tu ești așa de gelos, Matei.
22 noiembrie 2008
Toți îmi spun că stau prea mult cu tine, Mara, dar mie mi se pare că nu e suficient. Ești așa de micuță. Pozele lui Matei sunt înșirate peste tot și sunt surprinsă cât de mult semănați. Azi mi-a venit un colet cu hăinuțe pentru tine, Mara. Ți-am luat o rochiță drăguță, cu reni, tipic pentru pozele de Craciun.
20 septembrie 2013
În sfârșit, la școală, Măruța dragă. O să vezi că nu e așa greu. Știu că Matei nu vrea să te ajute la teme – mi-a spus-o și azi și a plecat îmbufnat în camera lui, spunându-mi că tu nu exiști, dar să știi că mama e aici, lângă tine și te va ajuta la orice ai nevoie.
23 octombrie 2017
Măruța, Matei a plecat la facultate, la București. Stă la cămin și e mândru tare că a prins loc acolo. Îl simt că e tare emoționat deși vrea să pară că nu-i așa. Am rămas doar noi două acasă. Alex văd că stă plecat cu săptămânile în delegație, dar nu ne deranjează prea mult, nu-i așa? Știu că pentru el serviciul e important și dacă trece și de pasul ăsta, o să fie cu adevărat mulțumit.
Mi-ai spus azi că te bat prea mult la cap și te sufoc. Cum așa?
26 mai 2018
Mara, aproape că nu te mai recunosc. De ce a trebuit să te superi că Matei a venit acasă cu o fată? Vorbește cu mine, Măruța. Nimeni nu-ți ia locul în inima mea.
1 iunie 2019
Parcă Matei n-a trecut prin atâtea stări cum treci tu acum, Mara. Te văd că ești în continuare supărată pe el. Mai bine zis, geloasă. Dar Iulia e o fată minunată. N-ai cum să n-o iubești. E ca și copilul meu, o vezi doar ce fericită e cu Matei și cât a avut grijă de el când a avut mâna în ghips.
27 septembrie 2025
Nu pot să cred că nu am amândoi copiii alături de mine, într-o zi așa de specială. Matei, m-ați bucurat nespus când ne-ați anunțat că Iulia e gravidă și că anul următor vă căsătoriți. Nu mă așteptam așa repede, dar e minunat ce se întâmplă. Mama vă iubește tare mult.
Mara, și pe tine te iubesc la fel de mult, dar manifestările astea de gelozie trebuie să înceteze. Ar fi trebuit să pleci la București mâine, dar nu, n-ai vrut așa. Intenționat ai plecat azi, știind că vin acasă Iulia și Matei. Ești geloasă pe Iulia? Doar ești mare acum. Cum adică vrei să pleci pentru totdeauna?
22 octombrie 2025
Mara, văd că nu vrei să mai dai nici măcar un semn de viață, darămite să mai vii pe acasă. Măruța, mama te iubește în continuare.
Matei, m-ai întrebat azi dacă puteți folosi hăinuțele rămase de la Mara. Cum să nu. Doar e plin dulapul de haine și jucării, aproape neatinse, că Mara a fost un copil cuminte și nu a stricat lucruri.
V-ați hotărât deja ce nume vreți să-i puneți fetiței? Să vă ajute mama? Aș avea câteva sugestii.
