INTERVIU CU FELIX TZELE

Interviu realizat de Simina Diaconu.

Felix Tzele a fost colaborator al Revistei de Povestiri și este antrenorul scenariștilor la atelierul de benzi desenate, pe care îl coordonează împreună cu Robert Obert, antrenorul de desen. (Reclamă pop-up: înscrieri până pe 4 februarie!)

Cine ești tu, Felix? Scrii povestiri, scenarii de benzi desenate, scrisori de vânzare, ce e asta? 

Hehe, da, şi pentru mine e greu câteodată să mă decid. Ideea e că mă plictisesc foarte repede să fac un singur lucru şi, ca să nu mă urc pe pereţi, învăţ să fac lucruri noi. Uite, de exemplu, dimineaţă m-am gândit la un scenariu de bandă desenată, după-amiaza asta am scris o broşură cuiva care organizează călătorii spirituale la Stonehenge, diseară mai editez pentru un client un landing page în timp ce amestec în oala cu mâncare de peşte. Mâine aş vrea să ies la alergat (nu să plătesc taxe la anaf, cum mi-am programat deja) şi în weekend aş vrea să ajung la Dragonul Roşu să documentez pentru un scenariu de film la care mă gândesc din toamnă. Îmbin şi eu boemia cu viaţa de adult tânăr cât de cât responsabil. Dar poate o să fac altceva, cine ştie?

Care e faza cu Dezarticulat? Ce a fost, ce e și ce o să fie?

Dezarticulat a fost iniţial o plută creativă pe care am construit-o împreună cu desenatoarea Diana Necşulescu în primăvara lui 2012. Pe lângă Alexandria am crescut cu ochii-n televizor, nu prea ratam în copilărie niciun episod din Sailor Moon, Dragon Ball, Grendizer şi multe alte seriale animate japoneze care rulau pe TVR la sfârşitul anilor 90. Noi am creat Dezarticulat cu scopul de a face animaţii, dar nu e aşa uşor. Desenele alea care mi-au marcat mie copilăria se fac cu bugete astronomice şi cu oameni care au experienţă şi răbdare. Dar o să ajungem şi acolo. În prezent, Dezarticulat este o corabie în care se antrenează minţile creative a zece oameni. Facem benzi desenate, strip-uri umoristice, mergem la evenimente (o să avem stand la Comic Con şi la Street Delivery, ca şi anul trecut), ne distrăm şi cunoaştem oameni noi. Dezarticulat e un grup de prieteni în primul rând, restul lucrurilor vin natural. N-ar strica să vă abonaţi la facebook-ul nostru, acolo vom anunţa următoarele proiecte ale grupului.

Ce face un scenarist de benzi desenate, pas cu pas?

Nu ştiu ce fac alţi scenarişti, pot spune ce fac eu. Scopul meu principal este să spun o poveste. Asta înseamnă că mintea mea se învârte ca un titirez şi croieşte din imaginaţie, experienţă de viată şi spirit de observaţie personaje, conflicte, naraţiuni, lumi şi încă ceva inefabil. Nu cred că există reguli după care să spun bine o poveste, doar nişte principii pe care le ştiu de la scriitorii care-mi plac (şi astea discutabile de la un punct încolo). După aceea urmează procesul „tehnic” de transformare a poveştii într-un scenariu. Când scriu benzi desenate, lucrez tot timpul în echipă cu un desenator. Câteodată mai intervin în proces şi producătorul şi editorul, dar asta-i altă discuţie. După ce am povestea gata, scopul este să comunic clar viziunea mea desenatorului: fac fişe de personaj, sinopsis, scene, dau specificaţii spaţio-temporale, împart în capitole dacă e cazul, transform naraţiunea în cadre, scriu bulele de dialog şi onomatopeele. Sunt multe lucruri de discutat, dar d-aia s-au inventat atelierele!

La ce benzi desenate ai lucrat și la ce lucrezi acum?

Sub umbrela Dezarticulat, am lansat în 2012 alături de Diana Necşulescu COMPOSTUL, iar în toamna lui 2014 am scris scenariul unei poveşti numită FRIGUL desenată de Oana Dragomir. Povestea a apărut tot sub marca Dezarticulat, mai exact în LAPSUS, un volum de bandă desenată la care au lucrat aproximativ 20 de artişti (se poate downloada gratuit de pe site). Am mai lucrat alături de Diana Necşulescu şi Robert Obert la romanul grafic Bărăgan 1917. Momentan lucrez alături de scenariştii Vladimir Triţescu, Andrei Mihai şi Constantin Bădilă la o poveste dezarticulată, scriem intens de cam două săptămâni şi-s foarte entuziasmat de ce-a ieşit până acum.

Care sunt benzile desenate din România care îți plac și ce îți place la ele?

Din trecutul mai îndepărtat, mi-a plăcut mult Quadrat. Revista asta a apărut la începutul anilor ’90 şi a dat faliment după două numere. Sunt acolo nişte poveşti foarte bine scrise şi desenate, de la science-fiction cu samurai la steampunk/gothic românesc. Pentru mine ăla e etalonul estetic. Păcat că n-a ţinut, poate că nu era pregătită piaţa pentru ceva atât de avansat. Quadrat e ca Dune-ul lui Jodorowski, un film care, deşi n-a apărut niciodată, a influenţat multe minţi.

Din producţiile de după 2000, mi-a plăcut mult Elabuga lui Tamba şi Drăgan, în special pentru modul în care a ales scenaristul să spună povestea, nu s-a limitat la ceva convenţional. Mi-a plăcut mult şi colecţia de bandă desenată scoasă de Jumătatea Plină, se văd acolo o viziune şi un concept editorial foarte bine puse la punct. Îmi mai plac Harap Alb, Great Snake, Profeţia Urbană a lui Robert Obert, Pillowzoidzii, fraţii Kelaru, surorile Surducan, sigur am uitat pe cineva şi-mi pare rău. În ultimii ani a crescut mult piaţa, e agitaţie, e competiţie, avem un comic con şi un Bucharest Comics Fest organizat de Octav Ungureanu, au început să fie şi cititori. E de bine!

Ce idei greșite există în România despre benzile desenate?

Păi e ideea aia că benzile desenate-s pentru copii, ceea ce e complet fals.

Care crezi că e avantajul benzilor desenate față de alte forme în care poți spune o poveste?

Banda desenată oferă foarte multă libertate. Poţi să faci lucruri care sunt imposibile în scris şi foarte scumpe în film. În plus, benzile desenate sunt foarte puternice, fascinează publicul în acelaşi fel ca filmul. E magie şi culoare multă la mijloc, dar şi marketing şi $$$$. În America, benzile desenate se fac în echipe de 25-30 de creativi (unii mai au şi cunoştinţe de marketing şi comunicare). Le fac în aşa fel încât provoacă dependenţă, e de ajuns să citeşti un număr aleator din Batman şi, brusc, vrei să afli mai multe. Benzile desenate fac câteodată oamenii să acţioneze. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat în ultimiul timp la Paris şi din ce cauză…

Cine poate fi scenarist de benzi desenate, ce profil trebuie să aibă?

Nu cred că există un profil, trebuie să fie om. Deşi cred că şi pisicile pot spune poveşti câteodată, asta dacă eşti suficient de atent la ce miaună. Habar n-aveam despre benzi desenate când am început, eram un profan, poate că şi acum sunt. Scriam, însă, ca şi în prezent, proză scurtă. Multă. Atât timp cât ai ambiţia necesară să gândești o poveste în imagini, nu cred că-ţi trebuie altceva.

Cum a fost experiența primului atelier de BD? Cum ți s-au dat așteptările peste cap, ce te-a surprins, ce ai învățat?

În primele două săptămâni m-am documentat intens, am căutat materiale, am tot sunat-o pe sora mea care e profesoară să mă ajute cu sfaturi pedagogice. Am întâlnit câţiva oameni talentaţi decişi să facă bandă desenată. Am primit înzecit investiţia şi o s-o dau înapoi seriei următoare.

Ce planuri de viitor ai?

Aş vrea să călătoresc prin ţară o perioadă şi să termin un volum de proză scurtă. Simt că sunt multe poveşti care m-aşteaptă în afara Bucureştiului şi aş vrea să le scriu.