Povestire scrisă de Laur Cavachi, aleasă de Marin Mălaicu-Hondrari la atelierul de scriere creativă de la Vama Veche, în septembrie 2018, la tema „interviu imaginar cu o personalitate istorică”.
Domnule Tristan Tzara, întâi de toate, sunteți român?
Da. Sunt francez.
Să repet întrebarea?
Dacă eu te întreb dacă ți-e foame și tu-mi zici mi-e foame nu mi-e foame, nu văd de ce-aș repeta întrebarea.
Poate pentru că ați pus-o degeaba.
Asta-i altceva. Și-atunci: de ce s-o pun de două ori degeaba?
Mai ales că, în termeni logici, am dat răspunsul adevărat, chiar dacă a venit la pachet cu negația lui.
Mă bucur că putem avea un dialog civilizat.
Mi-am făcut temele. Vă mulțumesc că m-ați primit. Vă mărturisesc, nu mă așteptam. Mi-am închipuit că singura persoană care-i poate lua un interviu lui Tristan Tzara este Tristan Tzara.
(râde) NuNu. E fix invers.
Apropo de NuNu. Cred că-mi anticipați întrebarea.
Da. Și răspunsul la ea este simplu. De ce trebuie să complicați voi lucrurile?
Aveți dreptate, nu contează.
N-am spus că nu contează. Dar da, nu.
Da. Spuneți-mi, vă rog. În aprilie 1916, la ora la care dumneavoastră vă construiați manifestul în Elveția, pe planetă cădeau bombe chimice. Era omenirea pregătită pentru așa un cataclism?
Te rog, fără –isme. Detest –ismele.
N-am folosit niciunul, am avut mare grijă.
Ai spus cataclism. N-avem nevoie de –isme. Ne-am săturat de ele. Întreabă-mă dacă eram pregătiți pentru catacl. Asta, da. Eram.
Eram?
Da. Planeta avea chef de niște oroare. De niște catacl.
Pe fondul războiului ați pune și succesul răsunător al manifestului DaDa?
Nu există succes. Un lucru e un lucru, nu succesul lui.
Și ce e DaDa?
Ce e.
Unii spun că e un dublu „da” din limba română. Alții că e sunetul pe care îl scoate un copil când vrea să strige un cal. Sau poate că nu-i niciuna dintre astea. Cum vedeți chestiunea?
O văd, dacă vrei, legat la ochi. Așa am și creat-o.
Știu. Efectele ei, însă, au schimbat lumea. Dar dacă v-aș spune că ați creat un monstru?
Am creat o combinație de ce e mai bun cu ce e mai rău pe lumea asta.
Deci sunteți conștient că e un dublu versant. Pe de o parte ați deschis mințile, dar a crescut și numărul de impostori care își ascund nepriceperea în spatele DaDa. În legătură cu aceștia din urmă, aveți vreun regret?
I-am vindecat. Ce regret să am? Îi durea. Acum nu-i mai doare.
Atunci de ce ați spus „ce e mai rău pe lumea asta”?
N-am spus.
Doar ce ați spus că e o combinație de ce e mai bun cu ce e mai rău pe lumea asta.
Am spus combinație. Nu-mi pune cuvinte în gură. În gură e ce e-n gură, nu ce-mi pui tu.
Admiteți, deci, componenta negativă.
Nu există componente. Există un singur lucru. Combinația.
Domnule Tristan Tzara, este acesta numele dumneavoastră?
Nu.
Dar care este?
Tristan Tzara.
Termenul „hipster” vă spune ceva?
Am citit ceva, dar nu mai știu. Nu țin minte ce citesc. Detest istoria, detest memoria.
Ați spus că ați vindecat mulți oameni. Ați fi de acord să numim, la un moment dat, un medicament după manifestul dumneavoastră? Medicamentul Tzara.
Detest distincțiile. Titlurile.
Și dacă v-aș spune că la bătrânețe o să le acceptați?
Imposibil.
Dacă v-aș spune că mai vine un catacl mondial și că-l puteți opri numai dacă admiteți că poemele dumneavoastră n-au nicio valoare?
Păi n-au, îți zic acum.
Chiar credeți asta?
Dacă ar fi avut, de ce le-aș fi scris?
De ce scriem cu toții.
Nu scrie nimeni.
Nu-mi puteți da exemplul niciunui scriitor de valoare?
Valoarea e-o iluzie. Literatura nu se face cu valoare. Se face cu cuvinte. Cucu. Vinte. La fel cum dialogul se face cu oameni. Nu cu valoarea lor. Eu sunt om.
Și eu.
Și eu.
