Interviu realizat de Simina Diaconu.
De mai bine de o săptămână, circulă o bucățică de mămăligă pe Facebook. Pe noi piesa ne-a făcut să râdem și să ne dorim să-l descoasem un pic pe domnul Kapushon, rapper moldovean.
Despre cum a apărut ideea piesei, l-a întrebat Lorena Lupu pentru Tabu. Iar Kapushon a spus că, inspirat de agresivitatea indiferent de subiect a rapperilor americani, „M-am gândit cum ar fi să povestesc despre un lucru foarte banal, însă pe un ton tot aşa de vajnic şi de îngâmfat. Am ales să vorbesc despre o nevinovată mămăligă, mai ales că-mi venise întâmplător şi ideea asta cu paralela dintre droguri şi mămăligă.” Noi l-am întrebat alte chestii, vedeți mai jos, și nu ratați fragmentele de nuvelă!
Înțeleg că primul album de rap a fost lansat în Moldova în 2003. Era al trupei tale, care se numea LV’s Klan. Cum de rapul a apărut așa de târziu în Moldova? Ce crezi că trebuie să aibă o societate ca să se nască în ea pornirea de a face rap?
Da, primul album de rap, oficial scos în vânzare pe piața Republicii Moldova a fost albumul Neserios, al trupei LV’s Klan, din care făceam parte și eu. Eram 3: Eu, Sica și Guz. Sica s-a lăsat de treabă chiar după lansarea acestui album, Guz este la moment un artist pop-raggae foarte cunoscut în Moldova. Suntem prieteni și colaborăm des și acum.
Într-adevăr, la noi cultura hip-hop a ajuns cu întârziere, probabil să fie din cauză că noi am fost mai mult „speriați” de sistemul sovietic și mai greu ajungeau noutățile de peste ocean. La noi, muzica rap, așa ca să molipsească ascultătorii în masă, a apărut totuși datorită rapului românesc. Deci nici rapul amercian nu s-a înrădăcinat foarte bine la noi și, cu atât mai mult, nici acel rusesc. Odata cu casetele piratate ale trupelor BUG Mafia, La Familia și Paraziții, a venit și muzica rap pe aici.
Trupe au început să existe începând cu 1998-1999, însă activitatea le era destul de pasivă. Și eu prima trupă am făcut-o în 1999, am scos și un album pe casetă pentru cercul de prieteni, încă în 2000, însă un album lucrat în studio la capitală și lansat oficial pe piață am scos tocmai în 2003. Nu știu cum s-a întâmplat că am fost primii, probabil ne-am dorit cel mai mult și am insistat din plin. Țin minte că multe jertfe am adus pentru a face muzică rap.
Rapul, eu de mult nu-l mai văd doar ca o muzică de stradă, sau muzica gangsterilor, muzica antisistem. Personal, am înțeles un lucru simplu: rapul este o simplă poezie, fie și mai modernizată, recitată pe un ritm. Atât. Însă această poezie poate fi de orice fel. Nu e neapărat să conțină agresivități și obscenități. Mie îmi place mai mult un text care e pur și simplu interesant de ascultat decat înjurături sau mai știu eu ce. Deci, răspunsul ar fi că acest stil se poate naște în absolut orice societate. E un instrument, însă fiecare îl folosește cum vrea.
Am auzit (în Respect față de Leova, de acum 10 ani) că pentru voi respectul însemna să nu clefăi la masă, să nu spui vorbe goale :). Ce înseamnă respectul pentru tine acum?
Uau! De ce ai ascultat anume acele versuri? :))))) Vreau să spun că atunci nu înțelegeam foarte bine ce vrem să spunem prin piese și multe versuri erau pur și simplu negândite până la capăt. Recunosc asta. Nu, acum nu mai cred că respectul înseamnă să nu clefăi la masă. Însă partea cu vorbele goale este valabilă și acum. Respectul asta și înseamnă: să fii sincer cu aproapele tău.
Fiind un rap interpret, trebuie să ai mare răspundere de ceea ce spui, fiindcă se spun multe vorbe și poți scăpa cumva ceva de care apoi să-ți fie rușine. Cel mai simplu e să fii sincer cu ascultătorul. Eu nu prea înțeleg battle-urile rapperilor americani. La ei se întâmplă astfel: Se întâlnesc mulți negri laolaltă, mai e și câte un alb pe acolo căruia i s-ar părea că poate el e următorul Eminem, ies câte doi în față și se ceartă în rime compuse pe loc. 70% în aceste lupte verbale îs versuri în care se înjură mama, tata și toată familia oponentului, se înjosesc trăsăturile lui fizice și se combină tot felul de înjurături care mai de care mai deocheate. Atât timp cât ei poate nici nu se cunosc între ei, când poate mama unuia e o bolnavă sau poate a decedat săptămâna trecută, însă oponentul, în rime, îi povestește cum a făcut el sex cu mama lui aseară. Și asta încă nu-i tot, punctul culminant de idiotism este următorul: La sfârșit își strâng mâinile, se cuprind și spun „Respect, frate!”.
Uite ăsta-i nivelul superior de idiotism. Înțeleg că e înscenat tot și e un fel de teatru, însă mult mai interesant ar fi dacă, în aceste lupte, s-ar ține cont de adevărul rimelor.
Piesele tale spun povești, au naturalețe, umor, ironie, autoironie. Asta m-am bucurat să găsesc și la Igor Cobileanski prima oară când am auzit de el, prin 2006. Cum să facem să semănăm și noi mai mult cu voi? :)
Probabil e iarăși vorba de sinceritate. Trebuie să fii sincer în ceea ce faci și să faci într-adevăr ceea ce-ți șoptește inima, nu ceea ce se cere la moment sau ceea ce e la modă. Să faci ce simți tu că vrei cu tot sufletul, chiar de uneori pare banal sau nu la locul lui acel lucru. Să poți să treci peste complexele psihologice și să creezi ceea ce-ți place necătând la ce vor spune apoi cei din jur.
De Igor Cobileanskii, dacă tot ai luat vorba, voiam să zic. Să nu uitați să mergeți la cinematograf la cel mai nou film al său, „La limita de jos a cerului”. Nu l-am văzut încă, dar am auzit că e excelent și voi merge chiar în următoarele zile la cinema să-l privesc.
Cum vezi tu treaba asta cu Basarabia și România? Ai vrea să vină o unire? De ce da, de ce nu?
Tatăl meu este istoric. Din acest motiv, de mic încă îmi povestea adevărata istorie a românilor. Celor din generația crescută și învățată în Uniunea Sovietică, li s-a strecurat o altă istorie, el chiar în universitate a învățat altă istorie, cea a Rusiei. Apoi, prin școli, după 1991, am început cu toții s-o studiem pe cea a românilor, adică, de fapt, a noastră.
Cum să văd treaba asta, eu mă țin departe de politică, însă aici îmi pare totul destul de clar. Suntem același popor cu o aceeași istorie, tradiții și vorbim o aceeași limbă. Bine, fiecare regiune are regionalismele sale în vorbire și niște obiceiuri aparte, mai ales că noi, fiind câteva decenii sub ruși, am căpătat și câte ceva din cultura slavonă, însă asta nu schimbă nimic. S-a schimbat ceva în copertă, conținutul – adică în suflet, suntem români. E normal să vină Unirea, însă sunt prea multe interese la mijloc. E nevoie de o luptă vitează ca ea chiar să se producă.
Spuneai că asculți rap rusesc. Despre ce cântă ei? Dacă în Moldova nu se câștigă bani din rap, acolo e mai influent?
Cu rapul rusesc am făcut cunoștință încă prin 2003, însă afară de o singură trupă, nu prea era pe placul meu. Atunci rămăsesem mai departe pe valul rapului românesc. Însă prin 2007 am simțit un neajuns, ceva îmi lipsea la MC-ii români, căutam ceva nou. Atunci întâmplător am dat de niște rapperi ruși, le-am ascultat albumele, am rămas copleșit de valoarea cuvintelor lor, de curățenia versurilor, de poetismul din ele. De greutatea mesajelor. Apoi am început a alege alții și alții, până m-am scufundat în el.
Rapul rusesc e ceva aparte, sincer. Nu aș putea da exemplu cu ce mai seamănă el. Mult timp lumea împărțea rapul în american și francez, ca stiluri. Spre exemplu, rapul românesc calitativ se aseamănă mai mult cu acel francez. Probabil vine timpul când el trebuie împărțit în 3 stiluri: american, francez și rusesc. E mai aproape de poezie, e mai curățel, mă refer la vulgarități, mai artistic puțin. Deși sunt nuanțe pe care nu le cuprinde rapul rusesc, dar le are românescul.
Rapul rusesc a devenit o afacere foarte profitabilă. Să spunem așa, un artist de top de rap din Rusia câștigă cam de 5 ori mai mult decât un artist de top de rap din România. Oricum, rapul devine o afacere importantă și în România, doar că unii mai greu înțeleg asta.
Ce ți-ai dori să facă mai departe românii cărora le place piesa ta, „Frățică, dă-mi o bucățică”? (unde se vând albumele, unde dăm subscribe pe Youtube, Facebook, etc)
Le-aș propune să fie pe aproape, fiindcă le voi prezenta pe viitor piese și lucrări de tot felul, de diferite stiluri și toate interesante. Am pregătite multe pentru piața românească. Dacă am fost primit de lumea din România, eu sunt foarte recunoscător.
Mă găsiți pe www.facebook.com/kapushonrapper, www.youtube.com/kapishon81, www.kapushon.com
Ai scris o nuvelă autobiografică (am râs, voi pune pe site câteva citate). Mult zbucium în adolescența ta. Ce planuri de viitor ai?
Da, exact. Am scris nuvela autobiografică Neserios, pe care am pus-o pe internet pe 3 iunie 2013, fix la 10 ani de la apariția primului album de rap din Republica Moldova, cu același nume.
Mi-am povestit începuturile în această nuvelă pe alocuri sub formă de satira. Îți multumesc că ai citit-o și mă bucur că ai râs :) Ăsta a fost și scopul, să zâmbim acum de greutățile trecutului și să înțelegem că cele pe care le avem la moment, mâine vor deveni greutățile de ieri, deci să zâmbim chiar acum.
Dupa ambele mele albume solo, Pe Cuvânt (2011) și Frumos-Frumos (2013), pe care le puteți downloada gratuit pe www.kapushon.com, urmează să-l scot pe următorul în 2014. Pâna apare el, însă, voi scoate single-uri cu clipuri. Deși acum interpreții scot doar piese, eu rămân pe varianta veche și voi scoate albume întotdeauna. Cel puțin un rapper, dacă într-adevăr a venit în rap că are ce spune, nu va putea încăpea în 2-3 piese pe an. E nevoie de album ca să vorbești despre toate la câte te-ai gândit în ultima perioadă, e o bucată din tine, din tine mai schimbat, poate mai fericit, poate mai bătut de soartă, poate mai înțelept.
Nu am hotărât care va fi denumirea albumului, am câteva variante. Pentru mine e ca un copil, sincer, căruia îi alegi un nume pe care îl va purta încă mulți ani înainte, de aceea primesc enormă plăcere când aleg o denumire. Nu mă pot decide de mai multă vreme, probabil din motivul că încă îmi construesc în minte conceptul general. Când îl voi cunoaște, voi înțelege din start că pe acest album îl cheamă Andrei sau Grigorie sau Ion, acum încă nu e clar. Dar fiți pe aproape, promit să nu dezamăgesc.
***
Am promis fragmente amuzante din nuvelă, iată-le.
„Era un băietan care dăruia cea mai multă fericire din oraș. Exact! Era DJ la discotecă.”
„ (…) cu bunăvoința unui prieten de a ne primi la el în apartament, în calitate de studio, că la noi erau părinții des acasă și, nu de alta, dar s-ar putea să nu fi fost înțeleși corect de părinți dacă începeam a sudui prin casă la fiecare 2-3 versuri.”
„Mersesem la Galați la un prieten al unui prieten, care semăna cu Uzzi din B.U.G. Mafia, fapt pentru care avea toată stima noastră.”
„I-am zis aceluiași album: Gata de orice. Însă, nici albumul nu era așa cum ar fi trebuit să fie un album și noi, poate eram gata de orice, dar încă nu știam de ce anume…”
„Ei bine, cu venirea hip-hop-ului românesc în oraș, mulți s-au lăsat de bătută, de fotbal și mai ales de dansuri sportive și s-au împrietenit cu el. Aveai privilegii dacă prieteneai cu el: erai foarte modern, te simțeai destul de cool, învățai o mulțime de cuvinte noi românești, cuvinte de cartier care te făceau să pari tare progresist și matur. Cuvinte ca „gabor, muie, borfaș, jmenar”. (…) Astfel, mulți jertfeau dansurile sportive și toate cele „neimportante” pentru a prieteni cu el. Jertfeau și pe domnișoara din clasa paralelă. Aici era simplu, că până la acel moment, când o vedea, îi spunea timid un:
– Privet Nicoleta, tu vei veni deseară la serata din sala festivă?
Însă compania noului prieten dădea de știre și fraza de mai sus se transforma în:
– Și fa gagico? Vii disară la bairam să dai din găoază? Și ti superi fa? Ei! Muie! Baieții sînt baieți și femeile sînt curve…”
„De la început, mai înconjuram noi înjurăturile, dar pînă la urmă, am înțeles că d-ul Macaru e băiat de gașcă și înjuram de scuipam pereții. Mai ales Sica, el era generatorul noilor înjurături, le hultuia, le combina, că scotea câte una că nu puteai nici s-o desenezi.”
„Ne-au chemat la poliție, dar noi nu ne-am dus, și ei nu ne-au invitat a doua oară, că erau orgolioși.”
