INTERVIU CU IULIAN TĂNASE

Interviu realizat de Simina Diaconu.

Duminică ne întâlnim cu Iulian Tănase la Creative Writing Sundays. Dacă vreți să îl cunoașteți mai bine, citiți-i blogul, sau mai bine cărțile, sunt ascunse pe-aici pe undeva, prin interviu.

Cum se mai simte suprarealismul?

Suprealismul se simte bine în foarte multe locuri de pe planeta asta mult prea realistă. Există grupuri suprarealiste active la Londra, Leeds, Paris, Atena, Madrid, San Francisco, Chicago, Stockholm, Praga, Istanbul și așa mai departe, pentru edificare pun acest link: http://robberbridegroom.blogspot.ro, care este o fereastră către zeci de adrese virtuale la care pot fi găsiți suprarealiști din întreaga lume. În România, suprarealismul se simte cel mai bine în Berceni, unde locuiește prietenul meu Dan Stanciu, cel mai suprarealist român în viață, după mintea mea.

Ai făcut un pic de scandal apropo de noțiunea de experimentalism aplicată unui târg de handmade. Recomandă-ne chestii experimentaliste din prezent, din România sau din altă parte.

N-am făcut scandal, doar am scris un text în care îmi exprimam niște îndoieli cu privire la virtuțile acelui experimentalism născut din spuma unei anumite mărci de bere. Și spuneam că noi, românii, ne-am aflat, de pe la începutul secolului trecut, în avangarda experimentului artistic și literar, n-am să reiau aici întreaga argumentație. O chestie experimentală din prezent ar fi, de exemplu, Catedrala Mîntuirii Neamului. Glumesc. Tot în glumă, dar de alt gen, ar fi experimente precum: Înainte / după – 52 de apariții transvizuale generate de hazard, Trusa instalatorului de umbre, Demonadologia, Best Sailor, Oase migratoare, Manualul Îmblînzitorului de Cafele, nu dau numele autorilor, se știu ei. :)

Umorul și jocul în literatură. Duz end donț. Aceasta este o întrebare.

Umorul și jocul sînt esențiale. Cine nu se joacă n-are nici un haz. Cine n-are umor se joacă degeaba.

Ce se întâmplă, în mod ideal, cu citititorul care îți citește cărțile?

Nu știu. Tot ce sper e ca, după ce îmi citește cărțile, să nu i se întîmple nimic rău pe plan personal și profesional.

Ai o emisiune la Radio Guerrilla, cu Mitoș Micleușanu. Mai nou și la TV. Te-ajută la ceva?

Sigur că mă ajută. Emisiunea de la radio mă ajută pe partea psihică și lingvistică. Emisiunea de la TV mai mult pe partea economică. Sînt convins însă că cei mai mulți ascultători/telespectatori de-ai mei habar nu au că sînt scriitor, și nici eu nu simt nevoia să le spun asta decît dacă se întîmplă să vină vorba.

Dintre scriitorii pe care îi cunosc (dar e adevărat că nu cunosc prea mulți), mi se pare că tu ai stilul cel mai ușor de recunoscut – cum scrii literatură așa și vorbești, ai un fel de a pune problema, de a vedea lucrurile foarte bine definit. Te acuz că ai un brand personal. Cum te aperi?

Dacă am un brand personal, te rog să fii sigură că încă n-am avut plăcerea de a-l cunoaște. Dacă îl cunoști tu, te rog să mi-l prezinți și mie.

Citatele din copiii tăi sunt foarte mișto. Te inspiră copiii în ce scrii? Recomanzi copiii celor care vor să scrie bine?

Copiii sînt mult mai talentați decît adulții, au geniu, știu să se mire, se joacă, privesc lumea printr-o lentilă nefalsificată, neosificată. Eu învăț o grămadă de lucruri de la copiii mei, mult mai multe oricum decît învață ei de la mine, deși ei nu știu asta. Ne jucăm mult împreună și, uneori, mă simt ca bătrînul ăla din Alejo Carpentier care începe să întinerească, și tot întinerește pînă redevine copilul de odinioară. Da, cred că orice curs serios de creative writing ar trebui să înceapă cu o scurtă introducere în parenting.