Interviu realizat de Simina Diaconu.
Doina Ruști va susține o întâlnire-atelier pe 16 septembrie 2018, ne-am bucurat că a acceptat invitația noastră. Lucru mare, pentru că avem de-a face cu autoarea a zece romane, între care amintim: Fantoma din moară (2008), Manuscrisul fanariot (2015), Lizoanca (2009), Zogru (2006) și Mâța Vinerii (2017). Vă invităm să le citiți sau să ne spuneți părerea voastră dacă le-ați citit deja.
Sunteți prima oară antrenoare la Creative Writing Sundays. Cu ce viziune veniți pe la noi: ce se poate învăța și ce nu, când e vorba de a scrie literatură?
Am acceptat invitația voastră pentru că mă interesează scriitorii în devenire, mai ales motivele din spatele scrisului. Din punctul meu de vedere, la un curs de scriere creativă se pot învăța tehnici legate de compoziție și pot fi descoperite mai repede căile care duc spre cultura epicului. Esența literaturii vine însă dintr-o sensibilitate unic exprimabilă, pe care, cu un cuvânt sticlos, o numim talent.
Ce ați învățat din experiența de profesor la UNATC? Ce vă place la acest rol?
Sunt profesor de pe când aveam 23 de ani. Mereu am simțit bucuria acumulării, pentru că în timp ce de la mine învățau câte ceva un grup de, să zicem, 20 de ființe, eu învățam 20 de lucruri deodată de la 20 de oameni diferiți. Am avut studenți care m-au ajutat să evoluez emoțional, așa cum a fost generația actorilor Laurei Vasiliu, Axel Moustache. Și au fost anii frumoși de la Facultatea de Cinematografie a Universității Media. Acolo am avut mulți studenți, în special la clasele de regie, care m-au dus în zonele celei mai curate dezinhibiții.
Un profesor creativ și pasionat își păstrează mintea la cote înalte, pentru că se află în contact cu cea mai prețioasă energie a planetei: creierul tânăr și inima care dorește maxim.
Documentarea sau imaginația, ce abilitate folosiți mai mult când scrieți o carte sau un scenariu?
Niciun act de documentare nu se face fără imaginație. În schimb, imaginarul e ca un om ipocrit, care, deși se sprijină pe informații adunate cu trudă, le amestecă și le transformă, încât nimeni nu le mai recunoaște.
Personajele mele vin din experiențe de viață, din cărți, din documente. Zogru a pornit de la un desen găsit de mine pe într-unul dintre acele elaborate chenare care împodobesc textele medievale românești și s-a transformat treptat într-o entitate cuibărită în sângele oamenilor. Mai există vreo relație între desen și Zogru? Una vagă, de care știu doar eu. Literatura nu consemnează, ci rescrie fără opreliști, fără limite, fără sancțiuni.
Ce relație aveți cu proza scurtă?
Am început cu proză scurtă. La sfârșitul anilor ’80, romanul era disprețuit, iar proza scurtă era regină. Prin urmare, așa credeam și eu. Am scris mai ales povestiri în registru fantastic. Și acum scriu. Când simt că mă copleșește acțiunea unui roman la care lucrez, fac o pauză și scriu o povestire, fără legătură cu acel roman. Am publicat peste 50 de povestiri, în antologii si în periodice.
Care ar fi câțiva scriitori români noi care vă plac?
Nu vreau să supăr pe nimeni. Nu mă pune să aleg! În plus nici n-am citit foarte mulți, ca să pot formula impresii.
Recomandați-ne câțiva povestitori pe care îi admirați – pot fi scriitori, scenariști, orice.
Benvenuto Cellini, Faulkner, Louis-Ferdinand Céline, JM Coetzee, Michel Folco, Adolfo Bioy Casares, Philip K. Dick, Ludmila Ulițkaia, Serge Brussolo, Paolo Giordano și încă multi.
Care credeți că este greutatea premiilor literare din România? Influențează vânzările, traducerile, popularitatea unui scriitor? Vă întreb, desigur, pentru că sunteți premiantă multiplu!
Premiile nu mai au nicio importanță.
Cum a evoluat relația cu Polirom de-a lungul timpului? Cum e răsfățat un autor consacrat?
Este o întrebare complexă, la care nu se poate răspunde pe scurt. Mă rezum la doar două lucruri: Editura Polirom îmi place pentru că lucrează repede. Nu-mi place pentru că nu are librării proprii.
La ce proiecte creative lucrați în perioada asta?
Mă pregătesc să încep un roman. Iar ca să-mi fac un pic de curaj, în vara aceasta am scris un scenariu și o povestire – amândouă la cerere.
