Interviu realizat de Simina Diaconu.
Duminică la 15:00, în mansarda librăriei Bastilia, ne vedem cu Cezar Paul-Bădescu la Creative Writing Sundays. Veți găsi cărțile lui la bar, de unde le puteți și cumpăra, dacă nu le aveți deja. Cum ne e obiceiul, i-am trimis invitatului nostru câteva întrebări pe mail. Pare că Iulian Tănase nu mai e campion la categoria concizie!
Ca scriitor trecut prin cenacluri marcante (și T. O. Bobe povestea de exercițiul cu dunga de la pantaloni, e clar o traumă!), ce părere ai de ideea de curs de scriere creativă? La ce te-ajută, la ce nu te-ajută?
Un curs de scriere creativă te poate ajuta să stăpânești tehnica, te poate obișnui cu activitatea de a scrie, pe scurt, te poate ajuta să-ți faci mâna. E ca studiul pentru un instrumentist. Faci ore și ore de solfegii și asta îți dă siguranța că vei cânta corect, că știi să cânți la vioară și că nu o s-o faci să scârțâie dezagreabil. Dar acesta este doar punctul de pornire. Între toți instrumentiștii care cântă corect, diferența este dată de talent.
De ce tatăl a fost subiectul pe care l-ai ales ca temă pentru participanții la CWS?
Pentru că tații nu sunt atât de mult cântați de barzi ca mamele. Lasând gluma la o parte, pentru că mi-am dorit ca tema să nu fie un simplu exercițiu de digitație, ci ceva care ar putea presupune o implicare personală din partea autorului. Și, dacă se întâmplă asta, e interesant cum autorul gestionează artistic respectiva implicare personală.
Ce ți se pare că ți-a ieșit în cărțile tale și ce crezi că nu ți-a ieșit/ce frici ai apropo de scrisul tău?
Mi-a ieșit un discurs firesc și lipsit de ipocrizii, nu mi-a ieșit un discurs firesc și lipsit de ipocrizii pe cât mi-aș fi dorit. Cât despre frici – frica de moarte.
Din realitățile macro, la nivel de societate românească, nu neapărat care te afectează personal, despre ce ți-ar plăcea să scrii? (ficțiune)
În literatură, nu sunt interesat deloc de realitățile macro, ci de cele micro – cotidiene, personale, intime. Realitățile macro operează cu numere, iar eu consider aceste numere o păcăleală, făcute să neglijăm oamenii din spatele lor.
Văd că n-ai prea luat premii literare. Ce părere ai despre premiile literare?
Un premiu nu te poate decât bucura, e o dovadă că niște oameni te apreciază. Nu am câștigat premii literare, cu siguranță, pentru că au fost alții mai buni decât mine, care le-au câștigat.
Cum a fost pentru tine experiența de a transforma Luminița, mon amour în scenariu?
Nu am transformat Luminița, mon amour în scenariu, ci am scris cu totul altceva, având ca punct de plecare povestea din roman. E ca si când ti-ai propune să scrii o poezie care să se refere la experiența pe care ai surprins-o în roman. Nu ai făcut nimic dacă doar versifici romanul, ci trebuie să scrii cu totul altceva – o poezie. La fel se întâmplă și când vrei să scrii un scenariu care să ecranizeze un roman. Și astfel iese ceva care nu e tautologic, ci poate, eventual, să fie complementar romanului.
Cum ai schimba presa culturală, dacă ai avea puterea asta?
În primul rând, aș face să existe presa culturală, pentru că la noi a cam dispărut.
Ce faci în prezent, ce planuri ai? Parcă am citit ceva despre o emisiune la TVR 2, despre un volum de proză scurtă, spune-ne tu.
Am început o amisiune la TVR 2 în care prezint în fiecare zi câte o carte, se numește „Cartea cea de toate zilele”. Volumul de proză scurtă la care lucrez este despre moarte. Sper să-i supraviețuiesc.
