Povestire scrisă de Traian Stanciu, aleasă de Marin Mălaicu-Hondrari la atelierul de scriere creativă de la Vama Veche, în septembrie 2018, la tema „interviu imaginar cu o personalitate istorică”.
— Care ar fi adresarea potrivită? Bulă, domnul Bulă, maestre…?
— În ultimul timp îmi place „mister”. Am preluat termenul din fotbal, e sportul în care mai toți se fac de râs. Iar eu antrenez umor. Când jucătorii nu știu ce să facă cu mingea, își întorc capul spre banca tehnică, când se termină bancurile cu americani și jidani, oamenii se întorc la mine.
— Ești ubicuu?
— Sper că sunt iubicuu, că lumea mă iubește, oriunde, oricând.
— Și mai cum e Bulă?
— Ca orice despre ce nu vrei să vorbești. Dacă ți-e frică de ceva, ori te rogi la Dumnezeu să te păzească, ori pui situația într-un banc cu mine. Sunt punga de carton în care țipi. Mă atrage psihologia mulțimilor, momentele mele de glorie au fost pe la cozi.
— Deci ești mai degrabă un tip serios, un filozof poate?
— Sunt un om simplu, mă trag din popor. Sunt un Păcală de oraș, un intelectual, nu degeaba cel mai des am fost plasat la școală. M-am apucat de antropologie, „bancurile la români” s-a chemat lucrarea, dar nu a trecut de cenzură. Iar după revoluție m-au tras pe dreapta, pe bună dreptate, democrația nu era un mediu propice pentru mine.
— Așa că te-ai simțit uitat…
— Pentru puțin timp. Am revenit în actualitate odată cu noii comuniști, când oamenii s-au prins că revoluția a fost o glumă. Ăștia sunt ca o boală de care încerci mereu să uiți, să faci abstracție de prezența ei. Și când te simți și tu bine, hop, un junghi. Și când apare junghiul, apar și eu. Sunt tusea din ecuație. Acum, dacă am fost din nou uitat înseamnă că trăim vremuri de un alt fel de tristețe.
— Și cum sunt vremurile de acum?
— Lumea evoluează constant, spunem mereu că „mai prost ca ăsta nu se poate” și cu toate astea tot mai apare câte unul. Pe mine măcar nu m-au pus prim-ministru.
— Crezi că doamna Dăncilă poate deveni mai populară ca tine?
— Penibilul e un domeniu în creștere.
— Cum vezi societatea din ziua de azi, mai are vreun umor?
— Oamenii au crezut că, odată cu căderea comunismului, vor muri și bancurile. Dar bancurile sunt oamenii, am fost încântat de contribuțiile unora precum Gigi Becali sau Oana Zăvoranu, adevărați continuatori ai culturii orale, această mândrie națională.
— Apropo de asta, acum în anul centenarului te afli printre cele mai marcante personalități românești, alături de Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș sau Alexandru Ioan Cuza. Ce înseamnă asta pentru tine?
— Sună ca un banc cu trei oameni care intră într-un bar. Vezi, e o mândrie aparte să fii important printre persoane reale. Mă face să mă simt special, dar a zis-o cineva mai bine ca mine. Cred că citatul exact ar fi: pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului.
— Ce înseamnă că românii fac haz de necaz?
— Ce înseamnă și că desertul preferat al românilor e coliva.
— Și tu, trăiești?
— Noroc cu hipsterii, ei au readus retro-ul la modă. Sper să devin brand național.
— Pentru final, care ți-e cuvântul cel mai drag din limba română?
— „Cică”. Cică era Bulă la școală și profesoara îl întreabă…
