Interviu realizat de Simina Diaconu.
Corina Sabău vine duminică la Creative Writing Sundays să dea feedback scriitorilor debutanți. Corina are două romane publicate la Polirom – Blocul 29, apartamentul 1 (2009) și Dragostea, chiar ea (2012), vă invităm să le citiți! Împreună cu Radu Jude a scris scenariul filmului „Toată lumea din familia noastră” (HiFilm Productions), câștigătorul multor premii internaționale.
Mai jos, câteva întrebări lungi și câteva răspunsuri scurte.
Crezi că, pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii devin mai ușor sau mai greu de înțeles?
Nu. Nici de înțeles, nici de răbdat, nici de iubit. Cu oamenii e mereu greu.
Crezi că există situații, personaje despre care ai putea să scrii bine și altele despre care n-ai putea? Cum ai spune că ar fi mai bine să-și aleagă un scriitor debutant subiectele?
Cred că poți scrie acceptabil/ binișor/ bine despre subiectele care te preocupă și cred că poți scrie prost și foarte prost despre orice subiect care nu te preocupă. Să scrie numai despre ce știe.
Spuneai, într-un interviu, că personajele tale au simțul derizoriului. (De fapt, cuvântul ăsta apare în multe dintre interviurile tale.) Vine de la tine sau te atrag oamenii care privesc lumea așa?
Mă atrag oamenii care nu raportează totul doar la ei, mă atrag oamenii care își amintesc – măcar din când în când – că suntem șapte miliarde pe planetă.
Tot în interviuri (de, din ele te cunoaștem, după cărți), spui că ambiguitatea personajelor e un lucru bun. Vorbește-ne puțin mai mult despre asta.
Nu există literatură fără ambiguitate. Literatura se naște din nevoia de a-ți explica. Asta faci într-o carte, încerci să-ți explici sau să formulezi niște întrebări. Evident, n-are nici o legătură cu a fi explicativ. Dacă te apuci să scrii o poveste doar pentru a demonstra cine știe ce adevăruri, e mai mult ca sigur că nu va ieși literatură.
„In cartile clasicilor, personajele dispuneau de atita atentie din partea autorilor lor, incit treceau printr-o multime de stari si atitudini. Si atunci, chiar daca Julien Sorel se poarta uneori detestabil, pina la urma il intelegi. Un personaj pe care l-am descoperit in ultima vreme si de care m-am indragostit este Charles Bovary. Uite, in proza contemporana nu prea mai gasesc personaje de care sa ma indragostesc sau care sa-mi rasara in minte din cind in cind, asa cum se intimpla cu eroii clasicilor. Ca tot vorbiram de dragoste, Charles este unul care stie ce inseamna asta. Ma induioseaza foarte tare si mi se pare ca, in cazul lui, Flaubert manifesta o indulgenta care nu-i sta in fire. Pentru mine, un prozator adevarat este cel dispus sa observe ce se intimpla in jurul sau. Or, multi dintre prozatorii contemporani nu numai ca nu sint dispusi sa investeasca in personajele lor, dar n-au nici macar curiozitatea de a privi in jur, si scriu in nestire despre ei, ca si cind orice flecustet care li s-ar intimpla ar avea o importanta capitala.” (sursa) Mai spune-ne despre relația autor-personaje.
Răbdare, perseverență, deschidere, puterea de a o lua de la capăt când te simți plictisit/obosit/sleit. Cam așa s-ar compune o relație ideală.
Sunt „reguli” de scenaristică pe care le aplici în cărți?
Nu.
Pare că ești pornită împotriva clișeelor în literatură. Evitarea clișeelor e o preocupare conștientă când scrii?
Nu, încerc să urmăresc doar adevărul poveștii.
Cum alege un scriitor debutant cine să îi scrie prefața? Cum ai ales tu?
Cred că este o problemă de afinitate. Și de încredere, să te poți lăsa pe mâna cuiva.
Nora Iuga a fost prima mea cititoare și m-am bucurat foarte mult că s-a oferit să scrie prefața primului meu volum.
Am mai observat că în interviuri dai deseori citate din prozatori, despre scris șamd. De exemplu, citatul care mi-a plăcut cel mai mult a fost: Simone Weil a scris atât de frumos despre observaţie, „cea mai pură formă de generozitate.” Ai o memorie foarte bună sau îi vezi ca pe niște prieteni pe autorii pe care îi citezi (în sensul că ce spun ei devine amintire personală cumva)?
Am o memorie care selectează numai după bunul plac, am renunțat de mult s-o strunesc. Sunt două tipuri de scriitori, cum sunt și două tipuri de oameni: cei care scriu/vorbesc doar despre sine și ceilalți, care se uită și în jur. N-aș putea spune că pe cei din categoria a doua îi consider prieteni. Dar mă interesează mult mai mult decât prima categorie.
