Poem scris de Adriana Șerban, la Atelierul Mornin’ Poets #100, cu Andrei Zbîrnea, din 24 noiembrie 2024 la tema subculturilor în poezia contemporană.
În loc de brațe, o pereche de proteze. Va mai dura probabil zeci
sau sute de ani până la inventarea senzorului artificial capabil să redea
tactilitatea, circuitul neuronal, cartografia emoțională a atingerilor,
o arhivă a sensibilității termice.
Între timp, căutarea sensului cuvintelor, înțelegerea
limbajului comun al oamenilor, ca atunci când ai o eșarfă în jurul ochilor
și trebuie să identifici cu precizie un obiect despre care nu știi nimic.
Oamenii, la fel ca bobocii de rață, se atașează de prima ființă
cu care interacționează, iar hazardul decide dacă aceea va fi
o plasă de siguranță, un teren minat sau doar un haos controlat.
În loc de inimă, un ceasornic pe pilot automat;
Orfanii și soldații au în comun foamea de piele, tânjirea după atingere
lipsa limbajului afectiv care-i reduce la simple mașinării de supraviețuire.
You are now ready to let it all go, ca o pasăre pregătită de migrație.
