Poem scris de Ioana Florescu, la Atelierul Mornin’ Poets #64 cu Ioan Mateiciuc, din 11 decembrie 2022, la tema periferiei și a poeziei orașelor mici.
printr-un filtru blurat de degete înghețate.
vine iarăși caravana Coca Cola în oraș
singurul reper al culturii pop care
îmi scoate orașul de provincie din anonimat.
pavelele din piață se schimbă din 2 în 2 ani
iar consiliul local se bate cu mâna pe umăr pentru investiția de mii de euro pentru cetățeni.
nu contează că monumentele zac în paragină
dacă sunt bani publici: o luminiță prin copaci, o arcadă kitschoasă și concerte mainstream rezolvă orice problemă.
vinul fiert are gust mai bun la suprapreț
în buricul târgului de Crăciun unde inevitabil fac contact vizual cu oameni pe care nu i-am mai văzut de 10 ani.
asta e problema provincialilor și a orășelelor: in micro comunități, toată lumea se cunoaște cu toată lumea
și nu poți să eviți trecutul atunci când te salută în public
îți pui un zâmbet fals pe față și schimbi 2-3 cuvinte mascându-ți scârba.
nu vorbești niciodată despre tine și viața de capitală
ci întreții conversația cu small talk
de care o să uitați probabil amândoi
și vă despărțiți pe bulevard
dar rămâi cu întrebarea:
“ce am eu special de am putut să plec”
și ce îi ține pe cei care rămân?
dacă nu comoditatea și lipsa de curaj pentru o viață nouă departe de tot ceea ce cunosc?
