Nimeni nu-și mai aduce aminte cum a ajuns Iepuroz șef peste animale.
Toată lumea știa că e simpatic și petrecăreț, toți îl iubeau. Până când, într-o zi, s-a desfăşurat cheful animalic anual, acea petrecere plină de evenimente în urma căreia animalele s-au trezit a doua zi sau chiar mai târziu cu dureri de cap și cu Iepuroz în fruntea guvernului pădurii.
La început, și-au zis că e o glumă, dar după o vreme și-au dat seama că Iepuroz chiar e un bun conducător! Făcea curățenie în poieni, pedepsea prădătorii, înființase Miliția Păsăroilor și începuse să supravegheze lanțul trofic pentru ca nimeni să nu încalce legile.
Totul a început să meargă ca pe roate: era mâncare din belșug pentru toți cei care munceau îndeajuns, era liniște și pace, nu se mai certau animalele între ele. Cu timpul, însă, au început să observe un fenomen ciudat. Animalele care nu-i plăceau lui Iepurov apăreau din ce în ce mai rar. Bursucii cei leneși, sconcșii cei puturoși, țestoasele încete și chiar guguștiucii cei tăntălăi au început să dispară din pădure! Dar cum lucrurile mergeau și mai bine fără ei, s-au făcut că nu bagă de seamă și n-au zis nimic.
După o perioadă în care chiar au dispărut toate animalele care nu munceau destul sau nu erau prea istețe, au început să se împuțineze toate celelalte animale. Nu conta ca sunt urși, cerbi, broaște sau cucuvele. Dacă nu se supuneau legilor date de Iepuroz, dacă greșeau sau întârziau la serviciu, a doua zi nu îi mai vedea nimeni. De la indiferență, animalele trecuseră la frică: nimeni nu îndrăznea să întrebe unde sunt sau ce s-a întîmplat cu ei.
Și, pe măsură ce animalele se împuținau, munca devenea și mai grea, hrana mai puțină și animalele mai nefericite și confuze. În afară de veverițele cele zglobii care, băgăcioase fiind din fire, cotrobăiseră peste tot și găsiseră planurile secrete ale lui Iepuroz. Chiar dacă în timpul zilei erau disciplinate și muncitoare, pe timpul nopții organizau o mișcare de rezistență și orchestrau revoluția.
A trecut multă vreme până ce veverițele au reușit să convingă destul de multe animale să înfrunte Miliția Păsăroilor și, în fine, pe Iepuroz însuși. Dar ziua cea mare venise. Deopotrivă pești, zburătoare, cornute, animale mici și mari și lupi singuratici, toți au înconjurat palatul lui Iepuroz și i-au cerut socoteală.
Așa s-a aflat că în timp ce toată lumea muncea și se bucura de ordinea instaurată de Iepuroz, animalele care dispăreau ajungeau în farfuriile păsăroilor din miliție! Iar în timp ce animalele se impuținau în pădure, ei inventau motive să aresteze altele și altele și să le facă să dispară, așa că legile au fost făcute din ce în ce mai mai rele și mai absurde.
Cînd au aflat adevărul, animalele și-au amintit de toți prietenii dispăruți și, de supărare, s-au hotărât să se răzbune! L-au pedepsit pe Iepuroz să adune mereu ouă de păsăroi și în fiecare primăvară să ducă oamenilor coșuri pline cu ouăle adunate. Bineînțeles că păsăroii nu erau fericiți cînd îl prindeau în cuibare, și îl ciupeau cu ciocurile până la sânge, așa că cele mai multe ouă adunate de Iepuroz erau înroșite.
Și așa s-a terminat povestea care a rămas în istoria dumbrăvii drept marea iepurare!
