Poezie scrisă de Adamantha Rev, apreciată de Ioana Vintilă la atelierul Mornin’ Poets, pe 19 decembrie 2021, la tema cu jumătate de text original.
suntem doar nişte copii care plâng după
singularitatea primară
în proaspătul nostru colaps înapoi în carne
căutăm punctul uter
în braţele celorlalţi
în încleştările sexelor în aplauzele mulţimii
în somnul care ne face trupurile din ce în ce mai grele
apoi mai uşoare până se şterg liniile între noi şi lume
în ochii (mereu alţii) cărora le cerem
să ne înghită pe de-a întregul dar cu blândeţe
în care am plonja până la fund acolo unde nu mai ajunge lumina
fără scafandru
în orele de scrolat, acest cântec de leagăn pentru când simţim prea multe
suntem doar nişte copii îngustaţi de orizonturi
trăind cu apăsarea atmosferei apăsând-o înapoi
plângem mereu despre acelaşi lucru
am vrea un loc cald la care să ne întoarcem
am vrea un ou care să ne conţină să nu se spargă
