Povestire scrisă de Sorin Pantelimon, premiată de Maria Manolescu la concursul trimestrial de povestiri – „O povestire caldă și emoționantă despre adolescență și vulnerabilitățile ei, dar și despre cum e nevoie uneori de atât de puțin pentru a schimba drumul/ încrederea cuiva. Mi-au plăcut tonul, atmosfera, detaliile lumii personajului, și m-a atins și inspirat mult sfârșitul.”
E vacanța de iarnă. Nu a început încă, dar mai sunt trei zile. Cumva, aceste trei zile, sau chiar toată săptămâna de dinainte, au fost adevărata vacanță, la nivel de savurare. Nu poți savura timpul decât de la distanță, când nu ești în el, când potențialul rămâne neatins. Dinăuntru nu poți decât să scazi zilele.
Diriginta organizează o excursie la o pârtie de schi. Tu nu știi să schiezi, dar probabil nimeni din clasa ta nu știe, în afară de Dragoș. Tatăl lui vitreg îl duce să practice o activitate exotică în fiecare vacanță. Vara trecută a făcut scufundări în Oceanul Indian. Îți dorești să mergi, dar nu știi de ce. Numărul situațiilor în care te vei simți penibil va crește. Nu ai nimic în comun cu colegii de clasă, doar cu Gishy. Riscul de a-ți scădea reputația, și așa fragilă, va crește și el. Reputația e importantă pentru un adolescent, atâta lucru știi și tu. Va trebui să te prefaci mult: că ești sigur pe tine, că nu porți fes, că nu simți frigul, că ai pantaloni prin care nu ți se strecoară zăpada pe la glezne. Îți dorești să mergi mai ales pentru că nu vei putea. Nu vor fi bani.
Auzi deja zidul care se opune conștiincios: „N-avem, Tavi, de unde? Tu nu vezi că maică-ta ne trimite cu țârâita?!”. Ar fi suficient cât să îți scadă din așteptări. Ești bucuros că măcar nu ai așteptări. Chiar și așa, tot vei trece prin procedura de a-i spune bunicii despre excursie, pentru ca ea să refuze, dar, totuși, să-i menționeze maică-tii data viitoare când va suna, printre informațiile despre cât s-a făcut kilogramul de carne și cât mai e un ou. Maică-tii, care a plecat când aveai trei ani și ți-a promis printre lacrimi că se duce să-ți cumpere o remorcă cu volan de cărat nisip, i se va rupe sufletul și va reține și câte ceva despre excursie. Sau nu. Tu speri că i se va rupe sufletul.
Când te gândești la asta, te îndrepți spre casă pe drumul înghețat de lângă Catedrală. Nu ai mai călcat pe acolo de când te-a dus bunica la împărtășanie când erai copil și preotul nu te-a împărtășit pentru că nu ținuseși post.
Te gândești că, după ce scapi de școală, ești de obicei fericit. Poate de asta spun oamenii că ești absent. Ar trebui să fii mai receptiv la ceilalți, să te schimbi în funcție de stimuli, să iei atitudine. Ești prea mulțumit să te concentrezi pe ce o să faci când se termină orele. Chiar și acum, în hohotul clopotelor, te umpli de entuziasm gândindu-te la ce ai putea să scrii pentru tema la română. Ai primit compunere și poți spune și tu în sfârșit câte ceva. Poate asta nu e așa de bine, să trăiești deconectat, ca viața ta interioară și cea exterioară să fie atât de separate. Cum o să te mai maturizezi dacă ești așa? Dacă nu reacționezi la exterior? Cum o să te schimbi?
Telefonul sună și, fără prea mult entuziasm, bunică-ta te anunță că te duci în excursie. Ai un sentiment că nu-i convine să dea atâția bani în direcția asta, chiar dacă nu sunt ai ei. Scrii compunerea despre „bisericuțele” din clasă și cât de straniu e să-i observi pe fiecare cum interacționează cu ai lui. Colegii tăi se amuză când citești și nu se supără deloc că i-ai descris doar prin tipologii trase de păr. Ai avizul publicului. Mergi și în excursie. Lucrurile sunt bune.
Hainele tale miros a mucegai, dar tu nu-ți dai seama. Ai respirat mucegai de când trăiești. Dormitorul e camera cu un perete la exterior și nu aveți căldură pentru că e scumpă și tot blocul a trecut pe centrale. La soba electrică se dă drumul doar noaptea. Nici frig nu ți se pare. Problema e că Gishy, colegul tău de bancă, ți-a spus să îți speli hainele cu balsam, să miroasă frumos, dar tu crezi că bunică-ta nu folosește balsam ca să nu îi irite mâinile. Deschizi șifonierul care scârțâie îngrozitor și le mai miroși o dată. Nu simți nimic nelalocul lui. Problema e că nu ai haine cool. Atâta lucru știi și tu, deși nu ți-a păsat până acum. Când simți că apare o problemă a cărei rezolvare nu ține de tine, începi să te gândești la jocurile de pe calculator și de-a ce să te mai joci cu vără-tu pe afară. Puteți fi războinici de neatins într-un ținut înghețat care se luptă cu monștri sau monștri de neatins într-un ținut înghețat care sunt vânați de războinici. Vă jucați în fața blocului său, pentru că e mai ferit de ochii lumii și e ușor să vă ascundeți când trece cineva. Nu vreți în niciun caz să renunțați la a vă mai juca „de-a”, dar vă rușinați când cineva cunoscut trece pe stradă și scapă câte un zâmbet.
Vorbești cu taică-tu să te ducă la un croitor să-ți facă blugii cum știi că-i vrei. Ai căutat, dar în Târgoviște nu se vindeau la niciun magazin pantaloni „conici”. Coritorul are plete cărunte și lucrează din apartamentul său. Bucătăria miroase urât, dar fumul de țigară în sufragerie te face să simți că apartamentul lui e mai modern decât al vostru. Îți recomandă să nu îi facă atât de strâmți pentru că o să te chinui să-i bagi pe picior. Taică-tu îi ține partea pentru că sunt amândoi comuniști și habar nu au ce înseamnă conici. Cu fața roșie îi mai spui o dată că, măcar acum, știi exact ce vrei și că îți asumi dacă nu o să-i poți îmbrăca. Îl plătești din banii strânși în pușculiță. Taică-tu nu are niciun ban.
Când ieșiți de la croitor, ești fericit că o să ai blugi care nu flutură în vânt ca pânzele de catarg. Cauți în memorie alte articole de îmbrăcăminte pe care le-ai putea moderniza pentru excursie. Cea mai mare problemă va fi că nu vei putea purta glugă. Când ți-o pui pe cap, lumea te întreabă în ce stadiu ești și cât mai ai. Nu ai problemă să te ningă în mijlocul capului, ție îți e frig doar la urechi. Găsești soluția perfectă în bandana pe care o ai de când ai fost cu maică-ta în vacanță la Bran. E cu capete de mort. Așa nu va trebui nici să-ți dai zilnic cu gel ca să nu-ți cadă părul pe frunte.
Bocanci. Taică-tu fumează calm în bucătărie, lângă geam, gândindu-se la o soluție. A început să-i placă și lui să te ajute de când a văzut cât ai fost de fericit cu felul în care au ieșit pantalonii. El îți recomandase croitorul. Ai noroc. Nași-tu, care stă ușă în ușă cu voi, îți dă vechii lui bocanci de colonel. Îți aduci aminte că, atunci când erai mai mic, mâncai la micul dejun pesmeți înmuiați în lapte, pe care nași-tu îi aducea de la unitate. De când nu a mai adus, ai trecut pe Picnic.
Pare că ai reușit să aduni o garderobă decentă. Te oprești din a face orice și, așezat în vârful patului, te gândești la cât ești de norocos că ai adunat toate lucrurile astea la timp. Parcă sentimentul nu e totuși complet, ceva te zgândăre pe sub creier, dar nu știi ce. Începe să ți se facă frig și, pentru un moment, simți un miros pătrunzător de mucegai. Nu mai simți deplinătatea din diafragmă, cu care ești obișnuit, și te sperii. Îți aduci aminte că azi e ultima zi de școală și ai în față două săptămâni de libertate, printre care și o excursie. Te gândești că astăzi, după ce vei ieși de la școală, te vei duce direct la Vlad și vă veți juca de-a „Mega Man NET Warrior”. Ți-ai confecționat „switch-ul’’ din carton.
Îți revii și începi să prinzi speranță pentru viitor. Poate că odată cu excursia asta vei reuși să te apropii mai mult de colegii tăi care nu se joacă „de-a” nimic în timpul liber. Poate că nu o să mai fii cu mintea doar la ce te face fericit și ai să începi să simți și tu exteriorul. Poate că temerile tale au fost în van și maturizarea va începe. Îți propui o primă metodă pe care să o aplici în tabără. Simți că până acum ai respirat în interior, că ai inspirat altceva decât ceea ce vezi, decât lumea reală. Îți propui ca de acum să inhalezi, direct în suflet, tot ceea ce vezi, să trăiești mai în lume. Simți deja că-și face efectul. Începi să te gândești mai serios la intențiile celor din jur, la ce gândesc, la bunică-ta, când l-a înjurat pe preotul care nu a vrut să te împărtășească, la capacul de la toaletă peste care pui hârtie igienică ca să fie mai cald, la taică-tu care nu mai are cu ce să te ajute. Respirația parcă devine mai grea. Cum te simți?
