Povestire scrisă de Ioana Maria Stăncescu, aleasă de Bogdan Răileanu la Creative Writing Sundays, pe 27 martie 2022, la tema „meserii/ ocupații/ hobby-uri”.
Mijește ochii spre mine, își trece dosul palmei peste nas și buze, adunând câteva firimituri rămase acolo cine știe de când și arată către frunte:
― Da’ șapcă ți-ai adus?
Bag mâna în buzunar, scot de-acolo o șapcă mototolită, galbenă, o scutur și mi-o îndes pe cap.
― Ce scrie pe ea, mă? Mihaiu primar? Ăsta cine dracu’ mai e?
Dau din umeri.
― Nu știu, bre. Nu-ți zisei că eu abia ce am venit din Italia. N-am eu treabă cu cine-i unu’, cine-i altu’. Mie să-mi iasă banu’!
― Adicătelea, cum ar veni, tu nu sapi așa, din pasiune, zice râzând, trage un scuipat și-mi face semn să mă iau după el. E trecut de prânz și soarele arde, zvântând picăturile de ploaie de pe pietre și iarbă. A plouat cu spume toată seara, a mai tras o răpăială și în zori, așa că acum pământul e umed, numai bun. Undeva, din spate, se aud clopotele de la Bălăneanu.
Moș Mitică cară un hârleț în dreapta și o pungă transparentă în stânga, d-aia de un leu, din care se ițește o sticlă de plastic. La fiecare pas, cizmele de cauciuc, cu dâre de noroi închegat, îi clămpăne în picioare.
― Hai, că am ajuns. Noroc cu băieții de făcură treabă bună azi de dimineață, că altfel, în doi, ne-ar fi prins noaptea prin cimitir. Așa, numai bine. Stăm și noi un pic, bem o bere, am adus eu, să fie de sufletul mortului, săpăm repejor, că uite, e deja însemnat locul, acoperim când o fi să fie și acas’ cu noi. A făcut nevastă-mea un borș, o nebunie! Sau tu, de când cu Italia, nu mai ai treabă cu d-astea, de-ale noastre?
Și, în timp ce vorbește, înfige sapa lângă el, scoate din pungă două pahare de plastic, bătătorește cu palma mormanul de pământ negru, le așază cu grijă și desface berea. Dintr-o mișcare, dă cu degetul niște spumă pe jos, mormăie un Dumnezeu să-l ierte și apropie paharul de al meu. Ciocnim.
― Auzi, bre, da’ pe cine îngroapă aici? zic și, cu paharul în mână, mă dau mai aproape de buza gropii să arunc un ochi pe fundul ei.
Moș Mitică pârțâie din buze.
― Un mort, ce știu eu. Că doar n-o fi unul viu, spune și râde cu gura larg deschisă, lăsând să se vadă doi dinți lipsă. Auzi, Dănuț, tată, eu zic să nu stai după mine și să te apuci de treabă. Uite, ne-au lăsat băieții și cazma și târnăcop, vezi și tu care ți-o face cu ochiul și dă-i bătaie. Trebuie să săpăm adânc, să nu ne scoată ploile mortul de sub cruce.
― Păi și mata, țip la el, din groapă, mata ce faci, te uiți la mine și dai indicații?
― Lasă, mă, că-s bune și alea! Ce, te-oi fi crezând mai deștept că ai stat prin străinătățuri! Chiar așa, ce naiba ai făcut acolo? mă descoase moșul și se sprijină în coada de lemn a sapei, mai să cadă cu ea.
― M-am dus după o fată.
― Așa, și?
― Păi, și nimic. Am prins-o cu un italian.
― C-un italian, zici. Și i-ai dat una peste ochi?
― Nu, bre, că eu nu dau în femei. Mă mai trezesc, dracu’, ca mă-njură unu’, altu’, pe facebook, că eu și cu fata avem mulți tovarăși comuni. Vorba aia, ne știm de-o viață, am fost în aceeași clasă, mamaia ei locuia pe uliță cu noi, că ea n-avea părinți, o creștea mă-sa mare.
― Bă, Dănuțe, mai bine spune că ești prost, aia e! Eu nu zic s-o omori în bătaie, dar așa, o palmă, n-are ce să strice. Că nici italianul ăla n-o ține doar pe pizza, nu? Da’ tu, băiete, nici când trebuie să dai din mâini, nu dai. Uită-te la tine, abia te miști. Parcă văd că vin pakistanezii și îi ia părintele în locul tău. Că ăia nici nu beau, nici nu vorbesc prostii și nici nu cer mulți bani.
― Auzi, bre, dar ăia nu-s musulmani?
― Și ce-are, mă, crezi că nu-i lasă Allah să sape gropi la noi, la Bălăneanu? Îl doare în cur pe Allah de ce fac ăia în România. N-are el treabă cu amărâții ăștia. Hai, ia pământul și din capăt, că acuși se termină slujba! Și sună-i pe băieți să vie să ne-ajute cu funiile. Auzi, Dănuțe, știi la ce m-am gândit eu? Fii atent, mâine îți aduc o șapcă de la mine, cu URSUS. Să mor eu dacă nu-ți aduc! Că eu nu știu cine e Mihaiu ăsta și zic să nu ne riscăm. Ne mai trezim, naibii, că-i din partidul greșit și ne lingem pe bot de pomană. Așa, cu Ursus, n-avem stres. Am sau n-am dreptate? Și-acu’, eu zic să te oprești, c-ai săpat destul! Mai ia niște bere și gata, mă duc s-arunc paharele, c-așa-mi place mie, să las curat la locul de muncă.
