Poezii scrise de Anastasia Fuioagă, apreciate de Radu Vancu la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 7 iunie 2020, la tema „ceva ce te enervează teribil”.
frumusețea care va urâți lumea
mergeam fără să-mi simt picioarele
îi vedeam cum se țin de mână
mă ardea stomacul
s-a uitat la mine cu privirea aia fals-îngrijorată
în paltonul roz pe care îl urăsc și acum
pentru că o face mai delicată decât ar putea fi vreodată
și-apoi și-a întors capul de parcă n-ar fi văzut nimic
mi-am băgat unghiile în carne
și mi-am ținut respirația ca într-un bazin de înot
când am văzut cât de dulce te-a privit
pentru generozitatea ta extraordinară
pe care eu n-o voi avea niciodată
n-am putut decât să mă mulțumesc să fiu
plasticul unui prezervativ ieftin
crezând că așa voi salva
nu știam că o ciocolată e de-ajuns
dar nu-i nimic
la un moment dat le vei da prea multă
eu tocmai am învățat să administrez insulina
Kinder der Angst
umbrela pe care mi-ai aruncat-o la picioare la sfârșitul clasei a VIII-a
ploua și nici acum nu știu dacă piciorul îmi tremura
de la frig sau
de frică
rușinea mi-a țâșnit din ochi ca o pastă cu cheaguri
ca primul ciclu menstrual
sau ca primul avort spontan
cu care aveam să vreau să mă înec câteva luni mai târziu
deși încă nu știam asta
instinctul de fight or flight e o prostie
sau poate că eu nu sunt decât o anomalie nemaivăzută
un fel de foetus fără cap
cred că semănăm mult
o bucată de carne la care nu vrea să se uite nimeni
incompatibilă cu viața
neeligibilă pentru o înmormântare creștinească
cu care nu ai ce să faci decât să o duci la termen
deși știi că nu se va alege nimic de ea
ai luat-o înainte
o pisică se gudura la picioarele mele
am împins-o ușor la o parte și m-am grăbit să te ajung din urmă
ca o vacă care dă lapte gros după ce a născut un vițel mort
