3 decembrie , 2012

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE LITERATURĂ DE LA BUCUREȘTI

5-8 decembrie, de la 18:00 la Clubul Țăranului din București, intrarea e liberă.

La inventar apar așa: 9 autori europeni contemporani care fac valuri în timpurile noastre cu scrierile lor și 4 scriitori români de frunte și breton.

Această ediție (a V-a) e prima care include o seară de poezie și se mai laudă cu rolul de profesori de creative writing pe care îl au 3 dintre autorii invitați – Andrew Cowan, George Szirtes și Kei Mille. Cine știe, poate îi prindem și noi acolo și schimbăm păreri, dacă tot se termină vineri primul atelier de scriere creativă pe care l-am organizat.

FILB se prezintă ca  cel mai important festival internațional de literatură din România, e un proiect independent organizat de Bogdan-Alexandru Stănescu, Oana Boca, Vasile Ernu și Ioana Gruenwald (bravo!).

Rev de Pov o să fie acolo, curioasă.

Preluăm mai jos lista de invitați și prezentarea lor, primite în comunicatul de presă. Ei sunt: (Hmm, nicio doamnă!)

 

• JONATHAN COE (Marea Britanie)
Este unul dintre maeștrii literaturii britanice contemporane și, în acelasi timp, unul dintre cei mai iubiți scriitori englezi contemporani de către cititorii români, tradus cu succes la Editura Polirom.
• WILL SELF (Marea Britanie)
Considerat cel mai original scriitor al anilor ’90, Self ramâne, la 51 de ani, „băiatul rau” al literaturii britanice contemporane, un mix narcotic de Burroughs, Kafka și Tarkovski, plus multă imaginație.
• GEORGE SZIRTES (Marea Britanie)
Nume important în poezia contemporană, Szirtes este și un excelent traducător și profesor de creative writing, membru al Societății Regale de Literatură a Marii Britanii, laureat cu numeroase premii și distincții pentru creația sa artistică.
• ANDREW COWAN (Marea Britanie)
Autor a patru romane și al unui ghid literar, The Art of Writing Fiction, este și directorul Masterului de Creative Writing, Prose Fiction, al University of East Anglia, cel mai bine cotat master de gen din lume și pionierul programelor de Creative Writing din Marea Britanie și Europa.
• KEI MILLER (Jamaica)
Kei Miller locuiește alternativ în Jamaica și Anglia, unde predă creative writing la Universitatea din Glasgow. Poet și prozator, Miller a debutat în 2006 cu volumul de poezii Kingdom of Empty Bellies și, imediat după aceea, a publicat antologia de povestiri The Fear of Stones. În 2007, a ajuns pe lista finaliștilor la Commonwealth Writers’ Prize. În 2010, a publicat romanul The Last Warner Woman.
• GOCE SMILEVSKI (Republica Macedonia)
Laureatul Premiul Uniunii Europene pentru Literatură din 2010, pentru romanul Sora lui Freud (în curs de apariție la Polirom).  În prezent, este scriitor liber-profesionist și locuiește la Skopje. Publică proză, piese de teatru, eseuri și cronici literare.
• PAPP SÁNDOR ZSIGMOND (Ungaria)
Născut la Rădăuti, scriitorul și-a făcut studiile la Satu-Mare și la Cluj. Din anul 1995 este jurnalist. Recent, la Editura Polirom, i-a fost tradus în limba română Vieți mărunte, un roman în care se întâlnesc români, maghiari și germani, adunați cu toții sub umbrela istoriei.
• MÁTYÁS DUNAJCSIK (Ungaria)
A activat, de-a lungul anilor, ca interpret, traducător, blogger, dramaturg, critic literar, poet și ca organizator al unui festival de teatru în Cipru. În prezent, este redactor-șef al editurii maghiare Libri.
• DANIEL BOYACIOGLU (Suedia)
Cunoscut poet, artist și dramaturg suedez de origine siriană. A jucat pe scena principalelor teatre suedeze, Dramaten și Riksteatern, a fost premiat pentru albumele sale de hip-hop, iar în prezent scrie libretul unei opere. Cu toate acestea, Daniel Boyacioglu declară că principala sa pasiune este poezia.
• FILIP FLORIAN (România)
Este unul dintre cei mai importanți și mai pretuiți scriitori români din noua generație, ale cărui cărți au fost traduse în SUA, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Marea Britanie și Egipt.
 LUCIAN DAN TEODOROVICI (România)
Tradus în S.U.A., Germania, Franța, Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Egipt, Teodorovici este astazi unul dintre cele mai importante nume ale prozei autohtone, coordonator al colecției „Ego. Proza” și senior editor al săptămânalului Suplimentul de cultura.
• MIRCEA DINESCU (România)
Debutează la 16 ani în presa literară, iar la 20 de ani îi apare volumul Invocație nimănui, distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. Critica l-a catalogat atunci drept „copilul teribil” al literaturii române. Revine la poezie în 2010, cu volumul Femeile din secolul trecut.
• MIHAI MATEIU (România)
Considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori debutanți ai anului 2012, Mihai Mateiu este autorul volumului de proză scurtă Oameni (Casa de Pariuri Literare), apreciat atât de critica literară cât și de public.

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *