Poezie scrisă de Monica Manolachi, la Atelierul Mornin’ Poets , pe 5 iunie 2022, la tema poemelor narative care să poată fi citite ca un short story. Textul a fost votat drept cel mai popular al ediției.
În memoria Isabelei Odor
Când mi-am dorit o revoluție adevărată,
mi-am pus vocea la bătaie.
Când cuvintele se goleau de sens,
risipindu-se în cele patru zări,
am vrut să fiu un semn în mulțimea oarbă.
Se strânseseră cu bâtele în jurul meu
și am strigat la ei fără pic de teamă:
Ce faceți? Ce faceți?
Am făcut pasul decisiv și onest,
am strâns geanta la piept,
de parcă ar fi fost lumea însăși,
copilul pe care mi-l doream,
geanta mea de vară, din rafie împletită,
geanta mea de vară ca un scut
împotriva furiei și a spaimei.
Trupul meu, motiv al unui act eroic,
izbânda cea mai mare a vieții mele,
fotografia unui adevăr nespus,
însuflețit, magnetic, rezistent,
a rămas în stradă vertical și neînfricat,
iar eu i-am privit de departe cum se bat
pe frumusețea lui albastră ca seninul
ca niște băieți pe un teren de fotbal.
Am traversat când nimeni nu voia,
când strigau întruna: Golanule! Haimanao!
Căzută la pământ, i-am pus piedică morții.
Întinsă pe jos, le țineam teorie, nu mă durea nimic.
Pe sub rochia mea albastră de vară
am purtat o vreme și rochia lor albastră,
vânătăi pe spate, pe șolduri, pe brațe.
Dovada lașității trebuia cumva păstrată
într-un corp exemplar, lovit iar și iar și iar,
amuțit și dat uitării timp de 25 de ani.
După 25 de ani, copiii au vrut să știe
cine e femeia în rochie albastră,
cine a înfruntat singură brutalitatea,
cine s-a bătut pentru ei cu mâinile goale,
cine tăcea când ei se nășteau liberi,
cum s-a deșirat ghemul violenței publice
și cum s-a rostogolit el peste granițe.
În maternitatea istoriei se rătăcise un fotograf
printre sonde, pense, dilatatoare și chiurete.
După o lungă perioadă de tranziție,
histerosonografia s-a dovedit a fi utilă.
În presa străină. La gazeta de perete.
Am născut democrația, odorul acesta viu,
am născut-o așa cum nasc mamele,
cu durere și lacrimi, cu răbdare și dragoste.
Ani la rând am fost metrologă,
am ținut la măsură la fel de mult ca voi,
Eminescu, Arghezi, Stănescu, Brumaru,
am bătut ritmul și am cântat în piață,
în fiecare zi am pus în cântar
dorința mea de libertate pe un taler
și bumbăceala gratuită pe altul.
Azi pășesc demnă printre monștrii literaturii,
cu copilul în brațe și geanta pe umăr.
