Povestire scrisă de Adriana Jderu, aleasă de Marin Mălaicu-Hondrari la atelierul online de scriere creativă din primăvara lui 2021.
Au trecut ani de zile de când doamna Grațiela a șters cu mâna ei praful în propria casă, dar totul sclipește de curățenie. Din sufragerie se aude sunetul unui aspirator, iar pe ea ziua de duminică o găsește ca de obicei la masa din bucătărie, biroul central de unde femeia pune în ordine toate detaliile pentru ca afacerea ei să meargă ca pe roate. În mâna stângă ține cu vârful degetelor o țigară fumată pe jumătate și toarta unei căni. Cu dreapta notează apăsat cu pixul într-o agendă în timp ce sprijină telefonul mobil între umăr și obraz.
— Sigur, draga mea, se rezolvă. Hai, te pup! Pa-pa-pa!
Femeia închide apelul, inspiră adânc și pieptul generos se ridică forțând halatul de satin strâns la mijloc nu cu fundă, ci cu nod. Manichiura perfectă și părul tapat cu fixativ până la înălțimi impresionante sunt aspecte care le fac pe subalternele ei să spună că doamna Grațiela se respectă. Ea ar zice doar că odată cu vârsta, frumusețea cere un pic mai mult efort și că oricum munca e cea care îl face pe om mai frumos. Și nimeni nu ar putea contesta faptul că doamna Grațiela știe ce înseamnă munca. A fost pe rând contabilă, vânzătoare la marochinărie, vânzătoare la patiserie, casieră la supermarket, femeie de serviciu la florărie, femeie de serviciu la pompe funebre și ajutor de cofetar, oportunități pe care și le-a găsit singură mai ales când alții au decis pentru ea că nu mai avea ce trebuie pentru piața forței de muncă. Tineri de la departamente de resurse umane nu s-au ferit să se uite de sus în jos la ea, apoi să arunce o privire flegmatică pe data de naștere din CV înainte să o refuze cu un categoric ,,Nu, doamnă, îmi pare rău. Noi nu angajăm personal peste 50 de ani.“
Așa că femeia s-a orientat către domenii mai puțin legale și mult mai bănoase. Mai întâi a fost bonă, însă nu a durat prea mult deoarece „copiii altora sunt prea mare bătaie de cap.“ Apoi s-a apucat de făcut curățenie acasă la câțiva angajați de la corporații, oameni care îi spuneau „menajeră“ sau „femeie-n casă“. Pentru ea, era totuna cât timp plăteau frumos. Din vorbă-n vorbă și dintr-o recomandare într-alta, doamna Grațiela a ajuns să aibă atâtea gospodării pe listă încât nu a mai avut nici timp și nici energie pentru toate. Atunci a luat în directa ei subordine fete dornice de muncă pe care le-a învățat să facă lucrurile întocmai ca ea. Are întotdeauna debaraua plină de produse de igienizare îndoite după posibilități. Dintr-o sticlă de clor face trei. Pe fete le trimite mereu cu lavete în culori demente fiindcă așa le place corporatiștilor să vadă, deși doamna Grațiela știe că nimic nu curăță mai bine murdăria de pe geamuri decât România liberă.
Cu șase colaboratoare active și încă una în pregătire, doamnei Grațiela nu-i rămâne decât să se asigure că toate lucrurile merg cum trebuie, fetele ei respectă regulile și clienții sunt mulțumiți. Poate e cum spune fiica ei: „Mamă, tu nu ești patroană, ești matroană!“
Telefonul femeii sună cu o partitură de muzică clasică. Adamescu Bogdan, Șoseaua Virtuții nr. 14. Curat + spălat rufe, 1 / săptămână.
— Alo? Da.
— Doamna Grațiela, sunt Bogdan de pe Virtuții…
— Bună ziua, da, sigur. Știu, știu. Vă am în telefon, domnul meu.
— V-am sunat fiindcă am și eu o problemă cu fata pe care mi-ați trimis-o.
Câțiva dintre clienții ei sunt familii cu câte doi-trei copii și un cățel, oameni depășiți de situație. Majoritatea sunt însă burlaci în floarea vârstei, femei cu diplome, tineri singuri și cu bani care nu sunt în stare să-și spele farfuria din care mănâncă.
— Aoleu, dar ce s-a întâmplat?
— Să știți că eu nu sunt deloc satisfăcut în situația de față. Credeam că am stabilit o chestie și acum văd că facem altceva. Doar eu plătesc, da?
— Domnul meu drag, nicio problemă, dar ajutați-mă să înțeleg. De ce nu sunteți satisfăcut? Nu a venit la timp?
— Ba da, a venit. Dar ce treabă are cu ce zic eu? Eu vreau să zic că nu… Știți, nu a oferit toate serviciile de care am discutat cu fata.
— Să nu-mi spuneți că nu a spălat geamurile. Asta e inacceptabil.
— Ba da.
— Rufele le-a spălat?
— Da, doamnă.
— Dar ce, domnule, nu a frecat bine tot ce trebuie?
Liniște deplină.
— Păi, tocmai că nu! zbiară clientul. Auziți, doamna Grațiela, ia nu vă mai dați așa prețioasă. Mie să mi-o trimiteți pe Magda, nu pe asta nouă, OK?
— Domnule Adamescu, vă rog să nu vă impacientați aici cu mine la telefon. Stați să-mi sun fata și clarificăm toate neclaritățile.
— Bine, atunci aștept să mă sunați. La revedere.
— La revedere.
În sufragerie, sunetul de aspirator se oprește. Încep bocănituri pe care femeia le recunoaște a fi de la scaunele ei pentru oaspeți, ridicate cât să treacă un mop pe sub ele, apoi trântite la loc pe podea.
— Scumpa mea, dacă dai așa cu mobila de pământ și la clienți, vai de capul nostru!
Bocăniturile din sufragerie devin mutări cumpătate. Femeia trage scurt din țigară, apoi mijește ochii spre ecranul telefonul când sună cu aceeași melodie.
— Alo? Da, Mariana.
— Doamna Grațiela, deci ce mi s-a întâmplat mie acuma, zău că… Eu sunt femeie măritată, da? Eu nu fac lucruri din astea.
— Stai, draga mea, dar cine te-a întrebat de starea civilă?
— Trei luni de curățat după alții mie mi-au ajuns. Asta e chiar culmea!
— Auzi, dragă, da’ potolește-te odată că mă înnebunești. Vorbește, fata mea, clar că nu-nțeleg nimic.
— Nesimțitul ăla de pe Virtuții s-a dat la mine, doamna Grațiela! Cică ce mare chestie? Că Magda mereu face și alte lucruri cu el și că o plătește. Eu sunt femeie măritată. Nu accept așa ceva. Și ia să nu mai țipați la mine că dacă vreau să țipe cineva la mine mă duc acasă la soacră-mea care mă ține numai…
— Extraordinar! Auzi, am țipat la tine. Fata mea dragă, dacă nu-ți convine ceva, ia du-te tu acasă. Calmează-te mai întâi să nu te vadă bărbatul așa țâfnoasă că face cale-ntoarsă. Și dacă nici atunci nu-ți convine, mai bine pui tu mâna și îți termini liceul.
Apelul se întrerupe fără politețuri, dar nu e nicio pagubă. Doamna Grațiela a aflat destule și a spus ce avea de spus. Pe holul casei se vede umbra lentă a unui mop.
— Fir-ar a dracului de treabă, Magda. Poate n-ai febră 40 de grade că te mănânc cu fulgi cu tot, spune femeia printre dinți doar pentru ea să audă.
Trage cu nesaț din țigară și o stinge apăsat într-o scrumieră elegantă. Bea din cafea. Apasă pe ecranul telefonului în trei locuri și așteaptă.
— Sărut-mâna, doamna Grațiela, răspunde Magda cu o voce aspră.
— Ce-ai făcut?
— Îmi pare rău. Sunt răcită cobză și am rugat-o pe Mari să mă înlocuiască. Nu v-am sunat mai devreme că mi-era că vă trezesc din somn.
— Mă știi pe mine că mă trezesc la prânz? Ia spune-mi, scumpa, ce-ai făcut?
— V-am zis…
— Ce-ai făcut tu, fata mea, cu domnul de pe Virtuții?
Doamna Grațiela vrea să mai ia o gură de cafea, dar trântește cana goală pe mușamaua înflorată de pe masă.
— M-a sunat puștoaica să se plângă că s-a dat la ea și că omul i-a zis că tu acorzi și alte servicii suplimentare. Și că te plătește onorabil, bineînțeles.
— Doamna Grațiela, îmi pare rău. Mi-a spus la început că se simte singur. Mi-a spus că doar dacă vreau eu, el mă ajută cu bani în plus. Dar nu mai fac. Gata. Vă promit pe cuvânt că nu mai fac așa ceva.
— Fata mea, tu ai călcat pe bec cu mine. Eu te trimit să faci curat la client acasă și tu îi faci oferte all-inclusive? O tocăniță să-i mai faci că nu se mai însoară bărbatul ăsta în veci pururi. La ce-i mai trebuie nevastă când te are pe tine?
— Aveam mare nevoie de bani, doamna Grațiela. Dar nu mai fac, vă jur.
Pe fundalul conversației se aude vocea ascuțită a unui băiețel care strigă „Mami!“ Spre nemulțumirea doamnei Grațiela, copilul Magdei mai rămâne uneori cu ea cât timp mama lui e la muncă. E politicos și cuminte pentru un băiețel de 5 ani.
— Draga mea, noi ne aflăm acum la o răscruce de drumuri. Eu vreau să-mi spui tu mie clar și răspicat dacă trebuie să mă mai aștept să se întâmple așa ceva din partea ta.
— Nu mai fac așa ceva, doamna Grațiela.
Femeia își răsfoiește agenda ca o profesoară severă care se uită în catalog.
— Bun, atunci să ne fie clar: tai acum de pe listă pe domnul nostru Adamescu. Eu nu am nevoie de complicații din astea, ne-am înțeles?
— Doamna Grațiela…
— Da, draga mea.
Magda tușește în telefon.
— Puteți să-l tăiați atunci și pe domnul Barbu de pe Aleea Dreptății?
Femeia își dă ochii peste cap și ridică un braț spre tavan în disperare. Mâneca halatului îi alunecă spre cot, apoi coboară când trântește palma de masă. Nu spune nimic, ci doar taie cu pixul numele Barbu. E adevărat că în urmă cu doar câteva săptămâni, Magda a devenit inexplicabil de populară, iar afacerea s-a bucurat de clientelă nouă, bărbați, colegi de birou de-ai domnului Adamescu Bogdan.
— Și pe domnul Cristea de pe Căderea Bastiliei.
— Măgduțooo, tu mă nenorocești pe mine! Ăla nu e, fata mea, căsătorit?
— Nu, doamnă, că a divorțat. Ultima dată când am fost acolo nu mai era nicio jucărie, nicio haină de femeie la spălat, nimic. Mi-a zis el.
— I-auzi! Vai de păcatele mele, cu copil cu tot a plecat. De ce s-or fi despărțit?
— Nu știu, eu n-am avut de-a face.
— Ai terminat?
— Da, mă jur, mă iertați, nu mai fac în viața mea…
— Lista, fata mea! Ai terminat lista? Ăștia sunt toți sau mai ai?
— A, da. Nu. Gata, am terminat.
Magda tușește din nou și doamna Grațiela își ferește urechea de telefon.
— Carmol ai?
— Am.
— Bine, fata mea, hai să te frecționezi și să te faci bine, că-ți mai dau câțiva clienți și-n cursul săptămânii, dacă vrei să faci un ban în plus.
— Vreau, sărut-mâna!
— Bine. Hai, te pup! Pa-pa-pa!
În pragul bucătăriei, apare o căprioară de fată cu un mop în mână.
— Doamna Grațiela, am terminat de șters pe jos. Vreți să spăl și geamurile?
Femeia se uită lung la ea și își aprinde lent o țigară.
— Scumpa mea, tu vezi cum ciripesc păsărelele în copaci astăzi?
— Da, doamnă, răspunde fata firav.
— Da? Ei, bine, uite că eu nu văd. Că la cât de mânjite de praf sunt geamurile mele nu l-aș vedea nici pe popa-n discotecă. Bineînțeles că speli și geamurile, draga mea. Întotdeauna. Hai, repejor, te rog. Cu ziar!
Superb!