Povestire scrisă de Diana Dumitru, aleasă de Augustin Cupșa la Creative Writing Sundays, pe 16 ianuarie 2022, la tema „criză”.
Atenție, conținut 18+
Denisa îl cunoscuse pe Stelu în urmă cu un an, la vreo două luni după ce sosise în București, la facultate. Fata cu care împărțea chiria garsonierei o anunțase că se mută cu prietenul, iar Denisa abia avea cei 125 de euro pentru partea ei, așa că a început să caute soluții: întâi a întrebat colegele de prin grupă, apoi a dat anunț, apoi a început ea însăși să se uite de anunțuri. Zilele zburau, afară se întuneca tot mai devreme, în vitrinele magazinelor începeau să apară brăduți de plastic și luminițe colorate, iar pe Denisa o cuprindea ca o gheară panica unui viitor foarte apropiat fără locuință. Fix sprijinită de o vitrină era și-n seara când, răsfoind un ziar primit la metrou, a citit anunțul lui Stelu. Luminat din spatele hârtiei când în roz, când în verde, când în albastru, ca o reclamă pentru un parfum oriental, anunțul începea cam așa: „Primesc domnișoară în gazdă gratuit”. Să fi fost portofelul aproape gol, să fi fost hainele din garsonieră așezate deja pe jumătate într-un rucsac, ori doar magia lunii cadourilor, asta e imposibil de știut, dar cert e că Denisei i s-a părut, pentru o clipă, că în jocul de culori, cuvântul „gratuit” e străpuns de irizații sidefii pline de splendoare și a așezat întrepătrunderea aia de culori subțiri ca niște vinișoare direct în miezul amintirilor frumoase.
Prima întâlnire a fost scurtă, o jumătate de oră. A așteptat-o în față la McDonald’s și a întrebat-o dacă vrea să mănânce ceva, că face cinste. Denisa nu era obișnuită să refuze, așa că s-a așezat la o masă înăuntru, descompunându-l pe Stelu, care se așezase deja la coadă: undeva pe la 65 de ani, poate mai mult – judecând după ten, poate mai puțin – judecând după postură, cu gușa încorsetată în strâmtoarea gulerului cămășii, pistrui cenușii pe frunte, sprâncene rare și păr vopsit castaniu închis. Stelu s-a întors cu o tavă pe care se aflau un burger și un pahar mare de carton, i-a pus-o în față și a început să-i explice cum se vor desfășura lucrurile, bătând cu buricele degetelor în masă după fiecare propoziție, ca și când ar fi pus punct cu mașina de scris. Denisa mesteca fără grabă din burger, prinzând imperturbabilă ideile care țâșneau din gura uscată a bărbatului: „ai dormitorul tău, plătești jumătate din facturi, nu vii cu bărbați în casă, nu am nevoie de bani de chirie, dar o dată pe săptămână vii la mine în sufragerie.” Măselele Denisei au zdrobit castraveciorul murat din mijlocul burgerului, imaginea ofertei a fost neutralizată de acreala gustului, iar cuvintele „sigur, când mă pot muta?” i-au ieșit din gură ca un miriapod unduitor.
Următoarea seară Denisa și-a luat hainele și cursurile de la facultate într-un rucsac și o sacoșă Ikea plină de borcane pe care nu apucase să i le trimită încă maică-sii și s-a mutat în apartamentul lui Stelu. Aici totul părea înghesuit într-o gâlmă temporală cu marginile clar definite de pereții acoperiți cu humă bej: linoleum rupt pe alocuri, becuri cu lumină chioară și praf, mult praf, așternut precum puful de gutuie peste mobila veche. Cam murdar, s-a gândit, dar și asta devine mai ușor de suportat atunci când nu-ți rupi de la gură, așa că și-a dus lucrurile în dormitor și s-a apucat să le așeze ordonat pe fiecare, cu seninătatea omului căruia i s-a luat un cataroi imens de pe suflet. Stelu a ciocănit la un moment dat scurt și a intrat fără să aștepte un răspuns, dar văzând-o încă în hainele de stradă, chinuindu-se să facă loc tuturor hainelor în cele două noptiere din cameră, a anunțat-o că e târziu și că el se culcă și a tras apoi ușa după el fără s-o închidă în clanță. Denisa a terminat cu așezatul, a împins ușa puternic în clanță, s-a schimbat în pijamale și s-a cufundat într-un somn lipsit de griji și vise, într-o casă încă străină, murdară și veche, dar așezată central, la doi pași de facultate și, cel mai important, accesibilă unei fete de vânzătoare din provincie.
Prima seară a fost cu hainele, a doua cu mers la cumpărături, următoarea cu un interviu pentru un part time la promoții de iaurt în supermarket, a patra n-a fost Stelu acasă, apoi a fost, dar Denisa s-a băgat devreme în pat și s-a prefăcut că doarme. Două săptămâni, joaca de-a copila ocupată și veșnic obosită, venită seara târziu de la noul job, a părut să meargă perfect, chiar dacă buzele lui Stelu se încrețeau din ce în ce mai tare într-un acordeon al nemulțumirii. Apoi a venit Ajunul, iar Denisa și-a luat câteva haine în rucsac și papornița de la Ikea cu borcane și a tăiat-o către Dorohoi pentru sărbători. A doua zi după revelion, însă, pe la 8 dimineața, în timp ce dormea mahmură în apartamentul unei prietene, a simțit cum telefonul îi vibrează în buzunarul de la blugi: „La mulți ani! Când te întorci, ori te fuți, ori te muți.” Noul an și-a strâns atunci brusc toate rezoluțiile și promisiunile, s-a făcut mititel într-un ungher al pieptului Denisei și a dat drumul unui ianuarie mocirlos.
Mirosul celei dintâi dăți i s-a impregnat în ghena amintirilor suficient de bine cât să-l urască profund pe Stelu din acel moment. Cu un tricou uzat pe el și-atât, lăsând la vedere un penis semi erect și pleșuv și falduri de piele zbârcită care atârnau pe interiorul coapselor, expirând adânc, ca și când și-ar fi dat o mie de ultime suflări și tremurând a nerăbdare nervoasă, Stelu s-a suit peste ea. Și-a potrivit cu mâna mădularul la intrarea vaginului ei și a început să împungă spre abdomen preț de două, trei minute, gemând, scrâșnind și stropind la fiecare icnet profilul Denisei cu o burniță de salivă. Denisa își fixase ochii pe caloriferul de fontă de pe peretele celălalt al camerei și-l cerceta obsesiv prin granulațiile perdelei, abandonându-se în gânduri banale, până când mușchii i s-au relaxat indiferenți sub greutatea bătrânului pierdut înăuntrul ei. Stelu a scos deodată un răget vlăguit și și-a prăbușit capul asudat pe gâtul fetei. Denisa și-a strecurat mâinile sub pieptul lui și l-a împins cu putere într-o parte, trăgând aer adânc în plămâni și ridicându-se din pat. Un minut mai târziu, așteptând în cadă să se încălzească apa, se aplecă spre umărul drept și simți mirosul greoi al lui Stelu încă acolo, lipit de pielea ei, pătruns în pori ca o boală terminală. Dar pe măsură ce apa spăla transpirația lipicioasă a bărbatului, izul se topi încet și se transformă în amintire, rostogolindu-se precum un păianjen de deșert în minte, ca să se îngroape pentru totdeauna în adâncul conștiinței.
Pentru orice elev silitor, prima notă de doi vine ca o palmă imensă peste obrazul fin al respectului de sine. Dar, la fel cum elevul suferă mai puțin la următorul doi, și tot mai puțin de-aici încolo, până când amorțeala nepăsării cuprinde sinele ca un echipament de protecție, așa și Denisa a început, cu timpul, să perceapă întâlnirile intime cu Stelu ca o datorie rezonabilă care venea la pachet cu o viață mai bună. Întâi s-a instalat obișnuința, apoi perfidia – dacă se prefăcea că îi place, se termina mai repede – și, în cele din urmă, parșivenia: într-o seară, pe când Stelu se uita la televizor, Denisa a intrat în camera lui goală pușcă. Nu era nici ziua stabilită, și-n plus, niciodată fata nu se dezbrăca de tot, așa că Stelu a paralizat în poziția în care era, cu o expresie întrebătoare în privire. Denisa i-a spus scurt:
— Am nevoie de un milion.
Și s-a întins lângă el, deschizând, odată cu picioarele, o oportunitate de mai bine în viața ei și un apetit cu totul nou în libidoul lui Stelu. În camera îmbâcsită de praf și miros ud de piei încălzite, culorile televizorului jucau haotic pe tabloul vechi de nuntă al lui Stelu, prins pe peretele de lângă ușă, în cântecul disonant al arcurilor recamierului, luminând acuzator cele două trupuri înfășurate. A doua zi de dimineață, pe Denisa o așteptau două bancnote nou nouțe de 100 de lei, așezate frumos pe pachetul ei de tampoane din baie. Denisa le luă repede cu un zâmbet larg pe buze și începu să compună în minte cel mai curajos text scris de ea până atunci: cererea de demisie.
Săptămânile treceau pe nesimțite, iar acordul inițial suferea schimbări notabile; la fel și garderoba Denisei. Noptierele deveniră neîncăpătoare, un colț întreg de pe hol fu ocupat de cutii cu pantofi, manichiura clasică se transformă în tips cu gel, țigările cerșite la facultate în pachet Sobranie, parfumul Avon în sticluță Givenchy, metroul în taxi, iar fata din provincie în studentă de București, fără deosebire de celelalte colege. Denisa se înfrupta cu poftă din mirajul magazinelor, cumpărând compulsiv tot ceea ce în Dorohoi vedea doar la televizor. Acum putea și ea, și încă la București, nu oriunde, îi spunea mândră maică-sii la telefon. „Foarti bini, mamî, ia-țî, să ti bucuri di ele, că pi munca ta li iei, nu baji mâna în buzunar la nimini”, îi răspundea maică-sa și mai mândră de copila ei. „Șî studientî, șî mai munșiești șî pi un salariu foarti bun”, le zicea apoi doamna Mariana clienților vechi ai brutăriei unde lucra. Pachetele trimise pe tren se opriseră și ele, pentru că Denisa câștiga atât de bine încât își permitea să mănânce zilnic în oraș și n-avea sens să se mai complice cu drumuri săptămânale la gară. Sacoșa de la Ikea nu mai era plină cu borcane, ci cu haine de dus la Dorohoi, iar borcanele zăceau prăfuite pe balcon. Pe deasupra, o dată la două, trei luni, Denisa îi mai trimitea și câteva sute de lei maica-sii: „Pune-i bine și ia de acolo dacă ai nevoie”, așa că, nu doar în Cișmigiu, ci și în Dorohoi, o pernă începuse de ceva vreme să îmbrățișeze seara, în toată moliciunea ei, un cap lipsit de griji.
În seara când doamna Mariana a sunat-o pe Denisa să îi spună că patronul brutăriei o să-și angajeze verișoara în locul ei, lipsa grijilor se simți cu siguranță în tonul femeii. Așezată pe marginea patului lui Stelu, Denisa căscă ochii în gol, înghițind repetat nodul aspru care i se întortochease în gât: „Futu-le coca-n cur astăzi și mâine!”, scăpă ea, după ce îi închise maică-sii și își înfipse tipsurile colorate în rădăcinile firelor de păr. N-avea cum să facă rost de bani suficienți pentru amândouă, asta era sigur. Stelu nu o refuza niciodată, dar vârsta îl limita destul încât să nu poată să îndesească partidele. Șira spinării se încovoie într-un frison neplăcut și începu să-și facă rapid calculele: dacă renunță la cumpărături de haine și cosmetice, acoperă o parte bunicică din cheltuielile maică-sii, dar nu suficient. Ar trebui să înceapă să-și gătească și să nu mai iasă în oraș. Dar oare chiar vrea asta? Să se întoarcă la borcane umplute cu ciorbă și seri petrecute în jegul de apartament? Atunci pentru ce Dumnezeu îl mai lasă pe infectul ăsta să pună mâna pe ea, dacă nu-și mai face niciun moft? Pentru un căcat de cameră veche și înecăcioasă? Nu, în niciun caz, hotărî Denisa; câtă vreme hoitul de Stelu are bani – și știe clar că are – nici ea și nici maică-sa n-or să moară de foame.
Cu decizia luată și pusă pe căutat cea mai bună soluție, Denisa inspiră adânc, opri televizorul și plecă la culcare. Două ore mai târziu, avea să se strecoare din nou în sufrageria în care Stelu horcăia dus, să deschidă carcasa pick-up-ului așezat pe penultimul raft al bibliotecii și să scoată de acolo o cutie metalică de aftershave. Înăuntru, banii: mai mulți decât văzuse vreodată în viața ei, aranjați la linie pe aceeași parte cu toții. Sute de bancnote sublime, lucioase, alintau mâinile Denisei într-o alunecare tandră, răspândind în reflexiile benzilor iridescente străfulgerări scurte, colorate. Denisa mai văzuse undeva un joc de culori asemănător, știa asta, dar nu mai ținea minte când și unde, ci doar căldura suavă care îi cuprinsese ceafa și urechile și atunci, ca și acum, ca-ntr-o îmbrățișare protectoare. Luă cinci bancnote, le băgă sub elasticul pantalonilor de pijama, puse cutia cu restul banilor încetișor în pick-up și păși tiptil afară din sufragerie. Peste alte două ore intră iarăși și puse banii înapoi: nu era o hoață, și-n plus, dacă se prindea Stelu, pierdea tot, așa că mai bine lipsă. Ofticată și obosită, adormi apoi imediat.
Urmă o noapte plină de vise. Întâi apăru taică-său, intrând în curtea de la Dorohoi și ținând de aripi o găină care se zbătea. Până ajunse la Denisa, care stătea la o masă în fața casei, găina se transformă într-un bebeluș, iar curtea își micșoră perimetrul devenind balconul mititel din Cișmigiu. Tatăl se așeză lângă ea la masă, punând bebelușul într-o rână pe marginea tăbliei. Denisa i se adresă firesc, ca și când n-ar fi realizat că e mort:
— Ai grijă cu copilul ăla.
— Ai grijă tu, că nu-ți trebuie copil la 20 de ani, îi răspunse taică-său, bătând cu degetele în masă. Apoi se ridică brusc, deșirat, lăsând în urma lui scame negre de lână aspră și molii descompuse care prinseră viață și se înmulțiră deodată puzderie, năvălind spre Denisa, încurcându-i-se în păr, așezându-se pe nări și pe obraji cu sute și sute de piciorușe subțiri acoperite de cili. Fata scoase un urlet de dezgust și disperare dar sunetul se opri în gât, stingându-se înainte să pătrundă aerul copleșit de insecte, prin gura deschisă intrându-i alte zeci de molii putrede, dar vii, umplând de larve și praf papilele, gingiile și fluturând mai apoi înecăcios spre omușor. Răvășită și cu inima bătând nebunește, Denisa deschise ochii fulgerător tăind subit zbuciumul coșmarului.
Pe stradă se auzeau pași grăbiți, râcâieli de parbrize și lătrat de câine, iar negura dimineții unea tot Cișmigiul într-un pastel lugubru precum visul din care tocmai se trezise. Un an de când stă aici, calculă ea, un an și câteva zile de suportat respirația puturoasă a lui Stelu pe fața ei, un an de cand pielea lui puhavă și subțire, acoperind denivelări de grăsime noduroasă, se lipea jilavă de corpul ei. Și acum, problema cu maică-sa. Trebuie să facă rost de bani mai mulți, dar cum naiba, că mai vin și sărbătorile și pleacă jumătate de lună la Dorohoi? Ar putea să îi ceară bani mai mulți lui Stelu. Să-i spună că nu mai merge cu 200 de lei, de banii ăia să se ducă în intersecție dacă vrea. Și dacă nu merge? Până la urmă el a spus clar: o dată pe săptămână în schimbul camerei, ce-a fost extra a fost că a vrut ea. Dacă se enervează moșul naibii și nu mai vrea nimic pe bani? Nu, nu poate să riște asta, în niciun caz. Dar poate să îi ceară niște bani împrumut în avans și să-i scadă când se întoarce în ianuarie, până găsește o soluție mai bună – dacă nu își găsește maică-sa ceva de muncă între timp. Cu gândurile curgându-i gârlă prin minte, Denisa se ridică ușurel din pat, se dezbrăcă, trase un halat gros pe ea și ieși din camera ei. Din baie se auzea tusea matinală a lui Stelu, încărcată de mucus, și un jet discontinuu și slab curgând în apa veceului. Se duse lângă ușă, ciocăni o dată și spuse șugubăț:
— Te aștept în pat după ce ieși!
Apoi se târî alene spre sufragerie, iar restul poveștii decurse la fel ca de obicei. Aproape.
Amiaza zilei o surprinse pe Denisa contemplând peisajul rece de decembrie pe geamul murdar al sufrageriei. Începu să râcâie ușurel cu vârful unghiei suprafața, fără vreun rezultat. Se întinse după mânerul rece, scorojit, și-l apăsă cu putere, apoi trase de el. Rama de lemn a geamului bârnâi frecându-se de pervaz, iar aerul răci deodată sufrageria întunecoasă. Denisa îmbrăcă repede halatul, băgă mâna în buzunar după brichetă, se sprijini de pervaz și își aprinse o țigară subțire. Fumul expirat veni înapoi spre cameră. Mai trase de câteva ori, privind chiorâș Cișmigiul înghețat, apoi azvârli țigara în aer cu un bobârnac, închise geamul și se întoarse spre cameră. De pe recamierul desfăcut, Stelu privea în gol către ea, cu încremeneala tulbure a morții așternută peste ochi.
Rememoră ca prin vis bucăți din minutele de dimineață – să fi fost două-trei minute? Să fi fost treizeci? În mintea ei coborâse o pâclă groasă în care linia timpului se deșirase prea rapid, se înmuiase și se încâlcise printre faptele acelei zile. Se întoarse iar spre geam și-l râcâi, uimită că nu se ia jegul, de parcă atunci ar fi încercat prima oară. Nici sudoarea lui Stelu de pe pielea ei nu se ia dacă nu dă cu apă și săpun, se gândi ea jucăuș. Nu-i ușor să cureți nici jegul de pe geamuri, nici mizeria intrată-n piele, poate de-aia a reacționat așa. De-aia când a simțit a nu știu câta oară transpirația stătută pe pielea ei, răcită de aerul în care plutea un vag iz de urină, l-a trântit pe Stelu deoparte înainte ca el să termine. Speriată de privirea iritată a bărbatului, a schițat un zâmbet și i-a spus fără să gândească prea limpede:
— Hai să vezi ce știe fata, Stelule!
S-a așezat cu fundul pe fața lui, presându-i brațele cu genunchii. Nu știe cât timp a trecut până să înceapă să se zbată disperat sub ea, încercând să bălmăjească ceva înfundat, dar își amintește destul de bine valul de încrâncenare ce a cuprins-o în acel moment și cum toată greutatea corpului i-a coborât pe bazin, ca și când sângele și celulele dinăuntrul ei s-ar fi strâns acolo și ar fi ajutat-o să ducă lupta până la final. Din poziția în care era, vedea gambele uscate ale bărbatului cum se albeau pe măsură ce începea să-și piardă din forță, contrastând tot mai mult cu venele pământii și subțiri. După zeci de secunde sau, poate, minute bune, cel din urmă freamăt se stinse cu totul.
Stelu nu mai mișca deja de ceva vreme când s-a hotărât să se ridice de pe el. Cum a ajuns aici, la geam, și de cât timp se tot uită spre parc nu mai știe, dar trebuie să fi trecut câteva ore judecând după unghiile de la picioare care i s-au învinețit de frig. Ciudat e că până acum n-a simțit, dar ce nu e ciudat în dimineața și-n ziua asta? Acum simte cum o roade stomacul, poate de foame, că n-a băut nici cafeaua, și mai simte că plămânii i-au rămas mici, mici de tot, sau poate că încăperea rămâne fără aer, un junghi o înghiontește undeva-n torace și nu știe cum să se sprijine mai bine de pervaz. Ce frumos e la Dorohoi de Crăciun, se gândi, mama face pârjoale, șubă și cușmă și o lasă să doarmă cât vrea, ar dormi și acum, că îi e capul greu ca-ntr-o beție, dar nu scapă de junghiul ăsta nesuferit. Nu mai știe ce zi e azi, dar cel mai bine ar fi să plece spre casă, să poată dormi, fiindcă în apartamentul ăsta mic plutește în aer miros de vechi și îmbâcseală și liniștea asta țiuitoare o înnebunește.
Se desprinse de pervaz și, îndreptându-se spre ușă, mișcă în treacăt mâna atârnând întrebător a lui Stelu. Atingerea îi trezi toată ființa ca o alarmă pornită după plecarea hoților. Ce făcuse? Ce făcuse? Cu groaza împietrită în privire se repezi spre camera ei și răsturnă papornița Ikea pe pat: da, normal că trebuie să plece de aici, că e Dorohoi sau mai departe, secundele zboară și casa asta nu-i a ei, o să ia repede niște haine și niște pantofi mai noi, cremele, loțiunile, parfumurile, că ocupă puțin, o să vâre și cursurile pe undeva, își ia și rucsacul și gata. Ar fi fost mai simplu cu un troler, dar n-are, nu s-a gândit niciodată să-și ia, pentru că toată viața ei a avut atât de puține lucruri de cărat dintr-o parte-ntr-alta încât s-a descurcat bine mersi cu rucsacul. Las’ că-i bună și sacoșa asta din rafie albastră ca otrava pe care o pune femeia de serviciu pentru șobolanii de la parter, ia tot ce poate și nu se mai uită în urmă, se duce odată acasă la mama de care îi e dor, tare dor, și-i va spune că și-a pierdut jobul de la promoții, iar mama o s-o ia îngrijorată în brațe și o să-i blesteme pe nemernicii care au dat-o afară, o să-i dea să mănânce cușmă și o s-o pună să doarmă în odaia bună, o să se uite amândouă pe poze vechi de familie, din vremea când erau cu toții, din vremea când magazinele vindeau doar lucruri simple și copiii de pe stradă n-aveau nimic de prisos și o să cufunde în uitare orașul ăsta găunos și urâcios.
Se strecură ca o gravidă umflată de oboseală afară din apartament, ținând din răsputeri papornița pe umăr și trânti ușa după ea. Coborî vreo douăzeci de trepte și-apoi se opri. Lăsă bagajul pe jos și zbură în grabă în apartament. După nici un minut se întoarse, înghesui o cutie metalică printre flacoanele de loțiuni și parfumuri și ieși iute din bloc.
În balconul lui Stelu, borcanele dispersau lumina rece a după-amiezii în miliarde și miliarde de culori.
