Povestire scrisă de Ramona Micu, aleasă de Veronica D. Niculescu la Creative Writing Sundays, la tema „o povestire cu final deschis”, pe 10 noiembrie 2019.
— Da, mă, după cum ȋṭi ziceam, eram ȋn vizită la prietena mea din Germania, ṣtii tu, Ana, tipa aia cu care am fost colegă de cameră ȋn facultate, ne invitase la ea, să ne mai vedem ṣi noi, să mai povestim, una, alta, dar cȃnd am ajuns, cu bagaje, cadouri, cȃrnaṭi făcuṭi de maică-sa, naturali, n-au nemṭii aṣa ceva, ȋn fine, cȃnd am ajuns, n-aveai unde să stai, era casa plină de tot felul de oameni, erau chiar ṣi două tipe grase care cică ȋi făceau o rochie, o tot puneau să se dezbrace pentru probă, da’ dormeau tot acolo, ce să zic, n-aveai nici pe unde să treci spre baie, să faci un pipi, ce să rămȃi cȃteva zile. Ṣi mă enervasem, ia uite, frate, la ce ne-o fi invitat, dacă n-are unde ne primi, dacă ṣtiam că e aṣa rezervam ceva la hotel, cȃt putea să ne coste? Bineȋnṭeles că ṣi Gabi făcea mutre, ce căutăm noi aici, el oricum n-o cunoṣtea prea bine pe Ana ṣi zicea că e cam snoabă, de-astea. Ei, ṣi cȃnd mă hotărȃsem eu s-o iau deoparte ṣi să-i zic dragă, noi o să plecăm, ne vedem mai târziu ȋn oraṣ, sună alarma ṣi mă trezesc. Băi, da’ rămăsesem aṣa cu o senzaṭie ciudată, parcă eram ȋncă ȋn vis, nu ṣtiu cum să-ṭi zic.
— Da, aṣa păṭesc ṣi eu cȃteodată.
— Ȋn fine, m-am ȋntins după telefon, să opresc alarma. Patul era gol, Gabi se dusese, probabil, la baie. Ṣi nu ṣtiu cum naiba fac, zic ia să vedem ce mai e pe Facebook, apăs aiurea ṣi nimeresc ȋn folderul cu poze. Era telefonul lui, nu ṣtiu dacă ṭi-am zis, el pusese alarma, al meu era pe cealaltă noptieră şi-mi era lene să mă întind după el. Băi, ṣi ce zici tu, că se deschide cu un preview, o poză mare, apoi alelalte toate grămadă, mai mici. Hopa, zic, cine e tipa asta? De poza din preview ziceam, că era cu o bunăciune blondă, ȋn costum de baie, cu părul ȋn vȃnt ṣi marea ȋn spate, cliṣeu de cliṣeu, ce să mai.
— Aha, tare. Păi ṣi, cine era?
— Stai aṣa, că ajung ṣi acolo. Pentru moment, aveam impresia că sunt ȋncă ȋn vis, ce să caute o blondă de-asta ȋn telefonul lui Gabi, pe bune, acum. Dau să le văd ṣi pe următoarele, ce să zic, poze de tot felul, cu noi doi, de pe la muncă, vreo două din trafic, uite bou’ ăla cum a parcat, clic prin parbriz, de-astea. Hm, mă gȃndesc, i-o fi trimis-o vreun coleg, glume de-astea de băieţi, cine ştie. Ȋn fine, ȋl aṣtept să iasă de la baie ṣi-mi pregătesc un discurs ironic, ia uite, dragă, nu ṣtiam că ai aṣa prietene sexy. Ȋntre timp, cum el tot ȋntȃrzia să apară, ȋmi vine o idee, să-i trimit un mesaj ȋn numele tipei, adică de pe telefonul meu, dar să-i schimb lui ȋn agendă, ȋn loc de Maria cum sunt eu trecută, să-i apară Iubi sau ceva de genul ăsta. Pȃnă la urmă, m-am gȃndit că s-ar prinde prea repede, ce bărbat însurat şi-ar trece amanta în agenda ca Iubi, pe bune acum. Aṣa că am scris A. Cu punct la sfȃrṣit, să fie mai misterios, aṣa.
— Aha, şi i-ai scris ca şi cum i-ar fi scris ea, iubita fictivă, cum ar veni.
— Da, mă, aṣa m-am gȃndit. Să-l iau un pic la miṣto, să văd ce faṭă face. Iar eu să fac pe geloasa, că cine e aia, prostii. Ce să-ṭi zic, că am setat ṣi poza tipei la numărul meu, să n-aibă cumva dubii cine e A. Bine, îmi cam tremurau mâinile şi eram cu urechile ciulite, îţi dai seama, să-l aud dacă se apropie.
— Ṣi ce i-ai scris ȋn mesaj?
— Mi-e dor de tine, cȃnd putem să ne ȋntȃlnim? Ceva de genul ăsta, nu mai ṣtiu exact. Ṣtiu doar că mi s-a părut banal ṣi că m-am ofticat că nu pot scoate ceva mai deṣtept, să sune a flirt subtil, de divă, dar eram ȋncă semi adormită, plus că ȋl aṣteptam să apară din clipă ȋn clipă ṣi n-aṣ fi vrut să mă prindă cu telefonul ȋn mȃnă.
— Da, normal.
— Ei, ṣi-i trimit eu mesajul, după care mă ȋntind la loc ȋn pat, ca ṣi cum aṣ fi dormit ȋn continuare. Ṣi stau ṣi-aṣtept. Cinci minute, zece, Gabi nimic. Ce dracu’ face ăsta, frate, că ȋntȃrzii la serviciu dacă mai fac mult pe Frumoasa din Pădurea adormită. Mă uit la ceas, deja era cam tȃrziu. Ȋn fine, mă hotărăsc să mă ridic, lasă, că tot ȋl prind eu cu mesajul, ȋl ȋntreb de ce i-a bipăit telefonul dis de dimineaṭă. Ies tiptil din dormitor, Gabi nicăieri. Ȋl strig, niciun răspuns. Pȃnă la urmă, ȋl găsesc pe terasă. Era o dimineaṭă senină, cu o lumină de-aia transparentă, nu ştiu cum să zic, de făcut poze. Ṣi el stătea pe băncuṭă, uitȃndu-se cumva departe, ȋn gol.
— Melancolic?
— Da, cam aṣa ceva. Ȋl ȋntreb eu acolo ce face, cum a dormit, de-astea. El că bine, da’ c-a visat ceva urȃt. Vezi c-ai primit un mesaj, ȋi zic atunci ṣi-i ȋntind telefonul. Bineȋnṭeles că, după asta, ȋl ȋntreb nevinovată de la cine e. Băi, ṣi-atunci mă uit la el. Verde se făcuse, dar ṣtii cum, ȋn viaṭa mea nu-l mai văzusem aṣa. Hopa, zic, să vezi tu că l-am prins. O parte din mine mai că se bucura, ȋmi venea să rȃd ca proasta, ha, ṭi-am spus eu. Dar nu ȋnṭelegeam de ce s-a schimbat aṣa la faṭă, ȋn definitiv putea să mă mintă orice, e de la un coleg, doar nu se aṣtepta să-i cer telefonul la control, eram adulṭi ṣi responsabili, vorba aia. Că după aia aṣ fi căutat eu cumva o metodă să-i arăt că l-am prins, e altceva, dar în momentul ăla chiar ar fi putut să-mi spună orice.
— Ṣi ce s-a ȋntȃmplat, pȃnă la urmă? Ce ṭi-a zis?
— Nimic. A oftat, s-a ridicat ṣi-a plecat. Ȋṭi dai seama că n-o puteam lăsa aṣa, m-am dus după el ṣi-l boscorodeam prin uṣa de la baie, ce e dragă, cine ṭi-a scris, de ce nu vorbeṣti cu mine. Degeaba, nu-mi răspundea. Ei, ṣi-atunci m-am enervat ṣi eu, ȋn pana mea, el primeṣte sms-uri de amor ṣi tot el face pe supăratul, ia mai lasă-mă. Ṣi m-am dus ȋn bucătărie, am pornit filtrul, să-mi fac o cafea ṣi-am dat drumul la televizor. Ei, ṣi-atunci am aflat. Cȃteva minute, n-am putut nici să mă miṣc, parcă paralizasem. Nu-mi puteam lua ochii de la ecran, de la părul ei fluturȃnd ȋn vȃnt, pe plajă.
— Ah, era tipa din telefon?
— Da, mă. Poza ei, pe tot ecranul. La un moment dat, a venit ṣi el. L-am luat ȋn braṭe, iartă-mă, iubitule, am găsit din ȋntȃmplare poza ȋn telefon ṣi-am vrut să-ṭi fac o farsă, habar n-aveam cine e ṣi ce s-a ȋntȃmplat, trebuia să-mi spui. Ṣi-am tot vorbit, nu mă puteam opri, eṣti bine, ai sunat vreun avocat, toṭi doctorii greṣesc, o să treci ṣi peste asta, turuiam ȋn continuu de parcă, nu ṣtiu, mi-era frică să mă opresc.
— Şi el ce zicea?
— Băi, el tăcea. A tăcut vreo oră sau aṣa ceva. Şi-apoi, dintr-odată, s-a pus pe vorbit. Mi-a povestit cum venise tipa asta la el la cabinet, pentru o consultaṭie de rutină. Cum o invitase ȋn oraṣ, cum se ȋndrăgostise de ea, vorbe care mă loveau ȋn moalele capului, ce să zic. Cum fuseseră ȋmpreună la Paris, la Congresul de Obstetrică, cȃnd eu nu-l sunam să nu-l deranjez de la lucrări, deṣi tata era ȋn spital şi tare-aş fi avut nevoie să vorbesc cu cineva. Ṣi cum rămăsese gravidă ṣi el o convinsese să facă chiuretaj, cu mȃinile lui omorȃse copilul lor. Ṣi cum ea se infectase ṣi murise ȋn două zile, la douăṣ’opt de ani, iar acum maică-sa dăduse totul ȋn vileag la Universitate ṣi la Colegiu, ṣi-l acuzase de malpraxis ṣi de ȋncălcarea deontologiei, ṣi chemase presa, vulturi care le spărseseră conturile de Facebook ȋn căutare de senzaṭional. Pe nerăsuflate mi le-a spus. Ṣi-apoi a plecat. Ṣi-a luat geaca de piele, ṣi-a ȋndesat portofelul ȋn buzunarul de la blugi ṣi dus a fost. Ṣi nu ṣtiu cum să-ṭi spun, ȋn capul meu eram ȋncă ȋn vis, Ana ȋmi făcea loc pe-o canapea din piele, stai jos, să nu leṣini, ȋn timp ce A., tipa blondă, bătea ȋn geam cu niṣte mȃini fine, hai, dragă, să mergem ȋn oraṣ, las-o naibii pe nevastă-ta, că-ṣi revine ea.
