Poezie scrisă de Andrada Yunusoglu, apreciată de Robert Șerban la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 8 noiembrie 2020, la tema ”Ziua, ora, momentul, clipa în care am fost erou (pozitiv sau negativ), în care am făcut o faptă ieșită din comun, memorabilă (se poate și în sens rău, bineînțeles)”.
să ai curajul să vorbești
așa-mi zicea mama
când îmi corecta postura
și mă ștergea de mâncare
iar tata ne privea fără să intervină
cu prea multe cuvinte
fuma țigara aia până
nu-i mai rămânea nimic
pe tata nu-l întreb ce-i aia viața
între acolo și aici
nu vreau să știu
nu le zic nici de copiii care râd de mine
că nu știu să vorbesc corect
că sunt o corcitură
societatea e cea care-mi zice
e normal să urăști ce vezi
în oglindă
e normal să te simți așa
când ești bun ești român
când ești rău ești orice altceva
când ești femeie sigur ești a cuiva
și bineînțeles că tu duci toată vina
ne așezăm la o masă
rotundă să imităm egalitatea
eu o să vorbesc despre cum e să nu fii om
îmi caut vocea curajul să pot să mă ridic
la nivelul tău societate
să-mi dai dreptul să am o părere
să nu-ți mai dai coate
mi-aduc foarte bine aminte
momentele în care m-ai pus la pământ
ai râs de felul în care vorbesc
ai râs de familia mea corcită
mi-ai zis de unde ești și ce cauți aici
de ce nu pleci la tine acasă
mi-ai zis că nu așa arată iubirea
așa arată o greșeală
m-ai împins și tras de păr
ai țipat după mine allahu akbar
dar n-o să fiu niciodată
creația ta ăsta e momentul în care
eu sunt eroina din povestea mea
și sunt a dracului de sigură că de data asta
nu vei mai avea niciun cuvânt de spus.
