Poezie scrisă de Andrada Yunusoglu, apreciată de Moni Stănilă la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 25 octombrie 2020, la tema ”poemul în care să fie utilizate cât mai multe imagini poetice (comparații, metafore etc)”.
corpul nu-mi aparține
nici tija metalică
care m-a ajutat o perioadă
am plâns am murit
oasele rupte și puse la loc
momente în care saloanele spitalului
înlocuiau ce numești acasă
părțile rupte din tine
pe care nu le mai poți lua niciodată înapoi
un corp care trăiește în afara ta
în timp și spațiu un ciclu care se repetă la infinit
aproape deconectată de tot ce mă înconjoară
îmi văd viața de la distanță
când inima îmi ia foc și simt că totul în mine
se dezintegrează
tu ești acolo corpul tău luminează
oasele noastre se vor descompune atât de frumos
Vezi că am avut gura auritä, când ți-Ți-am spus la 14 ani, ai tăi, că vei publica poeziile acelea? Te-am văzut bine, cu ochiul meu! Felicitări,draga mea! Să fii fericită şi sä te simți la fel de împlinită ca mine, acum!