Poezie scrisă de Alexandru Lăcătușu, apreciată de Elena Vlădăreanu la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 28 octombrie 2018, la tema „iubire – poți construi în afara unui clișeu?”.
bine ai venit
mă așez pe ultimele trepte
cele mai de jos
multe mai vorbește fata aceea
descompune seara se
învelește în praf
așteaptă-mă afară cât să învăț și eu limba măcar
două-trei fraze nimic
mai mult
intră privește pe geam cum
păianjeni înghit pereții treptele își freacă
mâinile începe să lăcrimeze
mă tot întreabă de ce mă iubești sau orice altceva
gândesc prima ploaie ca pe o necesitate
păstrez un inel de pe vremea când
ne îmbrățișam prin stații
vai domnișoară câte încercări greșite spune
mama în timp ce își roade trecutul
prin tramvaie
ne croșetează acvarii realități îndoielnice mai
rămân case arse mai rămân obrajii ei
ne ținem de mână ca într-un spectacol de
pomi arbuști sau doar mărăcini suntem
dar tu poți să faci și asta
ceva cu o poză prin care să îți intre degetele
poate sfârșitul pe marginea
patului stinghiile cutele cearceafului
teama de copiii care dorm pe nisipul bătătorit
pe trepte
cele mai de
jos
