Poezie scrisă de Ioana Popa, apreciată de Miruna Vlada la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 16 septembrie 2018, la tema „- despre furia (sau alte sentimente) pe care o simți în fața unei situații de nedreptate asupra unei categorii de oameni vulnerabili care sunt umiliți și nu se pot ajuta singuri; / – despre sentimentul neputinței în fața unor minciuni sau acte de înșelăciune (minciuna, corupție) care îți afectează direct viața; – o situație când tu însuți ai fost actorul nedreptății.”
L’enfer, c’est les autres.
Tu nu ești Domnul Dumnezeul meu și mereu vor exista
Alți dumnezei în afară de tine.
Chipul cioplit pe care mi-l fac uneori trădează
înfățișarea ta grosolană
Mă-nchin, asemenea ție, terorii și decadenței
Îți iau numele în deșert
el nu mă mai reprezintă și
cinstesc ziua izgonirii tale din lume
Aici, desfrânarea devine sinonimă cu revolta
Pe ecran, noi suntem un spectacol frivol.
Tu – imaginea triumfului
Niciodată nu e prea mult pentru gurile rele.
Din lecțiile trecutului ai reținut foarte bine
Să furi
Să ucizi
Să râvnești întotdeauna la tot ce are celălalt.
Prin cuvintele mele, nu ridic mărturie mincinoasă împotriva ta căci
Tu nu mai ești aproapele nostru
Superba constructie. De poeta nu mai spun!