Poezie scrisă de Alexandru Lăcătușu, apreciată de Miruna Vlada la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 16 septembrie 2018, la tema „- despre furia (sau alte sentimente) pe care o simți în fața unei situații de nedreptate asupra unei categorii de oameni vulnerabili care sunt umiliți și nu se pot ajuta singuri; / – despre sentimentul neputinței în fața unor minciuni sau acte de înșelăciune (minciuna, corupție) care îți afectează direct viața; – o situație când tu însuți ai fost actorul nedreptății.”
într-una din zile a murit Robert
nici măcar nu-mi era prieten
un bătrân îl aducea uneori
prin locurile în care ne jucam
mai mult îl purta pe brațe
Robert avea pielea albă
ca hârtia ca fulgii de zăpadă
înainte de a atinge pământul
îl vedeam rar în după-amiezi când
nu zburau păsări când
lumile se întâmplau
apărea cu bătrânul acela mai
fericit ca el poate mai copilăros
urmau jumătăți de oră în care
ni-l prezenta
Robert era un premiu
ceva dulce poate
o tabletă de ciocolată cu lapte
la finalul acelor jumătăți de oră nasul lui Robert sângera
bătrânul îl înfășura în așternuturi
îl trecea dincolo de lume
Robert purta sandale purta
șosete albe se comporta cu stângăcie
când bătrânul a apărut singur
noi țineam ochii închiși un
dans al pleoapelor
îi auzeam vorbele cu greu
cu pielea albă în sandale cu
șosete albe jumătăți de oră
prin locurile în care ne jucam
construia orașe pentru Robert
îmi aduc prea bine aminte
nu am fost la înmormântare