Povestire scrisă de Laura Cosma, aleasă de Adina Popescu la Creative Writing Sundays, pe 15 ianuarie 2023, la tema „o povestire scurtă care să transmită cititorului senzația acută de frig”.
Să fi fost pe la mijlocul lui mai când Spirea Adrian a făcut descoperirea. Puștiul plecase de acasă spre școală, hotărât să chiulească. Urma să se întâlnească cu un prieten și să fumeze o țigară din pachetul pe care îl furase plin de la un unchi, de revelion. Mai avea vreo cinci, ceea ce însemna că nu chiulea de la școală mai mult de o dată pe săptămână. Se abătuse din drum și sărise gardul casei părăsite de pe strada Rozelor, cea care se intersectează cu Salcâmilor, în capătul căreia e strada Școlii.
De câteva zile vremea mohorâtă și extrem de rece îi surprinsese pe toți. Oamenii se întorseseră la geci, cojoace, fulare, căciuli și mănuși. „E mai frig ca-n ianuarie”, se plângeau unii altora. Cădea o ninsoare înghețată și prietenul lui, Ghițescu Bogdan, întârzia. Ar fi fumat și singur, dar era obișnuit să facă împreună cu el orice trăsnaie fiindcă i se părea că vina se împarte. Avea să afle mai târziu că, deși, Bogdan nu uitase de planul lor, taman în dimineața aia, din pricina temperaturii neobișnuite, îl dusese maică-sa cu mașina la școală așa că nu mai fusese chip să chiulească.
Așteptându-l, mai întâi i-au înghețat nasul și degetele de la mâini, apoi cele de la picioare. După încă jumătate de oră i-au înghețat și mucii așa că s-a gândit că poate în casă o fi mai cald. Era pregătit să spargă un geam sau să forțeze o ușă ca să intre, dar n-a fost nevoie. Ușa din spate s-a deschis de cum a apăsat pe clanță. Înăuntru, era întuneric și la fel de frig ca afară. Nici măcar nu i s-au aburit ochelarii când a intrat. Atârnau peste tot pânze de păianjen. Praful l-a făcut să strănute și s-a împiedicat de-o pătură aruncată grămadă pe jos. I-a tras un picior și așa și-a dat seama că sub pătură sau în pătură era ceva sau cineva.
„De unde știi că era mort?”, l-a întrebat mai târziu polițistul. Nevenindu-i să creadă că i se pune o astfel de întrebare, Adrian i-a răspuns sarcastic „din filme”. Un pic mai târziu, încălzit de o cană de ceai și privindu-l pe polițist pe deasupra ochelarilor, folosindu-și și restul rezervei de sarcasm, puștiul a întrebat dacă s-a dus cineva la casă să ridice corpul. Polițistul, ignorând ironia, i-a răspuns, ridicând dintr-o sprânceană, că părinții lui sunt în drum spre secție și cu asta rolul puștiului în această poveste se încheie, neinteresând pe nimeni muștruluiala sau poate chiar bătaia pe care a încasat-o pentru că a chiulit de la școală.
Comandantul a repartizat cazul căpitanului Angelescu, cel mai competent polițist din secție care, în cariera lui de peste douăzeci și cinci de ani, rezolvase toate cele patru cazuri de tâlhărie, furt și viol cu care orașul se confruntase, și tânărului agent Toma. Agentul, proaspăt ieșit de pe băncile Academiei, alesese să profeseze în orășelul acesta liniștit pentru că urma să se însoare peste două luni cu fata primăriței.
Polițiștii n-aveau nicio pistă. În casă n-au găsit nimic în afară corpului înfășurat în pătură, despre care n-au reușit nici măcar să-și facă o idee clară dacă este al unui bărbat sau al unei femei. Și nu pentru că ar fi fost într-un stadiu avansat de putrefacție, unanim au fost de acord că nu poate fi mai vechi de câteva zile, ci pentru că mortul avea trăsături androgine. Părea tânăr, cu trăsături delicate, păr lung, blond. În plus, avea o culoare stranie, un violet străbătut de vinișoare verzi și emana un miros necunoscut. Nici hainele pe care le purta, o salopetă mulată dintr-un material nemaivăzut, de sub care nu se întrezăreau nici sâni, nici organe genitale, nu i-au ajutat prea mult pe Angelescu și pe Toma să tragă vreo concluzie în privința sexului, vârstei ori ocupației mortului. N-au putut nici măcar să-i preleveze amprentele deoarece purta niște mănuși pe care n-a fost chip să i le scoată de pe mâinile foarte lungi și subțiri, cu câte șapte degete.
Cum se procedează în astfel de cazuri, au trimis corpul la morgă. Legistul, Chițoiu, plecat în luna de miere cu cea de-a treia nevastă (sau poate a patra?), a fost chemat urgent la datorie, însă a făcut ce-a făcut și a întârziat câteva zile. Mortul a fost depozitat într-un frigider și nimeni nu s-a mai interesat de el.
Până să se-ntoarcă doctorul, polițiștii n-au prea avansat cu cercetările. Deși în secție era mai frig ca afară, comandantul refuzase categoric să pornească centrala motivând că nu aveau fonduri alocate pentru încălzire în această perioadă a anului. Stăteau îmbrăcați în paltoane și cu mănuși, ceea ce le îngreuna și mai mult munca de consultare a listelor de persoane dispărute din ultimele luni. N-au găsit pe nimeni cu semnalmentele mortului. După câteva zile de cercetări, polițiștii au constatat doar, aparent fără nicio legătură cu ancheta, că vremea în oraș era în continuă răcire. Ceea ce era cu adevărat ciudat pentru că, în restul regiunii, temperaturile erau exact cum trebuia să fie în acea perioadă a anului.
Vineri chiar a nins abundent și zăpada s-a așezat într-un strat mai generos decât o făcuse în iarna care trecuse. În timp ce adulții se uitau la frunzele, florile și fructele care se ițeau din zăpadă (imaginați-vă cireșe în zăpadă!), copiii chiar se bucurau sincer și ar fi vrut să se dea cu săniile ori să se bată cu bulgări. Bineînțeles că părinții le-au interzis categoric să iasă din case la – 20º C. Îngrijorată, primărița a hotărât închiderea școlii până când temperaturile vor reveni la normal. Era an electoral.
Sâmbătă s-a întors Chițoiu din luna de miere. Singur. Asta n-a mirat pe nimeni, oamenii erau deja obișnuiți să-l părăsească nevestele. Nu chiar atât de repede, totuși. De cum s-a dat jos din tren, polițistul trimis să-l aștepte și să-l aducă la comandant, i-a pus o pătură pe spinare. Chițoiu a dat să protesteze, dar a realizat imediat că, în ținuta lui de concediu, n-avea cum să reziste gerului. Pe drum, a aflat că școala e închisă și că vremea neobișnuită care se abătuse asupra orașului e subiect la știrile naționale. „A fost emis un avertisment referitor la condițiile meteo complet anormale din oraș și li s-a atras atenția tuturor celor aflați în trecere prin localitate să poarte echipament adecvat pentru temperaturi extreme”, i-a zis polițistul trimis să-l escorteze. „Nimic despre mort?”, a întrebat Chițoiu. „Nimic, așa a hotărât primărița.” Au tăcut amândoi, apoi polițistul, care avea un unchi care era contracandidatul primăriței la alegerile din toamnă, a adăugat pe un ton conspirativ: „Fiindcă, nu-i așa, ce nu știi nu te poate afecta, spre deosebire de ceea ce simți”. Chițoiu a făcut ochii mari nepricepând unde bate, așa că polițistul a repetat ținând arătătorul ridicat ca să fie mai convingător: „Ce nu știi, nu știi, deci nu-ți pasă, da?”. Chițoiu a confirmat dând din cap. Încurajat, polițistul a continuat: „Dar de simțit, simți… Ce simți te afectează întotdeauna. Mai ales frigul, că poți să și mori de frig, așa-i?”. Din privirea polițistului, Chițoiu a înțeles că trebuie să răspundă ceva dar nu orice și nu oricum. A zis cu teamă-n glas: „De neștiință n-a murit nimeni?”. S-a dovedit un răspuns corect.
În biroul comandantului, dârdâiau toți: medicul în pantaloni scurți și încălțat în sandale, primărița, Angelescu și Toma, chiar și comandantul, deși ei erau îmbrăcați corespunzător. Noroc că ședința ad hoc n-a durat nici cât să-și bea ceaiurile. Comandantul i-a cerut legistului să facă urgent raportul de necropsie și asta a fost.
La morgă, Chițoiu și-a pus un pahar cu votcă, și-a aprins o țigară, a oftat și a zis: „Brr, da’ frig mai e!”. Adevărul e că nu mai făcuse nicio disecție din facultate. În orășelul lor se murea doar de bătrânețe. În ultimele decenii, nicio moarte nu fusese suspectă, locuitorii, mai ales primărița, se mândreau cu asta.
Și-a făcut curaj și a deschis frigiderul. A tras targa în mijlocul camerei și a început să studieze corpul. S-a uitat atent la fotografiile făcute de Angelescu și apoi a pornit reportofonul: „Părul a crescut și atârnă pe lângă targă până aproape de podea iar culoarea corpului s-a schimbat. Nu mai e violet ci are o nuanță galben-aurie“. A lăsat reportofonul și a vrut să facă niște fotografii, „Ce dracu’ mai e și asta? E viu?”, i-a scăpat în încăperea uriașă și înghețată și ecoul i-a întors întrebarea. Intrigat, a luat o foarfecă să taie hainele mortului. A încercat să-și strecoare degetele pe sub salopetă, în zona gâtului. Când i-a atins pielea, culoarea a devenit intensă, strălucitoare și mortul a deschis ochii. Legistul a țipat și a leșinat.
L-au găsit peste câteva ore zăcând inconștient sub masa de autopsie, hipotermic. Mortul dispăruse.
După două zile, când își va reveni, Chițoiu nu-și va mai aminti nimic. Îl vor externa fără ca nimeni să observe cele două degete în plus care îi crescuseră la mâna stângă, vinișoarele verzui de sub pielea de pe spinare și că emana un miros necunoscut.
Temperaturile vor reveni la normal și vor înceta să mai fie subiect de știri, iar mica localitate își va recâștiga confortabilul anonimat.
În lipsa unui corp, Angelescu va clasa cazul, iar primărița va ordona să se împodobească orașul pentru ziua de 1 iunie.
