Povestire scrisă de Nicoleta Balaciu, apreciată de Florin Iaru la atelierul de scriere creativă, primăvara 2016. Tema: o povestire din propoziții scurte.
„Pridvoreanu, la telefon” aud în megafoane. Toți ochii se îndreaptă spre mine. Nu mă opresc din lucru. Aparatul nu permite întreruperea operației. Deja îmi simt inima în gât. Nu e un telefon oarecare. Nu mă caută nimeni aici. Încep exercițiul de detensionare sugerat de medic. Arborii ascund ascuțimea acoperișului. Buldogul belgian bălește binedispus. Cinteza ciripește cocoțată colo. Nu e bine. Cinteza care ciugulește. Nici așa. Să mă străduiesc mai mult. Cinteza ciugulește câteva cireșe. Mă simt deja mai bine.
Mașina de cusut se oprește, o eroare. Acul rămâne coborât la jumătatea distanței. Anunțul se repetă. Mă privesc din nou toți. Cum să plec tocmai acum? S-a prins cumva ața. Firele subțiri se încurcă întotdeauna. Trebuie să deblochez aparatul întâi. Sper să nu-mi prindă mâna. Înțepăturile astea se infectează mereu. Dogoarea după-amiezei dispare deodată. Energia electrică este esențială. Am reușit, acum continuă modelul. Când termină, mă ridic și plec. Să nu aștepte prea mult la telefon. Pe hol, îmi aud numele iar. Recepționera precizează indiferentă, cu ochii în monitor:
— E de la o clinică.
Iau receptorul și aștept încordată. M-au trecut toate căldurile. Trebuie să mă liniștesc. Altfel cum voi putea vorbi? La ce litera am ajuns?
— Alo? se aude vocea femeii.
— Da, Valentina Pridvoreanu la telefon.
— Bună ziua, sunt de la Policlinica Diagnosis. Vă sun în legătură cu analizele.
Nu înțeleg la ce se referă. N-am auzit de clinica asta. Mă lămurește – analizele anuale obligatorii. Ne-au luat sânge tuturor la serviciu. Suntem mulțumiți, patronul le plătește.
— Sunt gata, puteți veni până la noi?
— Credeam că le aduceți aici. Și ni le citește un doctor.
— Desigur, în câteva zile. La dumneavoastră e însă o problemă.
Ezită puțin înainte să continue. Eu simt cum mă panichez. Îmi amintesc la ce literă sunt. Fachirii fac farse fanfaronilor filantropi.
— Au ieșit mai ciudate, anormale. Vă vom recolta din nou.
Gospodarii greblează gunoaiele grădinilor. Hiena halește hrăpăreață hoitul.
— În ce sens anormale? reușesc să întreb. Adică sunt bolnavă grav?
— Nu, este doar o eroare. Sunt imposibil de mari toate. Nici n-ați putea trăi. E de la reactivi, se mai întâmplă. Dar nu trebuie să vă îngrijorați. Mai dau și aparatele rateuri.
Iarna iubirilor ilogice isterizează ischemiile. Sună stupid, adecvat situației.
— Mai sunteți la telefon? Ați auzit ce am spus?
Are vocea pițigăiată și vorbește precipitat. I-aș trage o palmă. Mai bine un pumn – prin telefon. N-are tact deloc. Jidovul jigni junele jucăuș.
— Să știți că nu trebuie să plătiți în plus.
O spune afectat, zici că-i pasă. Nu-mi vine nimic cu K. Încep să-mi tremure mâinile. Pereții îmi par că se scurg. Kenyanul kilometra Kuweitul. Lemurul lenevea lângă lama leșinată. Marile minciuni maschează măsuri mediocre.
Insistă să vin mâine pentru noua recoltare. Mie îmi e teamă de ace. Și cel de la mașina de cusut mă sperie. Cer recepționerei un pahar cu apă. Două. Numai norii născocesc năluci. Oare oglinzile orbesc oamenii? A trecut, mi-am revenit. Cred că sunt pregătită pentru orice. Azi am fost moartă, de exemplu. Și am primit bine vestea. Nici n-am terminat alfabetul.
