Poem scris de Toni Aricei, la Atelierul Mornin’ Poets #86 cu Bogdan-Alexandru Petcu, din 17 martie 2024, la tema rescrierii unor poezii mai vechi sau mai recente.
era poezie în piatră și nu am reușit s-o scot
era poezie în torentul râului Prut și nu am reușit s-o scot
punctul râului care marchează granița a trei țări
forma fluidă a poeziei apă – n-am reușit să scot un poem despre graniță
era poezie în drumul pădurii făcut doar din bătăturile animalelor
umane și non-umane și nu am reușit s-o scot
era poezie în vițele uscate care cădeau sub pocnetul cleștelui
și nu am reușit s-o scot
era poezie în umbrele reci de februarie ale salcâmilor
și nu am reușit s-o scot
rece, dar altfel, simt pereții casei construite în anii de tranziție,
dar nu am reușit să scot o poezie despre materialele lor
era poezie în căldura ecranului când vorbesc pe Skype
cu iubitul meu și nu am reușit s-o scot
era poezie în graiul pisicii care mai privea spre ecran,
mai mult se juca și nu am reușit
pot să scot poezie doar din
limbajul inventat de oameni
un joc poetic perfecționat de marii,
de marele, dar mai ales de marii
piculesc cuvintele din moștenire care se potrivesc cu corpul meu
șterg și rescriu, piculesc cât mai atent
cât mai puține monstruozități la intrarea corpului marginal
în marea literatură.
corpul monstruos feminin
corpul monstruos queer
corpul monstruos colonizat
corpul monstruos exploatat pentru profit
ne adunăm corp monstruos lângă corp monstruos
scriem împreună
scriu împreună cu surorx mele un grai plin de doliu și iubire
pentru tot ce susură, freamătă, ciripește, cântă, calcă, tropăie, plutește
pentru tot ce nu mai înoată că nu mai trăiește,
pentru tot ce nu mai respiră, pentru tot ce-a fost
și se va mai povesti
și mi se zice asta nu e poezie!
dar corpurile noastre există
și lumea noastră există
într-o zi, corpurile noastre vor arăta așa încât
niciun bărbat nu va mai vedea vreo muză sau mamă
toate surorxle vom începe un cântec de jale și vom cânta atât de amețitor
încât și cel mai patriarhal bărbat vrajă se va face
– – ni se va părea că auzim poezia – –
din apă și pământ, din păduri și ciment, din gâturile animalelor non-umane,
din undele de telecomunicații,
piatra ni se va părea că spune cuvânt.
cel mai patriarhal bărbat se va întreba
oare cum va scoate poezia din noi
(inspirată de poezia The marrow de Ursula K. Le Guin)
