Povestire scrisă de Gelu Blanariu, aleasă prin votul colegilor la întâlnirea cu Tudor Ganea la Creative Writing Sundays, pe 27 noiembrie 2022, la tema: „Criza de cuplu”.
Singurul lucru pe care mi-l doresc în momentul ăsta e să pot să zic: îți dau eu motiv să plângi. Nici măcar nu știu dacă e ceva ce mi s-a spus când eram copil sau e doar o legendă urbană.
Ana a început să urle că sandviciul pe care l-am făcut are o urmă de coajă rămasă și că simte că a fost făcut cu cașcaval pătrat și nu rotund cum preferă ea. I-am arătat cutia cu două felii rămase dar nu am reușit s-o conving.
— Te-am mai văzut cum faci cercuri din pătrate! Ești cel mai urâcios tătic. Nu o să te iubesc niciodată!
Cum am ajuns aici? Acum 11 ani țineam petreceri la care veneau cel puțin zece tipe cu care petrecusem doar o dimineață și care nu țipaseră la mine nici măcar după ce le făcusem cunoștință cu motivul despărțirii. Era perioada în care făceam mișto de oamenii peste 30 care insinuau că încă mai au o viață romantică.
Pe vremea aia scriam aproape zilnic și publicam des pe pagina de Yahoo 360. Cumva, din povești, multe din cititoare au crezut că dacă scriu mult despre sex mă și pricep. Am ajuns absolventul de Poli care își dă jos prezervativul când află că tipa e virgină și nu ne-am întâlnit din greșeală în club, ci am fost recomandat de o prietenă comună.
Între timp am cel puțin 20 de kilograme în plus și o verighetă. Ultimele prezervative cumpărate au expirat de cel puțin cinci ani și când dau de șosete rupte mi le pun sperând c-o să-mi aduc aminte să le arunc la coșul de gunoi după ce le dau jos. Când mai ies la beri la întâmplare, atât de rare în perioada asta, îmi vine mai mult să povestesc de Club A decât de camera de gardă de la Ponderas, de sânii din trenul spre casă decât de procesul de a renunța la alăptare.
Sexul în sine nu e o problemă. E vorba de ceva nou. Nu cred că aș găsi sâni mai mișto ca ai soției mele, dar cu siguranță nu am avea preludiu cu ce a reușit să mănânce copilul. Sincer mi-e dor de perioada în care sexul era incert; se putea întâmpla sau nu după prima săptămână de ieșit prin baruri. Mi-e dor de procesul de a descoperi și de fi pus la final în fața unei decizii.
Ultimul meu first date a fost la un an și ceva după ce am început această ultimă relație. De câteva luni mă intersectam în liftul de la muncă cu Alexandra, care lucra la cinci. Brunetă, cu breton tip castron, ochelari cu ramă groasă, privirea mai mereu spre podea și cu un zâmbet radiant atunci când se intersecta cu un coleg. Într-un final am abordat-o într-o vineri, când așteptam singuri același lift.
— Salut, eu sunt Gelu.
— Alexandra.
Am dat mâna și am invitat-o la o bere a doua zi pe terasa din spatele Muzeului de Literatură. I-am povestit de ieșire Andreei și am mers împreună pe Calea Victoriei și pe Dacia până în fața muzeului. Ea urma să meargă la Verona. Ne-am sărutat și mi-a urat baftă. Mi-am comandat o Timișoreana și am citit câteva minute din Bukovski înainte ca Alexandra să ajungă.
A fost exact ce trebuie. Când a văzut ce citesc și-a scos din geantă ceva de Carver și am început de acolo. Am bifat și discuția obligatorie despre olimpiadele naționale din liceu (eu fizică, ea română și istorie), cele mai exotice locuri vizitate (ea Japonia, eu Nepal), frica cea mai mare (ea gândacii de bucătărie, eu câinii fără stăpân), alte întâlniri interesante în lift.
După ce am cerut nota m-a întrebat în ce direcție o iau și dacă vin și eu spre metroul de la Romană. I-am spus că o aștept pe Andreea, tipa cu care sunt de peste un an, să mergem împreună pe jos până acasă. I-a murit zâmbetul dar mi-a urat totuși un weekend fain. După asta ne-am tot văzut în lifturi și la intrare. Ne-am zâmbit.
Veneam de la eclerurile de departe (de la Ateneu) când am ajuns la Girafa de la Antipa și și-a dat seama că ne despart doar două semafoare de un nou dulce.
— Tocmai venim de la unul. Cum ți-ai dorit tu. Ciocolată, caramel și trei bucăți de alună maro deasupra.
— Dar mai vreau unul!
— E și mâine o zi; mâine venim tot aici.
— Tati, tu mă iubești sau nu?
— Da Ana, te iubesc, dar…
— Vrei să nu te mai iubesc, sau să te iubesc în continuare? Ce vrei, ce preferi?
— Ana!
— O să te iubesc în continuare dar pentru asta trebuie sa îmi dai dulce. Dacă nu îmi dai dulce înseamnă că vrei cealaltă, să nu te mai iubesc niciodată.
Am ridicat căruțul pe roțile din spate și am grăbit pasul spre casă în timp ce copilul țipa că mă urăște. Am trecut pe lângă statuia de la fântână și prin parc până la primul loc de joacă, unde i-am propus să o dau în leagăn și să ne jucăm de-a planetele. S-a oprit din plâns și mi-a zis că da, abia așteaptă să ajungă pe planeta derdeluș. Am dat bara la o parte, i-am desprins centurile și a țâșnit pe lângă mine urlând și mai tare.
— Ajutor! Ajutor! Mă urmărește un monstru!
— Ana, oprește-te!
— Nu, ești cel mai nesuferit tată–burtă–mare–și–păroasă. Stai acolo! Nu te apropia!
Am ascultat-o și m-am așezat pe o bancă. Ea s-a oprit la cinci metri de mine și a continuat să urle dar fără să se depărteze. Mi-am aprins o țigară și mi-am scos telefonul. Prima mea intenție a fost să-mi informez soția că mai durează până ajungem acasă dar am intrat în schimb pe Facebook și am deschis după mult timp profilul Alexandrei. Bretonul era puțin mai la dreapta, dar în rest părea neschimbată. Ana între timp se liniștise așa că am apăsat pe butonul de mesaje. Ultimul a fost unul de La Mulți Ani, din partea ei, la care nici măcar nu am răspuns. De acum cinci ani. Am început să-i scriu.
Salut. Știu că e dubios dar cumva mi-am adus aminte de bretonul tău. Ultima oară aveam o prietenă, acum am și un copil. Ce mai faci?
În câteva secunde mi-a apărut că a văzut mesajul și că scrie. Mi-am ridicat totuși privirea și copilul a luat-o la fugă. Am pornit după ea dar s-a oprit la ieșirea din parc, pe trotuar, și a început să plângă în liniște.
— Îmi pare rău. Era o joacă! Tatiii! Nu fi prostuț! Glumeam.
— Bine Ana, dar hai să luăm căruțul.
— Bine, bine. Mă urc cu o super schemă dar fără bară. E un plan?
— E un plan.
— Mai știi la ce m-am gândit? Nu vreau să-mi mai iau bicicletă cu ce am strâns în cufăr.
— Dar ce vrei?
— Să-i păstrez.
— Pentru ce?
— Pentru când o să fiu mare ca tine și ca mami și o să am un bebe, să îi iau ce-și dorește înainte să facă tărăboi.
Salut! Sunt bine și mi-ar plăcea să-ți povestesc mai multe la o bere.
