Poem scris de Carla Boboc, la Atelierul Mornin’ Poets cu Ștefania Mihalache, pe 15 ianuarie 2023, la tema traumei trangeneraționale (moștenirii).
șervețelul de pe masă avea un model
probabil de la felul în care l-au printat
și m-am gândit cum ne printăm noi
și
dacă mâncatul cu gura deschisă se dă mai departe
n-ar trebui să fie o problemă pe care ne-o punem, ar trebui
poate să ne gândim să nu mai mâncăm noi
nu să îmbunătățim modelul după ce l-am trimis la multiplicat
dar
mă uit la mine cum mă joc cu aceeași ață ca ai mei
și o împart în două, patru, opt și nu mă opresc pentru că așa m-au trimis la printat
dar dacă eu am grijă să nu merg niciodată la magazinul de ațe și nici să-mi găsesc pe unul căruia îi plac
atunci poate
o să pot să scap de ele
……
trăiești atâta timp cât modelul tău încă e folosit
(alor mei) modelul vostru încă merge
e folosit până la epuizare și fuge pe ața voastră
e ok că nici voi nu știați care-i treaba cu merceria
dar n-o să vă uit că m-ați trimis cu un model așa prost la printat
o să lucrez toată viața pe un salariu mediocru ca să pot să duc merceria până la capăt, dar să știți că nu-mi convine.
