(Atenție, conținut 18+)
Povestire scrisă de Cristina Cîrniceanu la atelierul de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu și considerată de cel din urmă printre cele mai bune scrise la cursurile lui.
— Până și șoarecele își caută altă gaură, spuse Marele Zet.
Replica trebuie să fi fost încheierea unei discuții începute înainte să urce în tramvai. Apucasem să citesc o pagină.
Micul Lee stătea rezemat lângă Marele Zet. Nu cred că avea mai mult de 10 ani, însă își lua aerul unui tip cu experiență. Zâmbea și chicotea, nu îndrăznea totuși să-și exprime vreo părere, recunoscându-și, tacit, rolul de personaj de umplutură.
Se eliberează un loc chiar în stânga mea. Aș fi putut să mă așez cu atât mai mult cu cât burduful tramvaiului nu era un loc tocmai confortabil cititului însă, de data asta, altceva mă incita, nu Boris Vian care tocmai făcea pregătirile de nuntă pentru Chloe și Colin ci alte personaje, însă de cu totul altă factură. Oficial, atenția mea era îndreptată spre cartea pe care o țineam în mână. Din când în când mai aruncam privirea de-o parte și de cealaltă a tramvaiului, ca și cum m-ar fi interesat să aflu unde sunt. Așa am putut identifica cele patru personaje.
Crazy și Dazy au stat și ei un timp în picioare. Imediat după intersecția de la Lizeanu s-au aruncat unul în brațele celuilalt, în primul loc eliberat undeva în dreapta mea, lângă burduf.
Micul Lee zâmbea. Figura lui de savant în miniatură emana o oarecare înțelegere. Mie mi se declanșase deja butonul RECORD. Banda cognitivă se porcise și nu mai era interesată de lumea lui Vian.
— Du-te și tu, bă, acolo! Însă tocmai se așezase o doamnă cu un copil în brațe. Micul Lee, care era pe picior de săritură peste groapă, își reia locul de șmecher lângă Zet.
— Bă, vă spun eu că nimic nu știți! O femeie trebuie să știi cum s-o iei.
— Da’ ce, tu știi, întreabă Dazy.
— Bă, un bărbat trebuie să știe să-i pună capac. Adică s-o atingă acolo. Adică s-o facă la pizdă.
Doamna cu copilul întoarce capul, își ia odorul în brațe și-o întinde tocmai în fața tramvaiului. Micul Lee, hopa, sare peste groapa cu furnici direct în scaunul eliberat și se întoarce spre Marele Zet.
— Bă, tu știi să dai limbi? Dacă nu știi să dai limbi de nimic nu ești bun.
— Nu, băi, da’ pizda n-are niciun gust, se bagă în seamă Crazy, încolăcindu-și brațele în jurului taliei îmblănite ale lui Dazy.
— Cum să n-aibă gust, ohooo! Tu ai băut vreodată pișat de bebeluș? Probabil Crazy a dat negativ din cap.
— Eu am băut, știi ce gust are? E sărat! Și pizda e sărată, confirmă Zet.
— Da’ bă, da’ dacă se spală înainte n-are nici un gust, insistă Crazy.
— Păi ce, tu o guști înainte?
Marele Zet, pălit dintr-odată de pudoare, se apropie de urechea lui Crazy și-i șușotește ceva. Pe alocuri, recunoșteam „pizdă”, „limbă”, „udă”, restul era în ceață. Revine la locul lui de guru în potcoava tramvaiului. Un timp s-a așternut liniștea. Oricum, privirile călătorilor aruncate aiurea pe geam, ascundeau, în realitate, zeci de urechi ciulite.
— Pfiu, zâttt, sare în sus Dazy. Bă, da porc ești!
— Ce-ai, fă, întreabă Marele Zet.
— Păi s-a bășit porcu’!
La mine nu ajunsese nimic, pesemne curentul din tramvai a împins damful mai în spate. Dazy se așază înapoi în brațele lui Crazy însă peste un minut sare iar în picioare.
— Nu, eu nu mai stau în brațele tale. Ești un porc!
— Ce-ai, fă, așa-i viața! se scuză Crazy. Ce vrei, fă, să mă prefac?
Nu se mai așază în brațele lui.
— Oricum noi trebuie să coborâm la prima! Între timp se ridică și Crazy în picioare.
— Tu unde cobori, îl întreabă Dazy pe Marele Zet.
Nu așteaptă răspunsul, că deja îi aruncă următoarea întrebare:
— Da’ pe tine cum te cheamă? Zoti, parcă!
— Zoti, de fapt Zolti.
— Z o t i? Adică și „L”. Zoti?
— Nu, fă! Zoti mă cheamă, da’ de fapt e Zolti!
Sincer, nici eu nu prea înțelegeam. Între timp ușile se deschid la Piața Galați.
Mimez că îmi închei lectura. Crazy și Dazy coboară din tramvai. Marele Zet, zis Zoti sau Zolti, se așază pe locul eliberat de cei doi, își întoarce fața spre fereastră și cade pe gânduri. Micul Lee se ridică de pe scaun și i se așează în brațe. Eu mă așez în locul lui și redeschid cartea. Chole și Colin se uitau cam urât la mine. Un nor sepia se ridicase deasupra capului meu. Simțeam că nu are rost să mai dreg mohorul, clar erau supărați și nici nu aveam chef să-i împac. Închid cartea în forță. Norul se retrage între file.
