povestită de Margo
Domnul Fiori dǎdea fiori şi nu din cei de dragoste, ci de fricǎ.
Era era o combinaţie bizarǎ de eleganţǎ şi neglijenţǎ. Purta o costumaţie neagrǎ, indiferent de anotimp, o pǎlǎrie înaltǎ, de catifea şi pantofi scâlciaţi şi adesea murdari. Avea o figurǎ alungitǎ, faţa mereu nerasa, pǎr aproape inexistent pe creştet şi ochii, …ei erau problema! ochii lui negri, pǎtrunzǎtori se uitau întotdeauna într-un mod bizar, atât de bizar şi atât de fix cǎ-ţi dǎdeau fiori de fricǎ. Maxilarul sǎu era proeminent şi nu zâmbea niciodata: la o glumǎ, la o amintire, la grimasele unui bebeluş, atunci când un sǎrbǎtorit îşi invita colegii la prǎjituri sau în alte situaţii care impun sau nu un râs sǎnǎtos sau mǎcar un zâmbet politicos.
Practic, nu zâmbea niciodatǎ, sau cel puţin nu fusese vǎzut zâmbind de cǎtre nimeni. Nu cunoştea politeţuri şi dacǎ era întrebat (uneori şi neîntrebat) spunea mereu ce gândea şi de obicei nu gândea prea de bine. Dar, noroc! cǎ în marea majoritate a cazurilor nu dǎdea semne cǎ-l intereseazǎ prea mult discuţia cu pricina. Alte ori pǎrea absent şi cu totul neimplicat şi dintr-o datǎ se înflǎcǎra pe o idee care rǎmânea aproape ca o obsesie pentru el. Unii credeau cǎ pritoceşte ceva in cap, cǎ ar avea un plan secret pe care doreşte sǎ-l punǎ în aplicare. Dacǎ ar fi explodat o bombǎ în oraş în mod cert cunoscuţii l-ar fi suspectat pe el. De fapt, nu de puţine ori oamenii s-au temut cǎ poate are un astfel de plan în minte.
Purta dupǎ dânsul mereu pe Fiorii, un fel de şerpi semitransparenţi şi care odatǎ rǎspândiţi în încǎperea in care intra Dl Fiori, îşi fǎceau loc pe sub pielea oamenilor şi le injectau o substanţǎ care provoca teama. Fiorii erau mereu prezenţi alǎturi de domnul Fiori, stǎteau undeva ascunşi sub haina lui neagrǎ şi scoteau capetele din când în când. Dl Fiori obişnuia sǎ-i plimbe mereu pe-afarǎ, pentru cǎ ei se hrǎneau doar cu teama oamenilor. De aceea Dl Fiori lua adesea autobuzul lǎsându-şi fiorii sǎ alunece uşor spre pielea caldǎ a cǎlǎtorilor. Cobora doar in momentul în care aceştia îşi potoleau apetitul. Din fericire Fiorii acţionau rapid, nu le trebuia decât o staţie – douǎ de autobuz pentru a se hrani.
Intâmplarea face ca într-o zi sǎ o întâlneascǎ Dl Fiori pe D-na Fiori. Se pare cǎ exista şi aşa ceva. Înaltǎ, uscǎţivǎ, cu pǎrul blond- roşcat tǎiat drept pe frunte, cu pomeţii proeminenţi şi ochii deschişi la culoare, aproape spǎlǎciţi, alb -gǎlbui la faţǎ. Imbrǎcatǎ cel mai adesea în nuanţe de alb şi cu cercei întotdeauna foarte lungi.
Totul s-a întamplat în autobuz, când fiorii doamnei Fiori s-au întâlnit cu fiorii domnului Fiori şi din toatǎ treaba asta n-a ieşit nimic altceva decât…Fiori de dragoste.
***
Feedback Motanov
minus:
– uneori, alteori – nu alte ori; dintr-odată, nu dintr-o dată. obișnuiește-te doar să verifici în dex, și eu fac asta când am vreo bâlbă
– deși e 90% descriere, parcă tot nu văd bine personajul, nu prea îl simt, e ca o formulă, abstract
plus:
– mi-a plăcut „Dl Fiori lua adesea autobuzul lǎsându-şi fiorii sǎ alunece uşor spre pielea caldǎ a cǎlǎtorilor”
– se vede că îți place să scrii, dar gândește-te și la cititor, pe el trebuie să-l atragi, să-l surprinzi și aici îl încarci cu date și te-nvârți în jurul cozii, grațios (e mai mult o idee decât o povestire, n-ai dramatizat)
