Poem scris de Clara Dinu, la Atelierul Mornin’ Poets #106, cu Radu Nițescu, din 16 martie 2025, pornind de la următoarea premisă:
Al doilea exercițiu din cadrul atelierului de la Mornin’ Poets suna în felul următor:
Peste zece ani, călătoria în timp devine posibilă și ești unul dintre primii norocoși care beneficiază de ea.
Te întorci în 2025 și te întâlnești cu varianta ta de-acum.
Scrie un poem cu în care să combini first-person point of view (tu, cel din viitor) și second person point of view (o discuție cu tine, cel de acum).
Sugestii pentru partea 1: first-person point of view – unde te afli? ce vezi? cum te simți știind că urmează să te reîntâlnești? ce ai vrea să-ți spui? ce n-ai vrea să-ți spui? unde vă întâlniți? etc.
Sugestii pt partea a 2-a: second-person point of view – ce îți spui când te vezi? îți dai sfaturi? care? îți reproșezi ceva? te feliciți pentru ceva? etc.
După ce l-ai scris, încearcă să rescrii întâmplarea într-un poem și din perspectiva unui observator (third-person point of view). Acest observator poate fi cineva (sau ceva) care asistă la întâlnire sau, la alegere, una dintre cele două versiuni ale tale.
***
2.1
tot ce-ți spun
acum e un Freudian slip,
nu o lua personal
(I think I made you up inside my head.)
trebuie să recunosc,
m-ai convins să (te) târăsc
să (te) potrivesc în
tot acest Tardis
tu cu drame dileme două ore după ce te trezești
nu se poate vorbi cu tine
(I think I made you up inside my head.)
insiști să pui pe repeat aceleași lucruri
soundul cu
heiheiheihei are you even paying attention to me right now?
mâzga ta mă prinde
pun mâna pe tine,
și-n gresarea asta de moment proustian
sunt zece ani.
(I think I made you up inside my head.)
2.2
you definitely made me up inside your head
cu voce păr și degetele roase
ca o mamă făcută din reproș
torni printr-un looking glass
și mă ții pe repeat
tu, care nu ne-ai cunoscut
cu funde roz pompoane câte acadele poți ascunde
un inner child care încă face tumbe și tantrumuri
în care în care în care încearcă să-ți explice
că în capul tău suntem noi
toate și-n zece ani.
2.3
context – o cafenea pseudo-estetică, underground pentru că ambele versiuni au aceeași superficialitate. 1.0 vs. 2.0, o competitivitate dubioasă, masă rotundă, restul erau ocupate. fiecare își înclină capul în partea opusă, full scan moment, security check. fereastra e la stângă, lumina cade pe ele, e probabil cald, respiră greu. își simt palmele calde? amândouă dau din picior și ridică praful, se joacă absent cu un capac, se uită una în spatele celeilalte, se iau de mână. ceva din toată omogenitatea asta cleioasă mă face să-ți recomand să nu te mai uiți, întoarce-te spre ce poți vedea cum trebuie, pe tine.
