Povestire scrisă de Răzvan Macovei, aleasă de Tudor Ganea la Creative Writing Sundays, pe 27 noiembrie 2022, la tema: „Criza de cuplu”.
Arina se trezește, ca de obicei, înaintea lui Codrin. A visat că era mamă și trebuia să-și ducă copilul la grădiniță, erau în întârziere, dar nu-l găsea pe nicăieri. Îl căuta printr-o casă mare, cu pereți joși. La capătul unui hol lung și întunecat era o cameră luminată, cu ușa întredeschisă. A intrat în ea și s-a lovit de un perete de fum înecăcios prin care abia l-a dibuit pe fiul ei, care stătea cu spatele la ea și se chinuia să ducă la buze un joint imens, pe care abia-l susținea cu ambele mânuțe. A vrut să țipe la el dar cuvintele nu-i ieșeau pe gură, venele i se umflau pe gât și strigătul rămânea mut, copilul continua să o ignore. S-a smuls din vis și s-a proptit în capul oaselor, transpirată.
Se ridică în picioare pe cearșaful așternut pe covor, calcă pe deasupra corpului adormit al prietenului ei, lăsând laba piciorului să-l atingă ușor, în speranța că asta-l va trezi fără să fie nevoie să-l trezească efectiv, cum ar face o prietenă nesuferită. Codrin se întoarce pe partea cealaltă și continuă să doarmă.
Arina pune de cafea în ibric și dă drumul la radio. Își aprinde o țigară și privește în jur. Bucătăria are un miros acru, pregnant. Vasele murdare bolesc unele peste altele în chiuvetă. Aragazul e îmbibat într-un strat gros de grăsime, iar peretele din spatele lui arată ca o pânză de Pollock. Codrin uită mereu să pună capacul peste oală când face sosul de paste. Arina se ridică să ia cafeaua de pe foc și talpa i se dezlipește de pe linoleum cu un sunet caracteristic velcro-ului. Oprește flacăra, aruncă țigara la coș și se duce la baie să se spele pe picioare.
Degradarea apartamentului vechi în care trăiesc a fost pentru ei un subiect de caterincă până acum. Ce-i drept, mai mult pentru Codrin. Îi place să romanțeze traiul boem și e mereu șarmant și amuzant când se lansează în discursuri improvizate despre cum normele de curățenie ale gospodăriei sunt valori burgheze menite să perpetueze ubicuitatea logicii productivității. Totuși, în dimineața asta, în timp ce Arina își spală piciorul cu săpun, ideea de trai boem parcă își pierde din farmec cu fiecare frecare. Mirosul stătut al casei îi înțeapă nările. Mahmureala nu mai are nici ea dimensiunea jucăușă și molatică pe care o are uneori. Acum e doar mahmureală, și e nașpa.
Codrin intră în bucătărie în timp ce Arina spală vasele.
— Neața!
Arina nu-i răspunde. Codrin o prinde de șold pe la spate și își freacă erecția de fundul ei, prin chiloți.
— Încetează, te rog, îi spune sec.
— Ce-ai, mă?
— Nimic. Ai cafea în ibric dacă vrei.
Codrin deschide cutia de pizza de aseară, ia o felie și o pune la microunde. Cât timp felia se încălzește, scrolează pe telefon printre știri despre alegerile interne ale Partidului Democrat din SUA.
— Mamă, ce-o să-l fută DNC-ul pe Bernie! Îți dai seama că i se pregătesc nasoale doar citind titlurile de pe CNN. Auzi-l pe ăsta: „Is Sanders’‚ Excuse me, I’m talking’ line sexist?”
Râde și se uită înspre Arina, însă nu primește nicio reacție. În mod normal s-ar fi amuzat împreună pe seama josniciei presei mainstream la adresa politicianului lor preferat din State, însă ea se poartă ciudat. Arina scutură ultima farfurie în chiuvetă, o pune în suportul de vase și oftează, ca pentru sine. Se întoarce către Codrin și îi spune pe un ton sobru:
— Știi la ce mă gândeam?
Codrin lasă telefonul pe masă și se uită nedumerit la ea.
— Te gândeai la o lume în care cuvântul „socialism” nu are conotații negative în rândul clasei muncitoare?
— Mă gândeam că nu prea mai pot așa.
— Așa, cum?
— Așa. Arina se uită în jur. În murdărie, dezordine, jeg, efectiv. Fără bani. Mi s-a cam luat, să știi.
Codrin devine pansiv, nu știe ce să răspundă pe moment. Arina continuă.
— Nu mai suntem studenți de mult, nu mai e drăguț. Suntem șomeri, gen. Stăm pe banii alor tăi și pe traducerile mele, nu crezi că e cazul să-ți cauți un job?
Un zâmbet nelalocul lui apare pe buzele lui Codrin, încearcă să-și păstreze calmul caracteristic.
— Hai, mă, ce ți s-a pus pata, așa, de dimineață? N-avem cine știe ce bani, da, dar ne descurcăm! Ne-am descurcat până acum și-o să ne descurcăm și de-acum înainte, cumva.
— Dar nu e vorba doar de descurcat, omule. Când n-am traduceri, depindem efectiv de banii alor tăi și mi-e rușine, în pula mea! Ție chiar nu ți se pare de căcat să le tot ceri bani când ai aproape treizeci de ani?
Arina își pierde cumpătul și se surprinde pe sine că a făcut-o atât de brutal. A ridicat tonul până la strigăt și acum se simte vinovată, dar continuă să-l fixeze cu privirea. Codrin e roșu la față, remarca ei privitoare la vârstă a atins un punct sensibil, însă vrea să mute atenția de la asta.
— Hai, frate, pe bune? Aplic la doctorate, doar știi, ce te-a apucat să mă fuți acum la cap?
— E august, Codrin! Imediat se închid înscrierile la doctorate. La câte ai aplicat, hm? La niciunul.
— Mai am timp. Și oricum, mai bine mă fac squatter în Berlin decât să mă întorc la call center, să mă călărească ăia noaptea pe două mii cinci sute de lei!
Arina se debarasează de furia care o cuprinsese mai devreme. Redevine un generator de îndârjire calmă, rațională. A învățat încă din facultate să se ferească cu orice preț de întruparea stereotipului „femeii isterice”, care era atât de ușor de combătut în orice dispută, chiar și când avea dreptate.
— Ok, îmi tot zici că nu vrei să te exploateze corporația, dar în același timp tu îi exploatezi pe ai tăi de ani de zile, abuzezi de bunăvoința lor. Nu vezi nimic dubios în asta?
— În primul rând, ai mei nu-s exploatați, pentru că nu-s working class, da? Tata are un lanț național de covrigării, în pula mea, cum să-l exploatez eu? El exploatează. Ce-mi dă mie într-o lună face într-o oră pe seama amărâților ălora transpirați care-i învârt covrigii pe salariul minim.
— Deci o oră pe lună amărâții ăia lucrează ca să fii tu fumat out of your mind pe streamurile lui Faiăr în fiecare seară, nu?
— Hai că ești aiurea, să mor. De parcă ar ajuta pe cineva dacă aș îngroșa și eu rândurile exploataților. Sau vrei să-l rog pe tata să-mi dea un job călduț de birou la el acolo, să frec pula sinecuristic ca frati-mio? Sau pot să-l rog să-ți dea ție un birou lângă al lui frati-mio, să trimiteți două mailuri înainte de pauza de prânz de două ore din AFI unde o să-ți povestească despre ce jante jmeq și-o mai pus pe el cinciar. Zi, îl sun?
Arina pufnește și pe fața ei se așterne un zâmbet disprețuitor. Scutură din cap și se îndreaptă înspre baie. Închide ușa după ea și respiră adânc. Șterge colacul de pișat cu un pătrățel de hârtie, apoi se așază. Are gura uscată și se simte balonată. Se întreabă dacă nu cumva l-a luat prea tare și prea din scurt pe Codrin, dar o voce interioară respinge instant orice îndoială. Se ridică și trage apa cu putere, de parcă pornește motorul unei mașini de tuns iarba. Se privește prelung în oglindă. Sânii arată mai umflați ca de obicei. Și-i pipăie, apoi cade pe gânduri.
DNC = Democratic National Committee, organul de conducere al Partidului Democrat al Statelor Unite
