Poezie scrisă de Sorin Smărăndescu, apreciată de Marin Mălaicu-Hondrari la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 28 februarie 2021, la tema Bosonul Higgs sau așteptarea unui om, care nu mai are multe speranțe de la viață, dar totuși așteaptă să i se întâmple ceva.
izolat ca bosonul higgs printre particulele lui elementare
unicitatea mea incizează ruperea spontană a simetriei
astructurilor atone
vă confirm că poezia a luat sfârșit
nimic din ce vă imaginați nu se mai verifică
celălalt sunt fragmentele mele răspândite în voi
eu vă dau corporalitate
din mine în mine
așa-zișii poeți vorbesc despre nostalgia totului
fără să descopere nimic altceva decât sunete disipate într-o cameră goală
în care un copil își construiește din piese lego
treptele amartizării
nu vă bucurați prematur
căci acesta nu e motiv de încheiere
nu renunțați să vă mințiți singuri
numai eu decid dacă e bine așa
ochiul îngerului meu scanează alb negru
volatilizarea utopiei în secțiunea de cer de deasupra
voma sepia curge prin ciorapii fini ai bunicii
ca trovanții pe căi secundare
atunci când afli de moartea cuiva pe care nu l-ai cunoscut
îngerul în pardesiu cu raglan
îți ascultă tânguiala de foarte de sus
de la streașina insolitudinii tale exacerbate
o voi fermioni trei generații ale materiei quarkuri leptoni
sus farmec vârf jos ciudat bază
electron miuon taon neutrini
foton gluon boson z boson w
graviton
cum trădați calea care nu vrea să vorbească
noi nu odihnim niciunul palmele îngerului
nerămași nici copii nici adulți
umanitate refuzată urcă înapoi linia timpului
zidul nomad care traversează
patrin
urmele neascultării tale
