de Camil P. Camil
Sunt în Danemarca. Punct. Am considerat mereu că este un motiv de laudă să ieși din țară. Punct. De ce? Semnul întrebării. … Punct. Nu e cine știe ce. Punct.
Dragă tată,
Ți-am trimis telegrama de acum două zile cu mult drag și, aș spune, cu o oarecare mândrie. Sunt aici, în Aarhus. Experimentez ceva diferit. Nu, nu m-am dat pe Mary Jane sau, cum se spune pe față, marijuana. Nu știu dacă mă apuc de droguri, s-ar putea, dacă rămân aici șansele sunt destul de mari. O să mă întrebi, probabil, din ce motiv…Păi, simplu: nu-mi place socialismul. Când vine cineva la mine și mă ia cu faze gen „toți suntem la fel, nu există diferențe, bla-bla”, mi se face părul vâlvoi și-mi vine s-o iau la goană. Aici e ceva mai special…e un fel de național-socialism, ceea ce e și mai dificil de înghițit. Am auzit români care nu și-au găsit de muncă nici după un an, doar pentru că sunt români și nu știu daneza. E creepy. Am emoții. Nu știu de ce. Mi se pare greu de imaginat…combinația asta de național-socialism e depășită și cretinoidă, dar, ce să-i faci, e ok pentru dezvoltarea economică a „patriei”, deși nimeni n-o recunoaște. Adică, pe bune, Aarhus e mai mare ca Ploieștiul și, dacă în Ploiești avem peste zece bănci la care mergi să-ți faci credit cu buletinul, în Aarhus nu există decât trei bănci daneze foarte restrictive. Ăsta da naționalism! Bleah!
Uite, voiam să-ți spun că mi-e dor de tine și m-am luat cu altele. În fine…asta m-ai rugat, să-ți spun povești despre mine, ăsta a fost ultimul SMS de la tine, înainte de a ieși din țară (l-am primit pe la ora două dimineața, semn că erai destul de îngrijorat). Mi-a plăcut cum a sunat, altfel nu ți-aș fi răspuns deloc. Și nu-mi pasă dacă sunt povești neapărat sau doar impresii. Of, când mă gândesc că nici nu știai unde sunt acum două zile… Eh, dar mă cunoști… uneori plec de-acasă și uit să spun unde mă duc, asta pentru că nu-mi place să mă simt constrâns. Am plecat mai departe de data asta. M-am luat după reclame, că Danemarca e cea mai fericită țară din lume. Ce înseamnă să fii fericit? Să nu ai nicio grijă, nicio problemă. Asta se înțelege, la nivel internațional, prin fericire. Așa cred după două zile petrecute aici. Îmi formez destul de ușori părerile și asta mă face superficial, dar mai toată lumea e așa în zilele noastre și, știi bine, eu nu sunt mereu la fel…acum am un moment de superficialitate și te rog să mă scuzi.
Unde am stat ieri? La niște hipioți danezi. A fost super tare. Nu era distracție, că ăștia nu prea știu ce-i aia, dar chiar m-am simțit bine. Întotdeauna aveau grijă să-mi ofere cele trebuincioase. Băgau ciuperci halucinogene la greu, după care vorbeau, în limba asta a lor, despre cât de nenorociți sunt străinii și câtă pagubă le fac lor, danezilor. Asta mi-a tradus un amic african cu care m-am împrietenit în aeroport și care venise să vadă Danemarca pentru a treia oară. Habar n-am cum naiba învățase așa repede daneza. Zicea că-i place la nebunie Danemarca.
Nu există câini golani ca la noi. Nici pisici. Totul e atât de curat că poți să stai în limbă pe trotuar. Danezii merg desculți pe ploaie. E invazie de biciclete, ei cică respectă mediul, aiurea…e obișnuința, atât.
Femeile arată bine, deși se îmbracă nașpa…din ce-am văzut eu pe stradă, firește. Eu mă îndrăgostesc foarte repede, mă cunoști, tată. Mi-a plăcut mult de Tina, una dintre tipele astea hippie la care am stat. Și ei îi plăcea de mine, deși avea prieten. Mi-a spus-o. Mi-a zis să mai stau o zi, că prietenul ei pleacă la muncă și are ea un plan. OK. Unii zic că protestanții așa sunt, mai liberali. Nu știu. Prea multe prejudecăți, sincer. Îmi place de ea, îi place de mine, nu mă interesează în rest. De-abia aștept să plece prietenul ei la serviciu (cică lucrează în IT și ăștia au o groază de bani, ca în România). O să-ți spun dacă am făcut sex sau nu și în ce poziții. Sunt deschis, nu contează că-s ortodox. Chiar am întrebat-o cum îi place mai mult și mi-a răspuns că „o să văd eu”. A sunat ca o amenințare, mă aștept la ceva ieșit din comun.
E super scump totul, ceea ce face ca traiul să fie și mai plictisitor. Nu-nțeleg de ce tre să fie așa de costisitor să-ți cumperi pește, parcă n-ar avea ieșire la mare orașul ăsta morbid. Cică au taxe peste taxe și ăia care au salarii mari plătesc jumate din diurnă pe impozite, ca să susțină handicapații. E nasol, îmi aduce aminte de România socialistă. Nu-mi place asta. Mai au și niște legi nescrise care spun că nu tre să fii mai prejos decât seamănul tău. What? Nu-mi vine să cred. Poate vreau să urlu, să mă exprim, să fiu EU, de ce, de ce nu m-ar lăsa? Sistemul te inhibă. La școală te învață să nu te remarci. Tina îmi povestea că liceenii sunt spălați pe creier să creadă că sistemul de educație danez e cel mai tare din lume. Nu știu ce să zic, dacă să mă iau după ea sau nu. Cu faze gen „noi suntem cei mai tari, restul put” nu mă împac deloc. De unde atâta elefantiazis?
Ce să-ți mai zic? Vreau să vizitez ce e de vizitat. Am băut toate soiurile de bere daneză. Coca-Cola are alt gust aici. Danezii au paranoia că îi spionează străinii. Nu se salută decât între ei și foarte rar. Dacă ești negru sau tuciuriu s-ar putea să nu te lase să intri în cluburi sau pizzerii. Homosexualii sunt respectați, lesbienele la fel. Cică au în sânge „ironia daneză”. Varză. Sunt politicoși și săritori, dar ai senzația că asta e „până într-un punct” și nu știu de ce, pentru că, logic, totul este până într-un punct, chiar și la noi, în România, doar că nu ai senzația că e „până într-un punct”. Ciudat. De ce sunt atâția blonzi, de ce sunt atâtea blonde cu ochi albaștri? Mă sufoc. Diferența dintre blocurile noastre gri și ale lor cărămizii stă doar în sentimentul de „curat” pe care ale lor mi-l inspiră. Trenurile sunt ok. Autobuzele sunt nașpa. Mașinile sunt puține. Vremea e căcăcioasă.
Ți-am spus ceva nou? Te-am convins să vizitezi Danemarca? Hmm…aștept un răspuns de la tine.
Cu drag,
Camil
octombrie 2007
***
Feedback Motanov
minus:
– destinatar puțin plauzibil. cine îi spune vreodată unui părinte „Eh, dar mă cunoști… uneori plec de-acasă și uit să spun unde mă duc, asta pentru că nu-mi place să mă simt constrâns”? + alte exemple. dacă asta e și ideea, nu e suficient de exagerat
– nu e o proză scurtă, ce povestești tu acolo nu duce la un punct culminant, nu construiește ceva, nu există o tensiune, o creștere, e o dare de seamă – impresii despre una, alta
– o bună întrebare de pus: „de ce începe filmul azi?” în cazul tău, de ce naratorul scrie în acea zi și nu în alta? ce se întâmplă special. dacă nimic, nu e de bine
plus:
– mi-a plăcut descrierea ta din evenimentul Tramvaiului 26 :P
