Povestire scrisă de Diana Vlasa, aleasă de Cezar Paul-Bădescu la atelierul de scriere creativă de la Vama Veche, în iunie 2018, la tema „relația ta cu marea”.
Imaginează-ți că ești într-o cameră. Geamurile și ușile lipsesc. Cu totul. Iar pereții sunt albi. Ca și cum ai fi pe plajă, ți-ai ține capul spre soare, cu ochii închiși și ai vedea numai alb. Sau roșu, depinde. Dar de data asta alb.
Gata.
Senzația pe care camera asta ți-o dă, oricare ar fi aia, trebuie să poată fi explicată în trei cuvinte.
Neapărat?
Da.
Numai trei?
Da.
M-ar face să fiu sceptică, confuză și să mă simt cumva incomod. Ca atunci când stau prea mult sub duș, iar de la tot aburul din baie simt cum încep să mă sufoc.
Alege o formă de apă. Gheizer, baltă, izvor, pârâu, orice.
Ocean.
Spune trei cuvinte despre el.
Infinit, transparent, imprevizibil.
Camera albă este felul în care va fi moartea pentru tine sau cum vei fi tu în preajma ei: confuză, sceptică și cumva incomodă. Iar forma de apă este viața ta sexuală. Mă rog, poate dacă te-aș fi întrebat toate astea ieri, mi-ai fi răspuns cu totul altceva.
Valurile se izbesc de coapsele mele. Îmi fuge nisipul de sub picioare la fiecare val care se retrage și cad.
Lama îmi alunecă din mână și mă taie undeva pe picior. Mă aplec să o ridic și trebuie să mă bag cu capul sub jetul de la duș.
Nu-mi mai pot ține respirația, încep să mă ridic și mi-e teamă că o să mă ridic în jos. Dau de aer și îl trag în piept. Tușesc de parcă aș fi tras pentru prima dată dintr-o țigară. Simt sarea la rădăcina nasului, pe gât în jos, în piept și mă ustură. Ochii mi-e frică să-i deschid încă. Rămân așa. Mult. Până un val, pe care doar îl aud cum vine, mă bagă la loc cu capul sub apă. Nu mai am nicio direcție în care s-o apuc.
Nu mai știu dacă am încuiat sau nu ușa de la apartament. Stau pe spate, cu genunchii pe-afară și capul sub apă. Mă prind cu mâinile de marginile căzii de baie. Mă ridic în fund, cu genunchii sub apă și capul pe-afară. Cu amândouă mâinile îmi dau la o parte părul ud, lung și care se lipește de mine. Mă ridic și mișcarea mea face valuri. Apa e prea fierbinte și îmi las de fiecare dată câte un strat de piele pe cadă, unul pe prosop și unul pe covorașul pe care l-am pus pe jos ca să nu alunec. Am astupat scurgerile și am dat drumul la toate robinetele din casă. Îmi fac o piscină low cost, acoperită, până strâng bani ca să merg la mare.
Fac pluta. E o răstignire sau o renaștere. Mă simt confuză, sceptică și cumva incomod. Marea e plină de meduze și mamei i-a fost întotdeauna frică și scârbă de ele. Nu o să intre după mine în apă ca să mă salveze.
